"/> ">

Omida Mirmidona

partea a doua
O poveste de Mediana Stan, ilustrată de Liviu Boar

Mirmidona se înfățișă generalului Gudron. Acesta le spuse lăcustelor-soli aliniate în fața lui, fără a-și dezlipi privirea de pe ea:

- Mergeți în Boboc și spuneți că le vom elibera regina în schimbul a două... o mai cântări puțin pe Mirmidona...  patru livezi de meri.

Regina vorbi plină de aroganță și dispreț, mestecând:

- Ar trebui să le faceți o propunere mai realistă, deoarece omizile mele sunt prea deștepte ca să-și cedeze teritoriile în schimbul unei regine...

- Taci, larvă!

Era o jignire de moarte. Mirmidona se înfurie și își scuipă guma pe fața lui Gudron într-o mască vâscoasă și greu de dezlipit. Doamnele lăcuste, oripilate, comentară că Mirmidona “e atât de îngâmfată că nu-și mai încape în piele”. Nici nu bănuiau cât adevăr se afla în acele cuvinte. 

Gudron trebui să stea cu fața la foc ca să i se moaie c’eiul în timp ce s’ujitorii îl trăgeau de barbă și-l răzuiau cu lama. Iar pe Mirmidona o duseră în Turnul Stacojiu și o țineau acolo cu o frunză și o picătură de apă pe oră. Odată cu masa intra lăcusta-călău împreună cu trei lăcuste-soldați și țintuiau cu acul de zid câte un fluture monarh, iar ea își scuipa guma pe fața călăului sau scotea la soldați o limbă interminabilă.

De patru ore Mirmidona stătea la masă pe scaunul ei, neclintită, cu spatele la peretele plin cu fluturi străpunși. Lăcustele îi vorbeau dar nici nu întorcea capul. Călăul și soldații își făceau semne și se întrebau: “Ce-o fi pățit de nu ne mai scuipă?”

Văzând că omizile nu trimit nici un răspuns, ca și cum nu le-ar păsa dacă regina lor ar fi țintuită între fluturi, Gudron trimise o solie în cetatea lor, condusă în lipsa Mirmidonei de generalul Salt-pe-Floare.  Ajunși în sala de primire, solii se opriră și holbară niște ochi cât gutuile deoarece pe tronul de aur stătea solemnă nimeni alta decât regina Mirmidona, cea întemnițată în turn!

Solii se întoarseră în salturi și îi povestiră lui Gudron ce-au văzut.  Acesta urcă în turn, o prinse pe Mirmidona în labe, și văzu că regina era goală pe dinăuntru! Năpârlise și fugise cu ajutorul unor aripi de fluture. Clocotind de furie, el declanșă o ambuscadă iar lăcustele lui îl răpiră pe Salt-pe-Floare și-l închiseră în turn, în locul Mirmidonei, cu supraveghere permanentă, după ce îl controlară în gură. 

Mirmidona trimise la generalul Gudron un alai de douăzeci de soli cu o epistolă care suna astfel:

“Dacă aveți curaj să vă luptați cu mine cu sulița și vă înving, îl veți elibera pe Salt-pe-Floare, dacă mă învingeți Domnia Voastră, vă cedăm două livezi.” 

“Nu!”, trimise epistolă generalul, “Dacă înving eu, primiți să-mi fiți soție”.

“Așa să fie!“, răspunse ea.

Peste o oră, oștirea omizilor verzi și oștirea lăcustelor cenușii se aliniară față în față, la mare distanță una de alta, între livezi, pentru a vedea înfruntarea dintre regina Mirmidona și generalul Gudron, amândoi cu platoșe și coifuri.

Mirmidona nu așteptă ca generalul să se apropie, ci își aruncă sulița și îl țintui de un trunchi de copac.

- Acum, spuse Mirmidona către locțiitorul lui Gudron, lăcusta subgeneral, eliberați-l pe Salt-pe-Floare!
Lăcusta subgeneral salută și spuse:

- Generalul Gudron trebuia să-l elibereze. Așa scrie în epistolă, or, dacă e țintuit, nu-l mai poate elibera.

- Cum? Se înțelege că dacă va fi învins sau mort, lăcustele îl vor elibera.
Lăcusta subgeneral desfăcu epistola reginei, pe care o purta făcută sul, la brâu, și-i arătă cu laba înmănușată:

- Nu ați specificat cazul în care generalul Gudron ar fi mort...

Mirmidona căzu pe gânduri... Hmm... Găsiseră un pretext. Cine era atât de viclean în Regatul Lăcustelor Cenușii?

Omizile tropăiau în loc de nerăbdare. Iar căpitanul Gros-Pufos sună atacul în timp ce generalul Douăzeci-și-Două-de-Picioare-Ușoare strigă:

- Fraților, s-ar putea să fie ultima noastră bătălie. Pentru regina Mirmidona, înainteee!

Atât așteptară omizile. Se luptară cu o plăcere feroce aruncând sulițele și țintuind lăcustele de copaci.

Lăcusta subgeneral căzu prizonieră și fu târâtă în fața Mirmidonei. Îi scoaseră coiful și... era generalul Gudron:

- Ha, ha! Și mie îmi place să mă joc, regină!

- Lașule, se auziră voci mânioase, n-ai avut curaj să te lupți cu o femeie.

Mirmidona își bulbucă ochii asupra lui și își frecă două perechi de mâini.    

- Să mergem în sala de consiliu, să decidem ce facem cu dânsul! Regina intră în sală și văzu că erau doar jumătate din consilieri.

- Dar unde e restul consiliului?

Generalul Douăzeci-și-Două-de-Picioare-Ușoare îi arătă, alb la față, un șir de saci verzui atârnați de ferestre.

- Au intrat în crisalide! 
 Pe jos erau împrăștiate hainele lor.

- O! atât putu să zică Mirmidona. Rămase un minut cu ochii dilatați către saci, apoi își reveni:

- Nu avem vreme să alegem alt consiliu, dar avem un eșafod gata pregătit.    

Generalul Gudron fu înșfăcat și suit pe eșafod iar în jurul lui se strânse tot poporul omizilor. Mirmidona stătea pe tron și bătea din picioare.

- Domnului general Gudron îi place să se joace cu cuvintele, spuse ea către omizi. Apoi către Gudron:

- Așa că va trebui să ghiciți un cuvânt. Puteți ghici spunând litere sau cuvinte, după cum doriți.

Mirmidona șopti cuvântul la urechea unei omizi iar aceasta scrise cu un cărbune pe un trunchi albicios prima și ultima literă, marcând cu liniuțe literele dintre ele: 
                                        F - - - - - E 
 

- Dacă ghiciți o literă care se repetă, aceasta va fi introdusă în cuvânt  de câte ori se repetă.

Gudron făcu o plecăciune:

- Mulțumesc pentru amabilitate, regină.

- Nu e nici o amabilitate, e regula jocului. Aveți dreptul la atâtea încercări câte liniuțe, deci vor fi cinci încercări. Fiecare greșeală vă apropie de spânzurătoare.

Generalul Gudron își luă o figură atentă, îmblânzită, duioasă chiar.

- Hmm, vedeți, nu cumva se repetă F sau E? Și pe acestea sunteți datori să le afișați dacă se repetă!  

Mirmidona îi zîmbi dulce-acrișor:

- Nu se repetă...  
Gudron se gândi, se gândi, cercetând livada, omizile, ștreangul.

- Conține cumva... litera M?

Omizile răspunseră în cor:

- Nuuuuu!
 Generalul Gudron fu urcat pe scăunel.

-B-B?

Generalului i se puse ștreangul la gât.

-Uu?

Mirmidona făcu un semn și omida completă doi de u în cuvânt.

- Mai aveți dreptul la o singură încercare!

Gudron se foi și își frecă aripile. Hmm, e un cuvânt pe care îl știu toate omizile, e ceva de-al lor, dar ce poate fi? Ce?

- Fluture...

Adunarea izbucni în urale. Un soldat urcă și îi scoase lațul. Gudron mai făcu o plecăciune. Fu lăsat să plece nu înainte de a semna un document cum că nu va mai țintui fluturi și a-l întări cu sigiliul pe care îl purta totdeauna în haină.

Mirmidona anunță că peste două ore va avea loc căsătoria ei cu generalul Treizeci-de-Picioare-pe-Floare. În cetate începură pregătirile de nuntă. Dar Mirmidona era îngrijorată pentru că aveau loc schimbări.  

Pe măsură ce îmbătrâneau, omizile se transformau în fluturi, părăsind Bobocul. Soldații și generalii urau metamorfoza. Ce mai e și jocul acesta ciudat, de-a fluturele? Păi își pierd din picioare (rămân cu patru din paisprezece!), devin fragili, cu aripi care se zdrelesc ușor, nu mai pot înfuleca, nu se mai pot îngrășa, și mai ales nu se mai pot bate cu sulițe și scuturi grele din scoarță. Vor fi doar frumoși. Ce să facă ei cu frumusețea? Dar nu era după ei. Văitându-se, intrară în crisalide vestiții generali cu zeci de picioare.

Mirmidona trebui să aleagă alții în locul lor, împreună cu consiliul.

În ora nunții, când Mirmidona intră în Templul Fluturilor, mirele nu era acolo. Rămase în fața altarului, cu capul întors spre ușa până la care i se revărsa trena. Așteptă așa, neclintită, minute în șir, în timp ce forfota și șoaptele umpleau templul. Deodată în ușă se ivi un fluture cu aripile negre și  portocalii. Era Salt-pe-Floare, care de abia ieșise din crisalidă. 
         Începu o petrecere mare în cetatea omizilor. Iar mirele își luă mireasa în brațe și zbură cu ea pe o floare de gutui.