Un copil s-a așezat pe scaunul lui Moș Crăciun

Povestea aceasta a avut loc într-o seară de Crăciun, într-un orășel cocoțat pe un deal, înconjurat de păduri. Aveau un obicei vechi, copiii petreceau această seară într-un conac aflat la mai mulți kilometri în afara orașului, în pădure, unde erau aduși de părinții lor și lăsați singuri să îl aștepte pe Moș Crăciun, sub supravegherea unui om de-al casei.
Primul copil sosit a fost o fetiță căruia i se spunea Bucle-în-Vârtej, deoarece nu putea să stea locului nici două secunde. Ea aprinse împreună cu omul candelele și lumânările, și puse un disc cu muzică veselă la un patefon (cu baterii). Începu să țopăie împreună cu omul, apoi luă mătura de nuiele, de măturat zăpada și se așeză la intrare dansând cu mătura (cu nuielele în sus) pentru a-i pe supraveghea pe copii să-și curețe ghetele de zăpadă de ștergătorul de fier.      
Acum, oaspeții cei mici sosiseră aproape toți iar Bucle-în-Vârtej intrase în casă și țopăia de la un copil la altul, învăluindu-i cu o obrăznicie a ei, fascinantă și molipsitoare. „Vi-ne Mo-șul!” cânta o fetiță iar Bucle-în-Vârtej cântă sărind ca o minge: „Vine moșul cu nasul roșu!”. Imediat câțiva băieței o imitară. 
Deodată o fetiță strigă: Vine! și toți se repeziră la ferestre iar Bucle în Vârtej ieși la post cu mătura. Venea o sanie cu o lumină galbenă, trasă de un șir lung de reni. Copiii dădură buzna afară în întâmpinarea Moșului și strigară:
-Bine ai venit, Moș Crăciun! Iar Moș Crăciun le spuse dându-se jos din sanie: 
-Bine v-am găsit, dragii Moșului! 
Copiii începură să numere renii.
-Uraaa! Moș Crăciun a venit cu douăzeci și șase de reni! strigă o fetiță iar omul își spuse uimit: Ce recuzită!  Oare cine să fi aranjat asta?  Poate noul primar... 
Ura! Ce de reni! strigă un băiețel și se cocoță în spinarea unui ren. Nu e voie! strigă un altul și-l trase jos dar Moș Crăciun zise deshămând renii.

-He he, de ce să nu fie voie? Urcați dragii moșului! Și îi ajută să se urce pe spinările renilor iar renii porniră cu copiii și până să intre în casă făcură niște ocoluri largi prin pădure. 
În acest timp Bucle-în-Vârtej rămăsese în capul scărilor, rezemată în măturoi și uluită. Iar când renii cu copii în spate începură să urce scările, îi mătură de zăpadă pe copite și ghete, apoi îl privi pe moș și pe om care veneau  cărând de sac. Moș Crăciun se opri și spuse:
-Poți să intri și tu, draga moșului, să știi că mă șterg pe picioare! 
-Știi, unii oameni mai uită! rosti ea.
-Unii oameni da, dar Moș Crăciun nu, îmi dai puțin mătura? Bucle-în-Vârtej îi întinse mătura, Moș Crăciun o luă și mătură scările de zăpadă, în timp ce omul se agita: Lasă, Moș Crăciun, nu se poate... Iar fetița bătea din palme și striga:
-Iată un Moș Crăciun care mătură! Și care a venit cu reni! E ceva nou! 

- Ha ha! Și pentru mine e ceva nou o fetiță care mă așteaptă gătită cu rochie de catifea și cu un măturoi... 
De după ușă se ițeau mai multe capete de copii și reni, iar la ferestre, pe deasupra candelelor luceau o mulțime de ochi curioși. Moș Crăciun lăsă mătura apoi se șterse pe ștergătorul de fier. Copiii se așezară pe scaunele lor iar renii se așezară între copii. Moș Crăciun intră cu omul și cu sacul. Avea o pelerină roșie, lungă până în pământ și cizme tot roșii, cu pinteni cu steluțe care scăpărau. Se duse la foc și-și frecă puțin mâinile. 
- Oh, ce cale lungă! Apoi se duse să se așeze într-un jeț mare, care se afla chiar în mijloc, între jețurile mai mici ale copiilor și care din spate părea a fi gol, când, în jeț era... cine credeți, păi Bucle-în-Vârtej care de obicei se așeza pe scaunul Moșului pentru a-l pune în încurcătură, fie întrebându-l unde-i sunt renii, dacă nu i s-au pierdut cumva prin pădure și n-ar avea nevoie de o mână de ajutor să-i strângă, fie dacă nu ar vrea o căciuliță pentru nas că i-ar face una cadou, și altele asemenea... Observase că moșii aveau nasurile cam roșii când veneau la ei. 
Acum, Bucle-în-Vârtej stătea față în față cu Moșul acesta, îl privea iar trupul ei mic se strângea și parcă se făcea și mai mic, mâinile i se încleștaseră în rochie iar ochii i se măreau într-o mirare mare, până și buclele i se răsuceau tot mai mult. Fetița simți că ceva, un mecanism dinăuntrul ei, la fel ca la păpuși, era înțepenit sau stricat dar nu voi să se dea bătută.  
-Ia te uită, spuse Moșul, și vocea lui suna în toată casa și parcă venea și de afară, din pădure. Văd că Moș Crăciun a sosit deja, oare eu ce mai caut aici?
Copiii izbucniră în râs, apoi făcură liniște, curioși să audă cum se va descurca de data asta Bucle-în-Vârtej. Fetița își dădu seama și făcu pe grozava: 
-Ei, Moș Crăciun, m-am gândit să-ți țin locul până vii! 
 -Ahaa, ia te uită iarăși paznicul cu măturoi...spune-mi te rog cum te cheamă întâi... să știu și eu cu cine am onoarea... cine îmi ține locul...
-Valentina! 

- Bucle-în-Vârtej! strigară copiii, Bucle-în-Vârtej!... 
-Aha, Valentina Bucle-în-Vârtej... dar dacă te-ai gândit să-mi ții locul, nu le-ai împărțit deja daruri copiilor? 
-Nuu, nu am avut de unde să le dau daruri...
-Cum așa, păi Moș Crăciun fără daruri... s-a mai pomenit?
- Nuuuu! au răspuns copiii. 
-Auzi? Auzi ce zic ei? 
Valentina se gândi să spună ce daruri ar fi putut să le dea copiilor dar simți acel resort blocat înăuntrul ei ca pe o durere... izbucni aproape plângând: 
-Moș Crăciun, Moș Crăciun, îți spun ceva dar să nu te superi!...
-Nu mă supăr, oftă Moș Crăciun, mie să știi că poți să-mi mărturisești orice!
-Eu în fiecare an mă așez pe scaunul lui Moș Crăciun, ca să-l iau puțin peste picior, copiii nu știu că el nu-i adevărat dar eu știu, așa îmi place mie să mă distrez în seara asta...

-Ahaa! Înțeleg! Tu spui că totul e o prefăcătorie!
-Da! 
-Adică tu nu crezi că există Moș Crăciun! 
-Nu!
-Voi copii, credeți?
-Daaa... Nuuuu... Daaaa!
-Cine crede să ridice mâna!
Ridicară mâinile aproape toți copiii. 
-Buuun, și cine nu crede?
Doi băieței mai mărișori, foarte siguri pe ei se ridicară în picioare: 
-Noi! 
-Aha, zise Moș Crăciun. Ce credeți voi?
-Credem că ești un actor, spuse unul din ei.
-Da, adăugă și celălalt, și eu susțin asta: ești un actor! 
-De data asta au trimis un actor foarte bun... șopti Bucle-în-Vârtej, știi... îmi pare rău că spun asta și-i dezamăgesc pe copiii mai mici care nu trebuie să afle, trebuie să rămână cu visul lor... 
-Aha, mă bucur că te gândești și la asta, draga moșului, ia să vedem noi... ce-i adevărat aici și ce nu... Dar de reni ce zici? Oare și renii mei or fi tot actori? 
-Sunt foarte frumoși, și așa de mulți... așa de mulți reni nu am văzut niciodată! Dar de unde...? 
Copiii mângâiau renii.  
-Auzi, de unde... Ce, nu știți unde trăiesc renii? se miră Moș Crăciun.
-Ba da, știm! spuseră copiii. La Polul Nord!
-Da, spuse Bucle-în-Vârtej, neînduplecată, ești un actor foarte bun iar renii o achiziție nouă a grădinii zoologice!
-Bine, fie și așa, admise Moș Crăciun. Uite, mă gândeam că dacă tot te-ai așezat pe scaunul meu, și ai vrut să-mi ții locul până vin, nu ai vrea să fii Moș Crăciun și acum?
-Eu... să fiu Moș Crăciun?

-Vreiiii? înălță Moșul pe „i” ca și cum ar fi tras-o de bucle în sus. 
-Da, spuse Bucle-în-Vârtej iar Moș Crăciun își scoase pelerina cea mare, roșie, și căciula și o îmbrăcă. Bucle-în-Vârtej fugi repede la oglindă și văzu că hainele îi stăteau bine dar nu-și dădu seama că se făcuseră pe măsura ei. 
Apoi Moș Crăciun și fetița în roșu scoaseră darurile și le împărțiră copiilor. Și ce daruri erau în sacul Moșului!: patine, șiraguri de biscuiți colorați și de zahăr candel, păpuși mari cât fetițele, mingi, căluți, cărți cu poze colorate, creioane, mașini și roboți! Fiecare copil venea, spunea o poezie, apoi copilul îl îmbrățișa pe Moș Crăciun și rămânea la el în brațe. Bineînțeles că și omul primi un dar. În curând, Moș Crăciun se încărcă de copii pe umeri, în brațe, în cele două buzunare, în cizme, trei copii îi stăteau atârnați unul de altul în spinare și un șir stăteau prinși sub cingătoare și așa încărcat îi luă de mâini pe Bucle-în-Vârtej și pe om și începură să joace în jurul bradului.

Omul era uimit, cum Moș Crăciun se făcuse așa de mare, sau cum copiii se făcuseră așa de mici, toate lucrurile din jur erau altfel, mai mari sau mai mici decât le vedea el sau decât i se păruseră lui. 
Apoi Moș Crăciun i-a pus jos pe copii și au jucat ținându-se de mâini (muzica se revărsa din toată casa) iar păpușile, urșii de pluș și alte dihănii cu blăni de catifea au intrat și ele în horă cu copiii.
Copiii erau atât de fericiți încât din ei țâșneau raze mari, argintii, care treceau prin ferestre ajungând până departe în pădure. Văzută de afară, casa era învăluită în jocuri de raze jucăușe dar cei dinăuntru nu-și dădeau seama, copiii credeau că lumina venea de la brad, de la foc și de la mulțimea candelelor și lumânărilor aprinse. Iar cei câțiva trecători prin împrejurimi și-au spus: ia te uită ce iluminație la conacul cel vechi, ce efecte!... 
Animalele din pădure s-au trezit și atrase de lumină au venit la ferestre, să vadă ce se întâmpla acolo? Iepuri, veverițe, bursuci, vulpi, ba și un urs. Copiii s-au speriat când au văzut ursul la geam dar Moș Crăciun le-a zis: 
-Ia veniți și voi înăuntru!
 Omul le-a deschis ușa și animalele au intrat și s-au prins și ele în horă cu copiii, cu moș Crăciun, cu omul și cu jucăriile, în jurul bradului. Copiii făceau niște salturi mari, mari și rămâneau câte puțin în aer, cu brațele desfăcute sau cu rochiile învolburate, față în față cu câte o veveriță sau un bursuc, apoi cădeau încet jos, lucru care le făcea foarte mare plăcere. Ursul sărea și până să ajungă jos făcea o tumbă...

Vulpile își țineau coada pe un braț iar la brațul celălalt era un băiețel sau o fetiță... Moș Crăciun și Bucle-în-Vârtej au scos din sac daruri și pentru ele... Animalele au ieșit săltând cu darurile către vizuinile lor. O dată cu animalele s-au strecurat afară și renii... Copiii dansau mai departe, ușori... dacă ridicau brațele atingeau policandrul cel mare cu lumânări iar fetițele atingeau tavanul cu vârfurile codițelor. Nu se știe cât au dansat astfel (în timp ce muzica se revărsa tot mai repede), când deodată un copil a constatat că Moș Crăciun nu mai era printre ei... L-au căutat, au ieșit afară... nici sania cu reni nu mai era... În agitația căutării lui Moș Crăciun, doar Bucle-în-Vârtej stătea nemișcată la geam... Ea fusese singura care văzuse, hm! sania ducându-se așa de iute că parcă nici nu atingea zăpada, în urma șirului de reni... Lacrimi mari curgeau pe fața fetiței...
 Copiii se strânseră în jurul ei.  
-Numai tu ești de vină că a plecat Moș Crăciun!

-Da, din cauza ta a plecat!
-Eu, eu nu am vrut să-l fac să plece, am vrut doar să știu cum e în locul lui!
-Da, i-ai spus că e un actor, că nu există și câte altele... 
-Da și l-ai pus să măture zăpada! 
-Numai o obraznică ca tine putea s-o facă!
-Și el s-a simțit jignit, s-a simțit tratat fără respect, și a plecat!
-Eu nu cred, Moș Crăciun e prea bun să se supere pe noi...
-Ar fi bine să te dezbraci de hainele lui!
Bucle-în-Vârtej se dezbrăcă, rușinată, de hainele lui Moș Crăciun și le  așeză pe un scaun. Atunci un băiețel se duse și se uită de aproape la hainele Moșului, apoi nu mai rezistă și le trase pe el. Se duse la oglinda cea mare din mijlocul sălii și începu să strige privindu-se: 
- Sunt Moș Crăciun, sunt Moș Crăciun!
- Și eu vreau să fiu Moș Crăciun! strigă un alt băiețel, dă-mi-le și mie! 
Dar băiețelul îmbrăcat astfel nu a vrut să se dezbrace defel și a fugit iar celălalt băiat a fugit după el, l-a tras de hăinuțe și a început cearta. Omul a venit repede și a încercat să-i împace în timp ce ceilalți copii țipau că și ei vor să fie Moș Crăciun, să facă bine să se dezbrace și să se îmbrace pe rând cu hainele moșului dar deodată copiii se opriră uitându-se unii la alții. Toți erau îmbrăcați în hainele lui Moș Crăciun! Împreună cu omul! S-au dus toți în grup și s-au privit în oglindă. Iar Bucle-în-Vârtej abia putu să vorbească:

-Toți suntem Moș Crăciun! 
-Și acum ce facem?
-Păi ce-a făcut și Moș Crăciun! 
-Dar noi am primit daruri, cui să-i dăm daruri?
-Am o idee, spuse un copil. Am putea să schimbăm darurile între noi! 
-Ura! Ura! Așa să facem!
Copiii au schimbat darurile între ei, și s-au jucat o vreme fiecare cu jucăriile celorlalți.
-Știți ce? zise Bucle-în-Vârtej, eu zic că ar trebui să mergem să căutăm alți copii care nu au primit daruri și să le ducem din darurile noastre... cu siguranță sunt copii care în seara asta nu au primit daruri...
-Da, zise un băiețel, mâine vom merge și vom căuta în jurul nostru copii care nu au primit daruri. 
-Dar crezi că sunt copii care nu au primit daruri?
-Nu știu, vom afla... dar eu cred că sunt... mereu sunt...
Într-adevăr, copiii așa au făcut. A doua zi au mers prin casele din vecinătate, unde se aflau copii și au întrebat lăsând fiecare câte un dar din darurile primite, alții au lăsat mai multe iar Bucle-în-Vârtej le-a lăsat pe toate... Mare a fost surpriza lor când s-au întors acasă și au văzut că în locul lor erau alte daruri.

Iar pe Bucle-în-Vârtej, în fața casei ei, o aștepta omul, cu ramuri mari de corcoduș roșu, înflorite, în care fetița recunoscu mătura de nuiele. Văzând-o înflorită, omul se gândise să i-o aducă, și acum i-o dete fetiței neștiind ce să spună, era un om tăcut de felul lui și mai ciudat. Plecă iar fetița fugi după el și îl strânse în brațe. 
Mare fusese mirarea părinților când s-au întors seara târziu să-i ducă acasă pe copii și au auzit ce povesteau copiii... Dar cel mai mult s-a mirat chiar primarul care îl pusese pe un om de-al său să fie Moș Crăciun și aflase că acesta se oprise în cârciuma de la marginea orășelului să se încălzească puțin înainte de drum și adormise sub masă. Oare cine să fi fost de și-a jucat atât de bine rolul?... După ce a trecut Crăciunul, omul a strâns podoabele din brad și a tras vasul în care stătea pomul, să-l scoată afară dar n-a putut... bradul prinsese rădăcini, care trecuseră prin podea, și se înfipseseră în pământul de sub casă... sau așa părea... pădurarul i-a spus că asta se mai întâmplă uneori, brazii mai prind rădăcini... Dar omul privea bradul și se întreba oare cine a fost?
Apoi bradul a mai crescut o vreme, până în tavan, și a rămas așa, verde...și la fel și ramurile de corcoduș roșu din casa fetiței. 
Indiferent cine fusese, copiii nu au uitat niciodată seara aceea și au înțeles un lucru: că Moș Crăciun există, există cu adevărat... în ei! Și toată viața lor, în ziua de Crăciun, fiecare din ei a fost Moș Crăciun!