Activități extrașcolare
Revista liceului – “Clipa cea repede”, ajunsă la cel de al 7-lea număr sub coordonarea d-nei prof Daniela Matache, a oferit din nou posibilitatea elevilor de a se exprima și altfel.
Eleva Adriana Boier ne-a împărtășit experiența participării la Concursul Național “Mihai Eminescu”, Cluj Napoca, 2006.
Nu a lipsit nici interviul cu un profesor sau cu frumoasa câștigătoare a Balului Bobocilor, iar elevul Attila Marton și-a făcut cunoscută pasiunea de a crea, publicând în paginile revistei prima parte din nuvela polițistă “Moartea pe scenă”. De asemenea, revista conține și Palmaresul Concursului de creație “Ploaie în luna lui marte”, ediția 2006.
Panoramic Liceal, o nouă ediție a Târgului liceelor mureșene, ne-a provocat și de această dată. Am răspuns provocării prezentând oferta educațională a liceului nostru și selectând cele mai potrivite informații pentru ca elevii de gimnaziu care ne-au vizitat standul să își poată face o imagine cât mai clară despre specificul liceului și condițiile pe care acesta le oferă. Acțiunea a fost pregătită de coordonatorul de programe și proiecte educative, prof. Cristina Sărăcuț.
Balul Bobocilor a avut în acest an o semnificație aparte datorită organizării impecabile de care a beneficiat acest eveniment în locația de la clubul Exit. Ca mod de desfășurare, totul s-a bazat pe tema “Ani de liceu”, lucru care a dat un aer tineresc evenimentului.
Ziua Națională a României – ca în fiecare an liceul nostru a fost prezent la Depunerea de coroane. Profesori și elevi au purtat cu mândrie steagul tricolor, atât la piept, cât și în inimi.
Concursul de creație “Ploaie în luna lui marte” – și-a desemnat din nou câștigătorii la cele două secțiuni: creație și eseu.
Acțiuni umanitare – “inimi lângă inimi”, astfel gândesc elevii liceului nostru care își manifestă preocuparea pentru ceilalți, fie mici, fie vârstnici.
Parteneriatul dintre Liceul Pedagogic “Mihai Eminescu” și Fundația Alpha Transilvană implică participarea la două programe importante : “Acasă la bunici” și “Copii pentru copii”.
Activități metodice – Elevele clasei a XI-a B i-au readus în mijlocul nostru pe M. Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale și I. Slavici printr-o prezentare originală a studiului de caz “Diversitate tematică, stilistică și de viziune în opera marilor clasici”, prezentare realizată în cadrul Comisiei metodice din aria curriculară Limbă și comunicare. (coord. prof. Raluca Pop)
Balul Dragobetelui a ales cel mai potrivit cuplu, iar încercările n-au fost deloc ușoare pentru concurenți. Implicarea activă, buna organizare, umorul, surpriza, decorul, muzica, premiile au fost ingredientele unui spectacol-concurs considerat a fi un succes.
Spring Day – “Împreună prin Europa”: Concurs de proiecte “Lumea pe care ne-o dorim” (coord. prof. Gherman Simona, prof. Hajdu Erzsebet); Concurs cu tema “Integrare în Europa” (coord. prof. Chebuțiu Diana); Expoziție de fotografie (coord. prof. Kommer Erika); Spectacol “Împreună prin Europa” (coord. prof. Pop Svetlana, prof. Gherman Simona
Concursuri de creație plastică – desen
Ca și in anii precedenți, liceul nostru a participat și în anul 2007 la CONCURSUL de DESEN Internațional BITOLA - Macedonia. Ediția XXV-2007.
Participarea noastră ani la rând a fost recompensată și anul acesta prin diplomele oferite atât liceului, cât și elevei Florea Georgeta clasa a X-a A și profesorului coordonator Fejér Zoltán.