Revelație

Are Buni o găină
Ce c’ocește mai demult.
Astăzi am văzut cum puii
Din găoace-au apărut,
După ce au spart cu ciocul
Coaja albă ce-i ținea
La caldură
Și-i hrănea.
 
Erau mici, rotunjori
Și pufoși ca niște flori
Galbene de păpădie.
I-a ascuns în grabă c’oșca
Sub aripa ei cea caldă
Ca motanul,
Mare șmecher,
Să nu-i vadă.

*     *
*

Toată ziua m-am gândit doar la ei
Și-acum îmi pare,
C-am găsit
În sfârșit
Un răspuns la o-ntrebare
Ce-o aveam eu mai demult:
Cum pe lume-am apărut?
Dar mă duc s-o-ntreb pe mama,
Fiindcă nu sunt lămurit,
Cât era de mare oul din care-am ieșit?

"Nedumeririle lui Andrei sau înșiruire de cuvinte pentr-un băiețel cuminte"