Povestea pădurii fermecate

Haideți, dragii moșului, faceți roată în jurul meu și ascultați povestea pădurii fermecate!

„Era demult, tare demult,
Când veverița mânca unt
Și-n loc să-și adune castane
Cânta c-un lup la două piane.
Pe-atunci, pădurea fermecată
Era celebră-n lumea toată.
Veneau în ea, din patru zări,
Tot fel de fel de arătări:
Un urs jongler din altă țară,
O capră ce cânta la vioară,
Un cal cu vocea răgușită
Și o potcoavă ruginită...
Un tigru șchiop, un vultur miop,
Mai mulți căței, vreo doi purcei,
Găina cu cinci puișori,
Plus patruzeci de spectatori.
Spectacolul era superb!
Deschis de-ncornoratul cerb,
Care avea și-un c’opoțel
Ce-l anunța pe Doml Cățel
În scenă când intra voios
Având în bot un os de ros.
Pe după o perdea cu ciucuri
Maimuța făcea giumbușlucuri.
O admira un leu greoi
Ce știa cât fac doi cu doi,

Dar nu era așa savant
Ca mult iubitul elefant
Care putea – să nu vă mire – ,
Să ia un zece la „Citire”.
Era pe-acolo și-o girafă
Ce își bea sucul din carafă
Și mai purta, pe gâtul lung,
Un pandantiv tăiat la strung.
Deci, în pădurea fermecată,
Cum zic, celebră-n lumea toată,
Cu vietăți cât vezi cu ochii
(Chiar și măgari ce purtau rochii)
Se petrecea din zori în noapte.
(Numai c-atunci, mai mult în șoapte).
Dar, într-o zi, ce s-a-ntâmplat
Că tot norodul s-a speriat
Văzând cum vine dinspre râu
Cu sabia-laser jos la brâu,
O prea ciudată arătare
Ce stătea în două picioare?
Nimic mai simplu și drăguț.
Venise-acolo chiar Ionuț,
Băiat simpatic și isteț,
Cu ochi căprui și părul creț.
Căci codrul nostru fermecat
În care puștiul a intrat
Era... drăguții mei copii,
Un magazin de jucării.