Baltazar la Paris
O poveste de Jan Cornelius
Mama și tata aveau de făcut o vizită la Paris și m-au luat și pe mine de nevoie, pentru că bunica n-avea timp să se ocupe de mine, ea a zburat la Budapesta cu o prietenă să cumpere țigări și salam la preț redus. Așa că nici de data asta nu am putut dormi la bunica. Eu, mama și tata am plecat tustrei la Paris fără mașină, pentru că tata a spus că francezii nu știu nemțește și dacă-și bagă dracul codița și el se rătăcește cumva pe-acolo, nici un tâmpit din ăia nu-i în stare să-i explice drumul. Căci franceza e o limbă secretă, pe care francezii au convenit s-o vorbească numai ei între ei, așa cum vorbesc eu cu Ben și Max păsărește ca să nu priceapă proasta de Jennifer care-i treaba.
Așa că am plecat cu toții cu trenul la Paris, dar înainte de asta mama a deschis în hol cele trei valize pentru că tata a vrut neapărat să-și îmbrace pantalonii maro pe care mama îi împachetase deja și nici nu mai știa unde. În prima valiză nici urmă de pantalonii lui tata, în a doua leat și în treia și mai puțin, așa că am pierdut trenul de dimineață, numai pentru că tata a spus ca el numai în chiloții ăia prăpădiți nu merge la Paris. Pai unde dracul sunt pantalonii maro? A strigat mama, că doar nu i-o fi mâncat pământul. Mama avea foarte multă dreptate, căci pantalonii tatei, nu-i mâncase nimeni, ei se aflau din fericire în prima valiză. Dar mama a avut ghinion și nu i-a putut găsi de la bun început pentru că se tot gândea la trenul ăla pe care de aia l-am și pierdut și în care tata rezervase trei locuri. Dar ce să-i faci, acuma hai, hai leliță, plecase trenul cu tot cu cele trei locuri rezervate, și următorul tren pleca de-abia peste câteva ore așa că lui tata i-a rămas suficient timp ca să-și îmbrace pantalonii de câte ori voia.
După aia ne-am dus la tren. În tren era multă lume cu cățel și purcel, așa vine vorba, pentru că majoritatea n-aveau cu ei decât cățelul. Și toți stăteau pe locurile lor înăuntru în compartimente, numai noi nu, căci locurile noastre plecaseră. Noi am stat afară pe culoar în picioare. Asta a fost supermișto, că așa puteam să mă uit nu numai pe o singură fereastră la peisaj, ci la mai multe deodată pentru că fugeam mereu-mereu de colo-colo. Dar după aceea controlorul s-a uitat urât la mine și a spus să termin că altfel e jale. Că trenul nu-i loc de joacă, a spus el, ceea ce însă știam de mult.
Și dintr-o dată, pac! s-au eliberat două locuri într-un compartiment și mama și tata s-au aruncat bucuroși pe ele, caci eu sunt încă un copil și pot sta și în picioare. Dar mi-au zis să stau numai într-un singur loc și anume în așa fel încât să mă poată vedea bine și că dacă mai fug ca turbatul pe culoar o iau pe coajă. Așa că am stat foarte liniștit sub ochii lui tata și ai lui mama și m-am uitat pe un singur geam și asta a fost nașpa. Dar după s-a întâmplat ceva fain, care m-a salvat: brusc și pe neașteptate mi-a venit să fac pipi și asta am voie s-o fac și fără însoțitor.
- Dar să te întorci imediat când ești gata, Baltazare! a zis mama.
- Cum adică, tu nu te duci cu el? a întrebat tata.
- Eu nu am nevoie! Dar de ce nu te duci tu?
- Pai nu vezi că eu citesc ziarul?
- Pentru tine ziarul e mai important decât copilul.
Pentru cine nu știe: copilul sunt eu și sunt mult mai important decât ziarul.
- Ești de groază! a spus tata. Și în plus mă strâng pantofii ceva de groază.
- Pe mine nu! am strigat eu bucuros iar mama si tata au început să râdă.
- Pai atunci facem o excepție de data asta și te duci singur. Dar să ai mare grijă, să nu faci vreo boacănă! a zis tata. Ești mare de-acum și avem mare încredere în tine.
Și eu m-am dus singur-singurel la toaletă, asta n-a fost mare scofală, deoarece știam deja de un car de vreme că trenul ia totdeauna o toaletă cu el și anume la celălalt capăt al vagonului. Și când am fost gata cu pipi, a trebuit să mă întorc din nou la mama și tata ca să mă aibă tot timpul în vedere. Dar înainte de asta am mai făcut un mic popas pe drum. Deci m-am oprit pe loc și am aruncat o scurtă privire în jur si m-am tot gândit cam ce-aș putea face acuma și atunci am văzut un mâner de fier deasupra unei ferestre. Asta era super și mi-a venit brusc frumoasa idee să fac un pic de gimnastică. Cu mâna dreaptă m-am ținut deci de mâner cu toată puterea mușchilor și m-am ridicat ca gimnaștii la emisiunea sport, țac-pac! în aer. Dar nu mi-a reușit din păcate decât o singură dată. Când am vrut să mă ridic a doua oară, trenul a început să fluiere și să șuiere din toți rărunchii și a frânat brusc, deși afară nu era nici urmă de stație. S-a oprit pur și simplu pe loc, cât pe-aici să pic în nas. Și afară am văzut patru vaci și m-am gândit că poate pentru ele a oprit trenul, dar n-a fost deloc așa, pentru că niciuna din ele n-a vrut să se urce. Și nici altcineva nu s-a urcat în tren, ușile vagoanelor au rămas închise, s-au deschis doar ușile de la compartimente și lumea și-a scos capul afară și a strigat: ce-i asta, domnule, de ce-i alarmă? Și toți erau foarte prost dispuși, exact ca tata când nu și-a găsit pantalonii.
Pai asta înseamnă precis că alarma e ceva super periculos, m-am gândit eu și dacă este alarmă trebuie sa-ți fie groază. Așa că am tulit-o îngrozit la mama și m-am așezat în poala ei. Ce-i sigur e sigur. După aceea a venit fugind controlorul - deși mie nu mi-a dat voie să fug - și nu era singur, ci însoțit de un alt controlor cu o șapcă trăznet. Și amândoi s-au uitat în fiecare compartiment și au întrebat cine a tras mânerul fără motiv. La început am vrut să ridic mâna și să-i spun că ce-a zis este o mare tâmpenie căci eu am făcut gimnastică și asta e un motiv, dar dupa aia mi-am ținut gura, căci controlorii au spus ca distracția asta o să-l coste pe ăla care-a făcut-o o groază de bani. Păi ce? Eu am ceva bani de buzunar, dar nu pentru alții.
Și pâș-pâș, trenul a pornit din nou, așa că am ajuns cu bine la Paris și acolo a fost foarte frumos, dar nu se vedea nimic din pricina întunericului. Partea bună era ca în multe locuri întunericul era luminat de becuri puternice. Și mama și tata au spus Baltazare, acuma mergem direct la hotel ca să te culci după voiajul asta stresant. Și ei cică se vor învârti puțintel în jurul hotelului să vadă care-i chestia. N-o să-ți fie frică singur, nu? a spus tata, dacă e ceva suni la recepție, numărul 0, ăia sunt informați, n-o să înțeleagă ce le spui, dar ajunge daca apeși pe zero și după aia țipi ca din gură de șarpe. Dar nu vei avea niciun motiv pentru asta, aici totul e sigur și tu ești un băiat foarte curajos și eu sunt mândru de tine. Și dacă vrei lăsăm și lumina aprinsă, bine? a spus mama. Asta a fost o idee super! Și eu am fost foarte bucuros că sunt în sfârșit la Paris unde lumina arde toată noaptea. Și mult timp am stat treaz sub pătură cu ursulețul Namilă căruia îi ardea de vorbă. Așa că am discutat cu Namilă tot felul de chestii. Păcat că n-am înțeles ce spunea pentru că vorbea numai în franceză. Dar, mă rog, asta-i treaba, așa stau lucrurile la Paris.
