Frederic, puiul de elefant

Frederic, puiul de elefant, a rămas pentru prima oară singur acasă. El locuia împreună cu părinții săi
în Pădurea Elefanților. Frederic era un elefănțel tare curios, așa că a deschis ușa încetișor, și-a luat inima în dinți și a ieșit din casă. Cu trompa lui falnică a pornit-o la plimbare prin Pădurea Elefanților.
La fiecare pas se întâlnea cu alți elefanți ieșiți să ia aer.
- Bună ziua, Frederic!  îl  salutau toți elefanții pe care îi întâlnea.
- Bună ziua! răspundea Frederic, ridicându-și trompa.
- Ai ieșit la o plimbărică? îl întreba un unchi.
- Da, unchiule! răspundea Frederic.
- Ce mai faci, Frederic? îl întreba o mătușică.
- Bine, tanti, foarte bine! răspundea Frederic.

Frederic mergea și mergea tot mai departe fără să observe că părăsise de multă vreme Pădurea Elefanților
și ajunsese într-o pădure necunoscută.
Acolo, în pădure s-a întâlnit cu un leu.
Frederic nu văzuse în viața lui un leu.
- Bună ziua! a zis Frederic, numele meu este Frederic. 
Tu cine ești? a continuat el.
Leul nu a răspuns, doar a început să ragă cât îl ținea gura.
Răgea așa de tare, încât copacii din jur au început să tremure.

- Ce se întâmplă aici? a întrebat Frederic nedumerit. 
Tu nu știi să vorbești?
Atunci Leul, foarte mirat, l-a întrebat la rândul lui:
- Ție chiar nu-ți este deloc, deloc frică de mine?
- Frică? Ce înseamnă „frică“? a întrebat Frederic.
- „Frică“ este atunci când vezi un leu și începi să tremuri,  a zis Leul.
- Eu tremur numai când mi-e frig, a răspuns Frederic.
- Ai foarte mult curaj, a zis Leul.
- Curaj? Ce înseamnă „curaj“? a întrebat Frederic.
- „Curaj“ înseamnă să vezi un leu și să nu tremuri. 
Până acuma toți s-au speriat de mine când m-au văzut  și au luat-o la goană. 
Numai tu nu te-ai speriat, Frederic!
- Dar nu-i deloc amuzant, a zis Frederic, asta înseamnă că ești singur tot timpul.
Leul a dat din cap în semn de aprobare.
Frederic avea dreptate!
Într-adevăr, se simțea foarte, foarte singur.
- Hai cu mine! a zis Frederic.
Și au pornit amândoi mai departe, adâncindu-se tot mai mult în Pădurea Necunoscută.

Acolo, în mijlocul pădurii, au dat peste un magician care purta o pălărie imensă.
Magicianul stătea sub un copac și făcea vrăji.
Dintr-o floare vrăjea un balon, dintr-un balon vrăjea o floare...
Și surâdea foarte mulțumit de sine.
Se putea citi pe fața lui că magia îi făcea o deosebită plăcere.
- De ce face asta? s-a întrebat Frederic în sinea lui.
Aproape o sută de baloane pluteau ușor pe deasupra pădurii și fiecare balon era mai mare decât un copac,
prins în culori minunate.

Baloanele păreau un curcubeu care dansa.
Magicianul a observat că Frederic le privea și l-a întrebat:
- Nu e așa că sunt frumoase baloanele mele?
- Da, da! a răspuns Frederic, trebuie să recunosc asta, pe bună dreptate.
Deodată s-a ivit și Leul din spatele unui copac și a început să ragă, așa cum făcea el de obicei.
Leul a scos un răget atât de puternic, încât un balon s-a și spart.
Magicianul a început să tremure de frică.
- Nu-ți fie teamă! a zis Frederic, Leul este prietenul meu și el nu face nici un rău nimănui.
Dar magicianul tremura încă.
- Spune-i și tu, că nu faci rău nimănui, l-a rugat Frederic pe Leu.
- Frederic are dreptate, a zis Leul, eu rag numai pentru plăcerea mea, exact așa cum ție îți place să faci vrăji.
Leul i-a povestit Magicianului cât de singur s-a simțit până să-l cunoască pe Frederic.

După asta, Magicianului nu i-a mai fost teamă de Leu.
- Leule, aș vrea să fiu prietenul tău, a zis Magicianul către Leu.
- Cine este prietenul Leului, este și prietenul meu, a zis Frederic.
Cei trei prieteni au pornit la drum.
Drumul în trei era mult mai distractiv decât în doi.
Și așa s-a făcut că toți trei mărșăluiau pătrunzând tot mai adânc în pădure.
Frederic mergea în față, după el urma Leul, iar Magicianul era ultimul din coloană.

La un moment dat, Magicianul și-a dat jos pălăria și a scos din ea câțiva iepurași.
Leul a rămas tare surprins.
A fost atât de surprins, încât a început să ragă.
De data asta a răcnit atât de tare, încât iepurașii speriați au sărit din pălărie și au zbughit-o în pădure.
- Prietene, a zis Frederic, nu poți să te stăpânești puțin?
- Ba da, Frederic, a zis Leul,
Uite, acum am terminat.

A doua oară când Magicianul a scos un iepuraș din pălărie, Leului i-a trebuit multă stăpânire de sine să nu se apuce să ragă.
A tăcut ca un șoricel.
Era așa de tăcut încât iepurașului nu i-a mai fost deloc teamă de el.
Și cine nu cunoaște frica, nu are nici un motiv să o ia la sănătoasa.

Iepurașul sălta și el vesel în urma celor trei prieteni.
Acum erau patru prieteni și drumeția în patru era și mai hazlie decât în trei.
- Urechi Lungi, acum ești și tu prietenul nostru, i-au zis cei trei prieteni.
- Nu trebuie să-ți fie frică de Leu când rage, el o face numai așa, de plăcere, a spus Magicianul.
- Foarte adevărat, a zis Leul, așa sunt eu, asta este firea mea.

Și ca să-l convingă pe Iepuraș, a vrut să ragă din nou, dar Frederic a observat la timp cum Leul se pregătea să-și deschidă gura  și l-a certat:
- Iarăși începi?
- Bine, bine, Frederic, îmi pare rău, a zis Leul.
Leul a promis că va fi liniștit, ca să nu-și sperie prietenii.
Prietenii mergeau și mergeau prin Pădurea Necunoscută.

- Unde mergem? a vrut să știe Micul Iepuraș.
- Asta este o întrebare bună, a răspuns Magicianul și l-a întrebat pe Leu:
- Leule, Micul Iepuraș vrea să știe încotro mergem...
La rândul lui, Leul l-a întrebat pe Frederic:
- Frederic, dar unde mergem?
Nici Frederic nu prea știa răspunsul la întrebare dar cum el era în fruntea șirului și trebuia să decidă, le-a spus prietenilor săi:

- Haideți să mergem înapoi, în Pădurea Elefanților!
Cunosc pădurea, acolo este casa mea, și vă invit pe toți la mine.
Ideea nu era deloc rea, pentru că atât mama cât și tatăl lui Frederic își făceau deja griji. După un drum lung, foarte lung, Frederic și prietenii lui au ajuns în sfârșit înapoi în Pădurea Elefanților.

Mama și tatăl lui s-au bucurat nespus să-l vadă pe Frederic din nou acasă.

- Pe unde ai umblat? l-au întrebat pe Frederic.
- Am fost plecat foarte departe, a răspuns Frederic, și priviți, aceștia sunt prietenii mei!

După-masă s-a dat o petrecere mare, la care au fost invitați toți elefanții din Pădurea Elefanților.
Tatăl lui Frederic cânta  la acordeon, în timp ce Leul sufla din tubă,

Iepurașul ciupea coardele de la contrabas, Frederic bătea toba și ceilalți invitați dansau în ritmul muzicii.
Singurul care nu dansa era Magicianul. El stătea în mijlocul dansatorilor și era preocupat să scoată mii de baloane din pălăria lui imensă. Baloanele erau foarte frumoase, iar petrecerea era și mai veselă cu ele.