"/> ">

Tanti Matilda inventează povești

O poveste de Jan Cornelius, tradusă de Tilda Hoffmann, ilustrată de Ráduly Melinda

În orașul nostru, chiar în spatele primăriei, 
locuiește un băiat pe care îl cheamă Sven. 
Odată Sven era singur acasă. 
Părinții lui plecaseră la cinematograf.
Înainte să plece părinții, mama i-a mai spus lui Sven:
- Noi ne întoarcem târziu acasă. 
Îți las numărul de telefon al mătușii Matilda.
Dacă îți este frică așa singur, atunci poți să o suni.
- Numărul ei îl știu pe de rost: 11249.
Sven a memorat numărul în felul următor: 
El are un nas, deci prima cifră de UNU.
El are o limbă, a doua cifră de UNU.
El are două mâini, asta este cifra DOI, după aceea 
el are patru perechi de pantofi, cifra PATRU și  
ultima cifră este NOUĂ.
Mătușa Matilda  putea să povestească o grămadă
de povești grozave, pe care ea le inventa.
De aceea Sven și-a dat toată silința 
să învețe numărul ei pe de rost.

Abia plecaseră părinții și Sven deja se gândea:
Nu-mi este de fapt frică, dar totuși parcă
aș putea să o sun pe mătușa Matilda!
Poate poate îmi spune o poveste.
Dar ce să-i spun, dacă mă întreabă
de ce nu sunt încă în pat?
Pantru că îmi este frică?
Asta ar fi o minciună.
Dar dacă mai aștept un pic, 
poate chiar mi se face teamă.
Sven a așteptat exact douăsprezece minute
dar tot nu i se făcuse teamă
din păcate!

Și dintr-o dată și-a adus aminte de ceva foarte important:
dacă cineva vrea să i se facă frică,
trebuie să stingă toatea luminile.
Zis și făcut!
Sven a stins toate luminile din casă 
și dintr-o dată totul a fost în întuneric.
Dar tot nu-i era frică.
El și-a închipuit că în spatele dulapului
se afla o fantomă.
Dar nici această închipuire nu l-a ajutat
prea mult să i se facă frică.
După aceea și-a închipuit
că sub pătură plutește o vrăjitoare pe mătură.
Dar la imaginea asta l-a pufnit râsul. 
Nici urmă de teamă.
Dintr-o dată și-a adus aminte
că mâine trebuie să meargă la stomatologie.
Și chiar că de dentist parcă îi era un pic frică.
Nemaipomenit!
Acum am un motiv să o sun pe mătușa Matilda
și să-i spun că îmi este frică.

Sven a format numărul în întuneric, 
că doar îl cunoștea pe de rost.
- Bună seara! Mătușa Matilda?
- Ah, tu ești Sven. Cum ești?
- Eu sunt singur acasă, în întuneric
și îmi este frică! a spus Sven.
- Dar unde sunt părinții tăi? vroia să știe mătușa Matilda.
- La cinematograf.
- Și de ce stai pe întuneric?
- Tocmai am stins lumina.
- Și de ce nu aprinzi lumina dacă îți este frică?
- Nu îmi este frică de întuneric
dar mâine trebuie să mă duc la dentist
și îmi este puțin teamă, a explicat Sven.

Sven a aprins iarăși lumina și a spus:
- Inventezi acum o poveste pentru mine?
- Bine! Dar trebuie să îmi promiți  că după aceea te duci la culcare.
- În regulă. Promit!
- Deci, ascultă cu atenție, în povestea mea este vorba de un om pe care îl cheamă Iosif Pufăitul (Joschi Piffanek).
- Un nume ciudat, a spus Sven.
- Sunt de aceeași părere,  tocmai de asta am ales numele acesta.
În povestea mea mai este vorba și despre animale.
-  Grozav! s-a bucurat Sven. 
Băiatului îi plăceau la nebunie poveștile cu animale.
- Ce fel de animale sunt? a întrebat Sven, curios.
- Găini!
-  Găini??? 
Sven era  foarte surprins. 
El s-a gândise la tot feluri de animale posibile ca rinoceri și tatu, porci de guinea sau chiar purcei vietnamezi. Dar  găini???
Era foarte curios ce va urma.