Emotii de Paste

Este  greu  să poți reda în cuvinte ceea ce simți, atunci când sentimentele sunt izvorâte din suflet, să  poți reda într-un limbaj, în care cuvintele sunt limitate, iar multe dintre acestea  nu  au tăria necesară, trăirea interioară.Cred că  fiecare dintre sărbătorile creștine intră în mod natural în sufletul nostru, în momentul în care devenim creștini… și totuși bagajul acela de informații primit la încreștinare reprezintă doar baza pentru ceea ce simți pe parcursul vieții.

Paștele, Învierea Domnului, cea mai însemnată  sărbătoare creștină și pe care s-a fundamentat  religia creștină ar trebui perceput ca un început, asemenea unui punct de pe cerc, pe care îl regăsim și îl retrăim  în fiecare an. Ar fi fost banal dacă ziua Sfintelor Paști s-ar fi  limitat la repetarea unor cutume, a acelor tradiții bazice  transpuse în timpurile moderne. E bine că putem  să retrăim astfel de momente care ne aduc aminte  de eternitate și promisiunea eternității sufletului și pe care le marcăm fiecare dintre noi cu sufletul. Nu putem vorbi de trăirea bucuriei acelui prim Hristos a înviat, fără  să nu ne aducem aminte de perioada pe care o precedă – postul. Și am să fac  apel la memoriile proprii: chiar dacă primăvara este un anotimp al renașterii al bucuriei reluarii unui nou ciclu de viață, încă din luna martie începea Postul Mare. Fără nici un fel de impunere, atât în plan fizic dar mai ales sufletesc apăreau  modificări esențiale. Cu cât ne apropiam de  sărbătoarea Paștelui, cu atât  parcă atmosfera era din ce în ce mai încărcată emoțional și asta nu pentru că  regimul alimentar era mai sever, ci pentru că, fiind copil retrăiam unele pasaje din viața Mântuitorului, cu ochii minții. Știam ce urma însă chiar de cunoșteam povestea pe de rost, tot  acea stare  mă cuprindea. 

Paștele  nu a avut și nu va avea asemănarea Crăciunului… Chiar este și o vorbă din popor care spune:” Paștele, fudulul, Crăciunul, sătulul!” Parcă de Paști vrei să fii  mai mult cu tine  decât cu lumea, mai mult la nivel personal  se petrec toate… Bucuria resimțită este la nivel personal chiar dacă este una colectivă. Ai  speranța că minunea învierii este importantă și pentru tine, că ești acea mică rotiță  din Univers care face un mecanism mare să funcționeze perfect. Că acea ființă neînsemnată care ești, contează pentru cineva  acolo sus…E drept că tăvălugul modernist încearcă să înlocuiască și acest moment creștin cu  mese îmbelșugate și cumpărături în disperare, cu simboluri precreștine și diverse povești menite de a  mai crește vânzarea unui produs: practic un marketing de sezon! 

Bucuria Paștelui  se reduce din ce în ce mai mult la o trăire interioară foarte personală, la încercarea disperată de a te agăța de  lucruri știute doar de bunici, de a încerca să împaci arhaicul cu modernul și de a  te retrage de valurile lumii. 

Noi, adulții suntem responsabili de transmiterea valorilor copiilor noștri,  prin comportamentul, judecata și emoțiile proprii. Copilul este pământul în care noi sădim sămânța. Pentru a crește plata, ea are nevoie de apă, soare, lumină, căldură la care aș mai adăuga un grădinar iscusit.Prof.

Psiholog:Călina Maria Iușan   

Lasă un comentariu