Gânduri de părinte la început de drum

Se apropie toamna și micuțul sau micuța ta (pe care îți place să-l consider sau să o consideri încă „bebe”) e pe cale să intre „în rând cu lumea”, să înceapă grădinița. Pe lângă sentimentele contradictorii care te inundă apar și întrebările. „Oare o să-i placă?”, „Oare copilul meu va fi acceptat de ceilalți?”, „Îi va da cineva cu atâta drag mâncarea cu lingurița?”, „Îl va alinta cineva?”, „Va plânge?”, „Va fi copilul meu sociabil?”, „Va plânge?”... apoi ... „Va învăța ceva?”, „Îi va plăcea să învețe?”, „Educatoarele cum vor fi?”. Dacă este vorba de o grădiniță cu program prelungit întrebările pot continua: „Cum va dormi el, ea fără mine, fără poveștile mele?”.

Vine toamna. Grădinița începe dar grijile și întrebările continuă să te macine chiar dacă micuțul sau micuța ta pare a fi bine. „Oare s-a adaptat sau realmente îi place? ”

Sunt una dintre mamele cărora rugăciunile i-au fost ascultate: copilul ei este fericit, e bine, nu plânge, doarme (fără poveștile mele). Acesta este meritul doamnelor educatoare și a grădiniței „Albinuța” cărora le mulțumesc. E nevoie de talent, dedicare și putere să introduci în viață niște suflete de-abia mijite.

Am pășit pe porțile acestei instituții alături de copilul meu cu reticență, trebuie să recunosc, și cu foarte multe prejudecăți. Toate au fost însă în scurt timp spulberate. Am fost plăcut surprinsă să văd educatoarele în genunchi, pe covor, jucându-se cu copiii, alintându-i și alinându-i, discutând cu părinții cu o răbdare pe care ți-o poate oferi doar măiestria și talentul în profesie.

Mai mult, să observi că „bebelușul tău” evoluează de la o zi la alta este o bucurie umbrită doar de gândul egoist că nu ai fost și tu acolo, că nu ai participat la parcurgerea acelor etape. Vezi într-o zi că puiul tău nu mai acceptă să-l îmbraci, că-ți mulțumește frumos pentru fiecare gest pe care-l faci, nu mai aleargă de colo-colo ca un titirez, vorbește de mijloace de transport și de clasificarea animalelor, recită, cântă, dansează, desenează, salută fără niciun impuls mecanic (strânsul de mână) și multe alte minunății la care ai fi vrut să iei parte. Ești mândru ca părinte!Apreciez la această grădiniță în primul rând comunicarea eficientă părinte-educator care este una constructivă, eficientă și benefică tuturor părților implicate și implicit copilului. Ador îngrijitoarele, deși cele mai multe prejudecăți erau legate de activitatea lor.

Îmi amintesc și acum cu mare plăcere prima serbare și nu contenesc a mă mira de minunăția pe care au reușit doamnele educatoare să o realizeze. Aș oferi un singur exemplu pentru a arăta maniera în care aceste „mici zâne” se ocupă de copiii noștri, insistând nu numai asupra procesului instructiv-educativ ci și asupra psihicului, sufletului copilului și asupra spiritului ludic al educației. Cu puțin timp înainte de „marea serbare de Crăciun”, doamnele educatoare ne-au instruit pe noi, părinții (aveam nevoie) să nu ne agităm inutil copiii impunându-le să-și joace rolul, să-și rostească versurile dacă aceștia își doresc să stea doar lângă noi, să se simtă bine. Am apreciat din suflet faptul că s-au gândit în primul rând la copii și mai apoi la „a da bine în fața auditoriului, spectatorilor”. Au dat dovadă de înalt profesionalism.

Mi s-au lipit de suflet aceste minunate doamne când la prima ședință cu părinții   ne-au făcut să ne simțim minunat, adevărați părinți când ne-au lăudat pentru felul în care ne-am educat și îndrumat copiii. Ce alt început de drum mai bun aveam nevoie pentru a ne justifica eficiența și calitatea de părinte, rol pe care ni-l asumăm cu atâta seriozitate?