O poveste cu tata, mama, Mircea și ursul polar

- Mamă, e timpul să-mi spui o poveste!
- Hm, da, așa e! Cu ce să fie povestea?
- Cu tata, mama, Mircea, cu ursul polar și cu tata care merge la ursul polar și vine la Mircea...
- Ohh!
A fost odată ca niciodată, a fost... tata care s-a dus la Polul Nord să facă fotografii pentru că îi trebuiau pentru munca lui. Tata a mers cu autobuzul, cu trenul, cu avionul supersonic și în cele din urmă cu o sanie trasă de douăzeci de câini Husky. A ajuns la Polul Nord și s-a apucat de fotografiat iar în acest timp un urs polar îi tot dădea târcoale. Așa de mult s-a împrietenit ursul cu tata, încât atunci când tata a terminat de fotografiat banchizele, ghețarii, focile, pinguinii, aurorele boreale și eschimoșii și s-a urcat în sanie să plece, ursul s-a cocoțat repede la spatele saniei și s-a tot dus împreună cu tata până la cel mai apropiat aeroport.
Drumul înapoi cu ursul polar a fost mai greu, ursul polar a trebuit ascuns bine, că nu era lăsat să urce în avion. Tata l-a înghesuit într-un sac mare de călătorie fiind astfel cel mai uriaș sac care a trecut vreodată  pe banda de bagaje a unui aeroport dar a scăpat necontrolat.

Tata se uita cum sosea bagajul și se gândea cum îl va ridica dar acesta a făcut un salt jos, apoi tata și bagajul lui săltăreț au ieșit din aeroport și... 
 -Un taxi, vă rog, la aeroport... pentru gară. Dar când a venit taxiul și a văzut ce era de cărat, a întors fără să mai stea de vorbă. În cele din urmă o căruță cu cai a oprit și l-a luat pe tata și pe ursul polar și i-a dus cu chiu cu vai până acasă.  
 Odată ajunși acasă... au intrat în casă. Vecinii se uitau prin gard și se întrebau oare ce a adus vecinul din străinătate, uite ce bagaj mare... de abia așteptau să fie poftiți să vadă, mai ales că tata era foarte prietenos și casa le era deschisă tot timpul.

Dar de data asta nimic, tata zâmbea enigmatic, mama era foarte ocupată iar băiețelul scotea chiote și de multe ori se auzea o gălăgie de nedescris, se zgâlțâiau ușile și ferestrele, parcă toată casa sălta, nici nu mai era așa de dreaptă. Vecinii au bătut în ușă să întrebe de sănătate dar mama le-a dus cafelele în grădină, pe măsuța acoperită cu zăpadă. Din casă, nici o mișcare, liniște și tăcere. 
 Ursul polar - s-a plimbat adulmecând prin casă, apoi s-a oprit lângă frigider – îi era oarecum cunoscut - l-a deschis, a scos din el frișca și laptele și le-a băut, mai bine zis turnat pe gât și a continuat să adulmece cutia rece care piuia pentru că-i creștea temperatura. 
 A găsit compartimentul de dedesubt, un sertar plin cu pești congelați. A scos sertarul, s-a așezat cu el într-un colț și a început să lingă, să sugă și să c’efăie peștele, apoi a lins bine și sertarul și l-a aruncat cât colo. 
 -Alo, l-a sunat mama pe tata, să faci bine să mergi să cumperi pește, frișcă și lapte din cel mai gras. 
 -Cât?
-Păi pește cam o sută de kile și frișcă și lapte cât de mult și un congelator mare în care să încapă.
 -Pentru uuurs?
 -Întocmai, ce crezi că o să mănânce amicul tău de la Polul Nord? Sau vrei să ne mănânce pe noi?

Tata nu se pierdea niciodată cu firea: 
 -Cel mai bine ar fi să plouă cu pește, vreun vârtej care trece prin baltă și-i toarnă la noi în curte...
 Și nici mama nu se pierdea așa de ușor:
 -Da, ar fi cea mai bună soluție dar acum bălțile sunt înghețate...
 Tata a sosit cu o ladă frigorifică uriașă, plină cu pești și câțiva litri de frișcă și... cioc! cioc! în dreapta:
 - Bună ziua, vecine, nu mai duce laptele la centrul, ți-l cumpăr eu! 
 -Douăzeci de litri pe zi, vecine. 
 -Douăzeci, sper s-ajungă. 
 Cioc! Cioc! în stânga:
 -Bună ziua, vecine, nu mai duce laptele la centru că ți-l cumpăr eu! 
 -Păi, zece litri, vecine!

-S-a făcut! 
 Apoi cei doi vecini își uneau căciulile pe la porți. 
 -Ce afaceri face vecinul cu laptele nostru? De când a fost la Polul Nord sunt cu toții așa de ciudați!
 Iar ursul stătea cu sertarul cu pești în brațe și lingea, sugea și c’efăia de zor, având înșirate în față vreo cinci sticle cu lapte amestecat cu frișcă: doi pești, o jumătate de sticlă, doi pești, o sticlă, și puțin mai încolo, la masă, tata cu mama și cu Mircea mâncau pâine cu sare și cu roșii.
 Noaptea ieșeau să plimbe ursul, ușurel, să nu se încălzească, pentru că urșii polari au un strat gros de grăsime sub blană și se încălzesc mult dacă aleargă, iar câinele trebuia să-l păzească. 
 Apoi mâncarea s-a terminat. Ursul stătea și lingea frigiderul gol și se uita cu jale la tata când intra în casă. Mircea trecea când la vecina din dreapta, când la cea din stânga și adulmeca oalele de pe plită. Ele îl pofteau la masă și se mirau cât era de flămând iar mama avea o siluetă de invidiat. Se vede ca merge zilnic la sală, vorbeau prietenele ei. 
 Într-o zi, tata a privit congelatorul cel uriaș - gol și i-a zis ursului polar: 
 -Hai băiatule, înapoi! Ursul, ce să facă, iarna era pe sfârșite și primăvara avea să fie greu de îndurat.

Tata și amicul lui cel alb s-au pregătit de călătorie dar de data asta au mers cu ajutorul unei asociații pentru ocrotirea animalelor care le-a trimis un camion. Tata l-a însoțit ca să se asigure că ajunge cu bine și l-a lăsat aolo unde l-a întâlnit, adică la Polul Nord, pe o banchiză, prilej cu care a făcut alte fotografii. Ursul a sărit în ocean, a înhățat un pește și l-a înfulecat, apoi i-a adus unul și tatei. Tata i-a mulțumit, l-a pus în traistă și i-a zis: 
 -Am să-l mănânc acasă, cu Mircea și cu mama! 
 Și așa a și făcut.