LICEUL PEDAGOGIC „MIHAI EMINESCU”

 

A fost înființat în 1966 pe baza Legii număr 2, ca liceu de specialitate, cu denumirea de “Liceul Pedagogic din Tîrgu Mureș”. Neavând bază logistică proprie, a funcționat în primii doi ani în cadrul Liceului de Matematică-Fizică “Bolyai Farkas”.

În anul școlar 1966-1967 a funcționat numai cu clasele de început (anul I), cu două specialități: învățători și educatoare, cu predare în limbile română și maghiară. În anii următori s-au adăugat treptat și ceilalți ani de studiu, până la cinci (anii I–V), în 1970 – 1971 ajungând să aibă cursul complet și să dea prima promoție de absolvenți. În perioada 1969 – 1972 au funcționat și clase de învățământ postliceal cu durata de școlarizare, de doi ani, absolvire de două promoții.

Clasele cu limba de predare maghiară au funcționat până în 1976, ulterior atribuția liceului în pregătirea învățătorilor și educatoarelor pentru școlile primare și grădinițele cu predare în limba maghiară sau germană rezumându-se la popularizarea numărului de locuri si la admiterea candidaților, școlarizarea făcându-se în limbile respective la Odorheiu Secuiesc, respectiv la Sibiu.

Până în 1977 durata studiilor a fost de cinci ani. În anul școlar 1977 – 1978 au absolvit două serii de elevi, una cu patru ani și alta cu cinci ani de studii. Ulterior, până în 1990, durata studiilor a fost de patru ani. Desființarea Liceului de Arte din Tîrgu Mureș în anul 1977, respectiv înființarea unei școli generale ( nr. 18 ) care să asigure școlarizarea elevilor în clasele I – VIII, inclusiv realizarea unui program special de educație artistică și repartizarea pentru județul Mureș a unui număr de locuri în clasele a IX-a – a XII-a la Liceul de Arte din Cluj Napoca nu a fost împărtășită de elevi, părinți și cadrele didactice.

De aceea autoritățile au fost nevoite să accepte școlarizarea în continuare a elevilor în profilele artistice în județ, clasele liceale respective fiind transferate la “Liceul Pedagogic din Târgu Mureș”, unde au funcționat până în 1990, nu fără a suferi amputări substanțiale la efective, până când numărul redus al elevilor a impus organizarea de clase cu două specializări (muzică și arte plastice și decorațiuni) și două limbi de predare (română și maghiară).

Reduceri însemnate de efective au fost operate și la programele pedagogice. Între 1978 și 1988 la profilul artistic au funcționat și clase de învățământ real, cu limba de predare română.

Pentru asigurarea supraviețuirii instituției, în condițiile reducerii masive a numărului de elevi, începând din anul școlar 1983-1984 au fost înființate clase de liceu industrial cu profil prelucrarea (artistică) a lemnului. În 1989 aceste clase au fost transferate la liceul de profil din localitate (astăzi Grup Școlar Industrial “Ion Vlasiu”). În schimb au fost transferate aici de la Liceul de Matematică “Al. Papiu Ilarian” clasele cu profil filologie–istorie și a fost înființată pentru scurt timp a două clase de liceu industrial cu profil industrie ușoară.

Material trimis de către instituție.