Zurinka

A fost odată ca niciodată o țară foarte frumoasă, care se numea Țara Arrom. Acolo domneau împăratul Zoralio și împărăteasa Luludia. Dar vrăjitoarea Jungalia își vânduse inima dracului în schimbul unei oglinzi fermecate. Cu ea vedea tot ce se întâmpla în lume și voia să domnească peste țara Arrom. 

Zoralio, care era și el vrăjitor, a descântat Țara Arrom și a făcut-o nevăzută. Doar în vis mai puteau oamenii să ajungă la ea și numai dacă știau să iubească, adică dacă aveau inimă. Iar Jungalia a fugit departe, în Țara Aver, unde și-a găsit adăpost sub patul Prințului Gunjar, care pe loc a și căzut bolnav.

După un timp, Țara Arrom, care era o țară mică, a ajuns neîncăpătoare pentru copiii împăratului Zoralio. Acesta îi iubea la fel pe toți, și pe cei mai mari și pe cei mai mici, și pe cei mai albi, și pe cei mai negri, și pe cei harnici și pe cei leneși – dar cel mai mult o iubea pe Zurinka, fiica lui mai mare. Zurinka era înaltă și subțirică, avea părul cârlionțat, numai inele, ochii strălucitori ca două stele, luminoși și plini de viață, dinții albi ca niște boabe de mărgean și gura roșie ca dragostea adevărată. Era veselă și bună, darnică și blândă.

Mai mult, era cea mai vestită cântăreață și dansatoare din toată Å¢ara Arrom. Și pe deasupra și vrăjitoare.

Într-o dimineață, Zoralio și-a strâns copiii la el și le-a spus: 

 - Chej bari mure, chave muri, prințesele și prinții mei! Å¢ara Arrom nu vă mai încape, duceți-vă în lume și, după cum vă trage inima și felul, croiți-vă un rost. Răspândiți-vă și fiți de folos oamenilor, umpleți pământul cu darurile voastre, fiți buni, veseli, iubiți viața și bucurați-vă de ea! Iar dacă veți fi vreodată la ananghie și nu veți avea adăpost, culcați-vă pe pământ, visați și ne vom revedea! Dar să știți că, odată ce veți intra din nou în Å¢ara Arrom, nu veți mai putea ieși decât purtați de dragostea adevărată, peste curcubeu!

Așa s-au răspândit în lume copiii lui Zoralio și ai Luludiei. Cei care iubeau argintul, conduși de Rupi și cei care iubeau aurul, sub mâna lui Sumnakal, s-au făcut argintari și aurari. Alții, care iubeau focul și culorile lui aprinse, s-au alăturat lui Carros, căldărarul și au hrănit lumea din ceaunele lor. Cei care iubeau libertatea, pădurile răcoroase și câmpiile întinse l-au ales șef pe Grastinel și s-au făcut geambași și cărăuși, iar cei care nu știau decât să se bucure de viață au început să colinde cetățile, să se așeze la marginea lor și să distreze oamenii cu dansuri și cântece. Cu ei s-a dus și Zurinka, cea mai iubită fiică a împăratului Zoralio.

Între timp, în Țara Aver, Prințul Gunjar se stingea cu repeziciune, căci Jungalia, ascunsă sub patul lui, îl chinuia în fiecare noapte. Intra în visele lui, îl biciuia și-l zgâria, încercând să-l facă să găsească drumul către Țara Arrom. Dar nu reușea, fiindcă Prințul nu cunoscuse dragostea. Când au ajuns acolo, fiii și fiicele lui Zoralio, împreună cu Zurinka, s-au așezat la marginea cetății, și-au întins corturile și căruțele, au făcut focul și au început să petreacă.

De la fereastra lui, Gunjar auzea muzica tribului Arrom și simțea că inima îi bate mai tare și îl cuprinde o dorință misterioasă, pe care n-o mai simțise niciodată. Prințul s-a învelit în cea mai neagră mantie a lui și a ieșit la marginea cetății. Ascuns după copaci, încercând să vadă mai bine petrecerea, a căzut peste o tufă de urzici și a scos un strigăt puternic. Pe dată muzicanții l-au înconjurat și au scos cuțitele la el. 

 -Nu-l omorâți! a strigat Zurinka, vreau să-i văd fața! Ce făceai aici? a întrebat ea, scurt.

 -Încercam să dansez pe muzica voastră, a spus Prințul, rușinat că fusese prins ca un hoț de rând. 

-Da? a râs Zurinka. Ia dansează atunci, să te vedem! Iar voi - s-a răsucit ea către muzicanți - cântați!

Gunjar a făcut niște pași de dans dar Zurinka s-a apropiat de el și i-a spus: 
- Nu așa. Ține spatele drept. Uite-așa!

El a început atunci să danseze privind-o iar ea, la rândul ei, nu-și mai putea dezlipi ochii de la prinț. 

 Au petrecut așa până în zori dar chiar înainte de răsăritul soarelui s-a stârnit un vânt puternic. Era Jungalia, care prinsese de veste că Prințul nu mai era în pat. Muzicanții s-au risipit iar Zurinka și Gunjar s-au prins de mână și au fugit în pădure, într-o poiană unde pășteau caii lui Grastinel și au încălecat pe Balval, cel mai iute cal.

Urmăriți de Jungalia, au ajuns la Carros, unde au primit în dar un ceaun de aramă. Zurinka l-a aruncat în spate și s-a făcut un lac cu apă neagră. Vrăjitoarea a înotat după ei, ținând cu grijă oglinda la piept.

Au ajuns apoi la Rupi. El le-a dat un pieptene de argint. Zurinka l-a aruncat în spate s-a făcut o pădure de țepi înalți până la cer. Jungalia a trecut prin ei rupându-și carnea de pe oase. A rămas din ea doar un schelet care ținea oglinda strâns la piept.

Nemaiavând unde să fugă, Zurinka și Gunjar s-au culcat în iarba înaltă și au adormit, căci Gunjar găsise dragostea și, împreună cu Zurinka, visând, pătrundeau în țara Arrom și se întâlneau cu împăratul Zoralio și împărăteasa Luludia. Jungalia, care vedea în oglinda ei fermecată tot ce se întâmpla, s-a bucurat nespus și a intrat râzând și chiuind în visul tânărului prinț Gunjar. S-a arătat în fața lui Zoralio sub forma unui drac cu ochii numai flăcări și s-a năpustit asupra lui.

A urmat o luptă pe viață și pe moarte. Jungalia ardea tot ce îi stătea în cale dar Zoralio a făcut un semn și s-a pornit ploaia. Jungalia a înălțat un văl de ceață și a făcut noapte peste tot în Țara Arrom dar Zoralio a apărut călare pe cornul lunii și a împrăștiat ceața. Atunci Jungalia s-a transformat în împăratul Zoralio, în așa fel încât nimeni nu putea spune care e cel adevărat dintre ei. Dar pentru asta a trebuit să lase o c’ipă din mână oglinda fermecată. Zoralio cel adevărat a luat oglinda, a închis-o pe Jungalia în ea și a aruncat-o în fundul cerului, închizând-o într-un curcubeu. Și azi, când e ploaie sau ceață, o mai putem zări pe Jungalia zbătându-se, dar nu mai poate face rău nimănui, fiindcă nu mai are nici o putere.

Fericiți, Zurinka și Gunjar au plecat înapoi în lumea oamenilor, pășind pe curcubeu, fiindcă erau conduși de dragostea adevărată. Iar despre Țara Arrom se mai aude din când în când ca de o țară minunată, cu munți înalți și ape adânci, acoperită de un curcubeu luminos peste care domnesc un mare împărat vrăjitor și o preafrumoasă împărăteasă: Zoralio și iubita sa, Luludia.