"/> ">

Vine, vine Moș Crăciun!

O poezie de Mediana Stan, ilustrată de Liviu Boar

În poezia Vine, vine Moș Crăciun! drumul Moșului cu sacul plin către copii e cam dificil deoarece îngerașii fac pozne aruncând cu stele și speriindu-i iepurele înhămat la sanie. Recită-i poezia Moșului și vei primi un dar.

Vine, vine Moș Crăciun 
Pe-al lui alb și tainic drum, 
Stele ard și se fac scrum 
Și din scrum se reaprind,
Strălucind în negru-argint!

Moșul sania-a oprit,
Îngerilor le-a vorbit:
- Nu mai aruncați cu stele 
Și comete cu cozi grele, 
Iepurele Patapum
S-a speriat de-atâta fum!

Dar un înger bucălat
Car de stele-a răsturnat...
Iepurele ochii-a-nchis,
Trage sania prin vis
Iar pe tainicul lui drum
Stele ard și se fac scrum...