De ce câinele meu are urechile lungi

- Vezi ce s-a întâmplat? se răsti prietena mea, Coco. Å¢i-am spus mereu să nu lași câinele singur cu pisica dar nu m-ai ascultat!

 - Dar nu i-am lăsat împreună, când am plecat la lucru fiecare era la locul lui, numai că... Pătat stă în coteț, în mijlocul curții, zi și noapte, de multe ori legat în lanț. Numai iarna stă în holul de lângă bucătărie, într-un coș cu saltea.

Închipuie-ți, plouă, e frig și pisica cea cafenie, cu urechi negre și ochi albaștri vine din grădină, și trece pipăind pietrele pentru a vedea dacă merită să le atingă cu labele, privind sfidător la câinele care se smucește în lanț. Apoi se întoarce cu spatele, mișcând ritmic coada înălțată, se îndreaptă spre intrare și împinge cu capul ușița ei tăiată în ușa mea.

Uneori stăpânul, adică eu, îl lasă și pe câine să intre în casă, să dea o tură prin camere. Și de multe ori o vede pe pisică în patul înalt și larg, și latră la dânsa.

Într-o zi pe când stăpânii erau plecați iar pisica se întinsese pe plapumă, Pătat sări în două labe la fereastră și privi înăuntru. Da, pisica dormea dusă.  

Nu se holba numai câinele. Cocoșul, cele trei găini și căprița veniră și ei, ba și un pui de arici, stârnit de înghesuiala de la fereastră, se cățără pe tulpinile de iederă. Doi hârciogi galbeni care nu îndrăzneau să iasă de sub coșar de teama pisicii urcară la fereastra alăturată. Măgarul dete buzna și dânsul și își ridică picioarele din față pe zid, între hârciogi. Cum toată dimineața se spetise trăgând cotiga cu varză, îi întrebă pe vecinii cei galbeni:

- Da' ce-a lucrat de doarme-așa mult?
Hârciogii, ursuzi din cauza vremii rele și a durerii de spate deoarece le dădusem voie să-și care saci cu provizii de pe ogor, răspunseră printre dinți:

- Ce să lucreze, nici măcar boabe nu cară, ca noi. Stăpânul îi pune hrana sub bot.

Găinile cotcodăciră:

- Face cumva ouă?

Iar cocoșul:

- Nu face ouă ca voi, nici nu cântă ca mine.

- Taci că tu ești de vină, au spus toți, dimineața nu cânți destul de tare și nu te aude.

- Ceee? Stăpânul se trezește numai după glasul meu, care se aude la trei mile de aici. Ceasul lui poate să se strice dar vocea mea nu.

Și cocoșul strigă un cucurigu atât de tăios încât cei din jur își astupară urechile iar pisica se întoarse pe partea cealaltă.

Cocoșul mai strigă o dată și mai tare iar cele două geamuri se crăpară în zeci de linii frânte. Pisica sări speriată, văzu toate capetele acelea  la ferestre și se zburli. Furioasă pe câine care o făcuse de rușine arătând tuturor ce animal leneș este, hotărî să se răzbune. 

A doua zi merse la câine și spuse încolăcindu-și coada stufoasă în jurul labelor:  

- Uite ce m-am gândit, când stăpânul pleacă și te lasă liber prin curte vino în casă și dormi și tu în patul cel înalt și moale, numai că ia pildă de la mine și spală-te bine pe labe, că altfel îmi faci necazuri. 

Pătat nici nu mai gândi de bucurie. Cum plecară stăpânii, veni fuga la ușa pisicii. Pisica vorbea de după ușă:

- O doamne, stăpâna a făcut prea cald în casa asta, ar trebui să împing puțin fereastra, să se mai răcorească.

- Lasă așa, te rog, zise câinele, murat de burnița de toamnă și scoțând aburi pe nas. Și își băgă capul în casă:

- Stai, zise pisica, arată-mi labele întâi.

Câinele își băgă labele pe rând prin ușiță, iar pisica făcu mofturi.

- Laba stângă din spate nu e prea curată, mergi la furtun și mai spală-te.

Câinele fugi și se mai spălă o dată pe labe, apoi împinse ușița și intră dar nu putu să treacă, deoarece era un pic mai mare decât deschizătura. După multe sforțări reuși să intre pe jumătate și rămase înțepenit.

Pisica însă îl tot îndemna:

- Hai, fă un efort!
 Câinele se tot împingea dar degeaba. 

- Ai blana deasă și cârlionțată, stai puțin, dacă te tund vei fi mai subțire și vei încăpea sigur. Aduse foarfeca și începu a-i ciopârți din blană.

Câinele mai alunecă puțin prin deschizătură și se înțepeni și mai rău. Nu mai putea să se miște nici înainte, nici înapoi.

Dacă văzu așa, pisica se uită la ceasul cel mare din casă și începu a se văicări:

- O, doamne, nu mai e mult și vin stăpânii și ne prind, va fi vai și amar de pielea noastră.  Și făcând o figură disperată începu să-l tragă pe câine de urechi.

Pătat, îngrijorat și el, nu zicea nici pâs și se lăsa tras de urechi, bucuros să scape mai repede. Și pisica trăgea și trăgea, iar câinele îi zicea: trage mai tare, te rog, și speriat că îl vor prinde stăpânii nici nu mai simțea durerea. 

Când am venit acasă l-am găsit pe Pătat înțepenit în ușiță, cu urechile lungi ca la cockeri și blana ciopârțită. A trebuit să tai ușa cu ferăstrăul ca să-l scot, apoi l-am dus la tuns. A stat în hol până i-a crescut blana. Și asta a fost, de atunci câinele meu are urechile lungi... Dar îi stă mai bine așa!

- Da, admise Coco. Și pisica ce-a pățit?