Cine este omul de zăpadă?

Azi a căzut o ninsoare proaspătă și bogată, de februarie. Am ieșit în curte cu tata, să facem un om de zăpadă: am adunat zăpadă multă, am bătucit-o bine cu mâinile cu mănuși și am rostogolit doi bulgări mari, apoi i-am ridicat unul peste altul. Deasupra lor am așezat un bulgăre mai mic, capul, în care am scormonit cu degetele niște plete cârlionțate. Tata i-a sculptat umeri și brațe, i-a modelat chipul și un c’op ascuțit peste plete. Eu i-am fixat ochii de cărbune, nasul de morcov, pentru că stă în frig, iar hainele de pe el le-am încheiat tot cu cărbuni rotunzi. Apoi tata a adus o mătură de nuiele să i-o pună în brațe, așa cum au toți oamenii de zăpadă, dar mie îmi plăcea foarte mult să mătur, așa că am strigat:
-Dă-mi mie mătura! Eu sunt Omul de Zăpadă! 
Tata a ripostat:
-Oi fi având tu nas roșu, dar... eu sunt Omul de Zăpadă! 
Bunicul, care curățase trotuarul din fața casei și trecea chiar atunci prin curte, a intervenit: 
-Uite, eu am plete albe și haina plină de chiciură. Așa că eu sunt Omul de Zăpadă!

Am rămas tăcuți, privind la bunicul... la Omul de Zăpadă... când deodată am auzit-o pe mama strigând: 
- Ba eu sunt Omul de Zăpadă! Întârziase, ca să se îmbrace mai călduros, și într-adevăr ea semăna cel mai mult cu Omul de Zăpadă, pentru că burta ei, în care știam că stătea fratele meu, arăta ca un bulgăre mare. 
Omul de Zăpadă s-a înroșit de mânie:
-Gata cu cearta că m-ați asurzit! Eu sunt Omul de Zăpadă și nimeni altul! 
Tata a ridicat brațele către noi într-un gest prin care arăta că se dă bătut și i-a predat mătura iar noi am intrat în casă și ne-am așezat să mâncăm. Deodată, auzim strigăte din grădină.

Ne uităm pe fereastră și îl vedem pe Omul de Zăpadă c’ătinându-se și țopăind puțin.  
-Ce are? a întrebat mama, uimită. 
-Mă duc să văd, a zis tata. 
A ieșit, apoi s-a întors scuturându-se de zăpadă: 
-Îl împung colții zambilelor și îl gâdilă... la tălpi. Trebuie să mergem să-l mutăm pe verandă. 
Am ieșit toți, l-am luat pe sus binișor și l-am dus chiar la intrare, sub becul portocaliu iar când l-am pus jos i s-au lăsat umerii și s-a aplecat puțin în afară. 
-Hm, trebuie să-l îndreptăm, a zis mama, dar Omul de Zăpadă a protestat:
-Lăsați-mă așa, că văd mai bine cine trece pe stradă! 
Peste noapte a nins din nou. Tata și bunicul s-au trezit în zori ca să dea zăpada dar au văzut cu uimire că treaba era deja făcută. Omul de Zăpadă mătura de zor rostogolindu-se de colo colo pe bulgărele de la bază.
-Vezi! a zis tata, uite că poate să meargă și ne-a făcut să-l cărăm până pe verandă!
-Da, trebuia să se răsfețe puțin! a zâmbit bunicul.

Vecinul din dreapta și vecinul din stânga s-au mirat și ei privind peste gard:
-Dar vrednic om de zăpadă aveți! Nu-l trimiteți și la noi să curețe trotuarul? 
-Nu pot, a zis tata, dacă ar curăța toată strada ar lipsi prea mult, iar băiețelul meu nu se desparte de el. Totuși l-a trimis la o casă unde stăteau doi bătrâni.
Până a venit primăvara, Omul de Zăpadă a curățat curtea și trotuarul din fața casei și de câte ori mătura din mătură se rupea o nuia iar Omul de Zăpadă se topea puțin, iar când ultima nuia s-a desprins, Omul de Zăpadă s-a topit de tot. Nu am apucat să-i simțim lipsa, că a și venit pe lume fratele meu, rotund și alb, îmbrăcat în hăinuțe albe. Și oricâte jucării i se aduc nu îl distrează nimic mai mult decât becul portocaliu de la intrare și mătura din nuiele.