"/> ">

Scrisoare de la bunici

O poezie de Mediana Stan, ilustrată de Liviu Boar

În poezia Scrisoare de la bunici nepotul a crescut prea mare să mai creadă în povești. Totuși povestea în versuri cu care bunicii îl ispitesc pe nepot să vină în satul lor este între incredibil și credibil. 

"Jos la Zau de Câmpie
S-a prins pojghița-argintie
Între tufele spinoase,
Cu călinele rămase.

Sunt doi șoareci pe patine
Ce strâng boabe de căline;
În blănițe de ardezii
Lucesc razele amiezii.

Se opresc c-o labă-n șold;
Ramurile le dau bold,
Se spală puțin pe față
Și iar lunecă pe gheață. 

Iar când stele se ivesc, 
Șoarecii încremenesc
Cu lăbuțe ridicate
Sau cu capul dat pe spate."

La bunici n-am fost demult,
Ei nu știu cât am crescut
Și la Zau de Câmpie
Cu povestea mă îmbie...