Iosif Pufăitul și găinile

A fost odată un om pe care îl chema Iosif Pufăitul. El trăia în Rio Las Platas în Chichirezul de Jos. 
Despre această localitate încă nu auzise nimeni. Mulți chiar susțin că Rio Las Platas în Chichirezul de Jos 
nici n-ar exista. Dar bineînteles că există. Dacă n-ar exista această localitate, nu ar fi putut trăi acolo Iosif Pufăitul.
Iosif Pufăitul era un om cu idei destul de trăznite. Odată a inventat o bicicletă fără roți.
Fiecare om normal gândește că o bicicletă fără roți nu funcționează.
Dar nu este adevărat!
Bicicleta fără roți a lui Iosif Pufăitul bineînțeles că merge.
Și pe deasupra mai are și un avantaj: bicicleta fără roți nu are niciodată pană. 
Dar niciodată! O bicicletă fără roți nici măcar nu are cauciucuri.

Asta a fost invenția lui Iosif Pufăitul.
Și pentru că Iosif Pufaitul avea întodeauna ideei extravagante, s-a așezat într-o zi pe un scaun și a spus:
“Rămân atâta timp așezat pe scaunul acesta până îmi pică ideea cea mai și cea mai trăznită din lume.”
Acest timp de gândire a durat cam două zile și jumătate.
După zilele astea s-a ridicat de pe scaun și a spus:
- Am să învăț găinilie din Rio Las Platas să latre.
Toate găinile din acest oraș să învețe să spună „ham-ham“ și nu „ cotcodac“ ca până acum.
Iosif Pufăitul a închiriat o casă frumoasă, în spatele Pieței și a deschis o școală de „Lătratul găinilor“.

Pe zidurile școlii a lipit un afiș: „Școală de limbi străine pentru găini“.
„Ce, nu am inventat eu bicicleta fără roți?“, se întreba Iosif.
„Atunci de ce să nu reușesc să învăț găinile să latre?“
Și s-a apucat cu sârguință de treabă.
În școala găinilor preda numai el singur lătratul. 
El era atât învățătorul de lătrat cât și  profesorul de lătrat cât și directorul de lătrat.
Dar tot acest efort a meritat. 
Nu a trecut multă vreme și deja toate găinile lătrau de se cutremura pământul.
Și când mergeau pe stradă sau stăteau cocoțate pe garduri sau pe acoperișuri, lătrau într-una.
Nu se mai opreau din lătrat.
Găinile erau așa de bucuroase că învățaseră ceva nou, că toată ziua-bună ziua numai lătrau.
Prin tot orașul, de jos în sus, în stânga și în dreapta numai asta se auzea: „ham- ham! ham-ham!“
„Mai tăceți odată! Închideți-vă pliscul!

Este o hărmălaie de neînchipuit!“, spuneau supărați locuitorii din Rio Las Platas din Chichirezul de Jos.
Dar asta nu le folosea la nimic.
Și așa a trecut o săptămână și după aceea încă o săptămână.
Găinile lătrau în continuare.
- Nu mai suportăm gălăgia asta!
- Fă ceva să tacă găinile!
Oamenii l-au amenințat pe Iosif Pufăitul că îl reclamă la poliție.
Iosif Pufăitul ridica numai din umeri:
- Cum să le aduc la tăcere? Ele nu mă ascultă!
Și ăsta era adevărul gol-goluț.
Găinile nu acceptau nici un ordin.

- Noi suntem găini libere!
- Facem ce vrem noi! lătrau ele.
- Asta o să  mai vedem, cine are aici ceva de spus, strigau oamenii din Rio Las Platas din Chichirezul de Jos.
Locuitorii orașului s-au urcat în mașini, au luat autobuzul, apoi tramvaiul și s-au dus la Tribunalul din Rio Las Platas.
- Lătratul găinilor trebuie interzis printr-o decizie judecătorească! spuneau oamenii.
Judecătorul a ascultat plângerea locuitorilor și a spus:
- Voi sunteți nebuni! Găinile nu pot niciodată să latre. 
Povestea asta cu Iosif Pufăitul  nu o înghit.
Judecătorul a lovit de trei ori cu ciocanul în masă pentru închiderea procesului și a trimis oamenii acasă.
Și ce s-a mai întâmplat în Rio Las Platas, în Chichirezul de Jos?
Într-o bună zi, găinile s-au săturat ele înseși de lătratul lor infernal și au învățat o nouă limbă străină.
- Cam așa s-au petrecut lucrurile, a spus mătușa Matilda.
- Pentru astăzi ajunge! Mâine vin la tine în vizită și am să-ți spun o altă poveste.