Un copil s-a așezat pe scaunul lui Moș Crăciun

Vreau să scriu o poveste de Crăciun, i-am spus lui Meli, și te-aș ruga să mă ajuți, pentru că în povestea mea vreau ca Moș Crăciun să vină spectaculos, cu vreo... douăzeci și șase de reni, nu cum vine de obicei, pe furiș...  Bine, a zis Meli, mă apuc să desenez renii. Până atunci eu îi strâng pe copii într-un conac folosit ca palat al copiilor. Am ales un orășel din Transilvania, unde pădurea alunecă de pe deal până aproape de centru. Conacul este la marginea orășelului, deci chiar în pădure. Atunci desenez întâi conacul. Dar cu părinții ce facem? Ar fi bine ca părinții să nu fie de față când vine Moșul.  Nuuu, își duc copiii acolo în seara de Crăciun, îi lasă în grija Omului care vede de casă și mai vin la sfârșit. 

 

Meli a desenat conacul. Primul oaspete care sosește este Valentina. Părinții îi spun Val, dar când se supără pe ea (adică deseori), îi spun Val-Vârtej. Val nu poate să stea locului nici zece secunde. Acum i-a zorit atât de mult, încât au adus-o cu două ore mai devreme. Mama și tata o lasă pe treptele acoperite cu zăpadă, în compania Omului și pleacă răsuflând ușurați, probabil la o petrecere de-a lor. Val intră val-vârtej în casă. Aleargă în sus și în jos, scotocește prin toate dulapurile cu sau fără închizători, sucește pe toate părțile figurinele modelate de copii, înșirate pe rafturi, și îl sâcâie pe Om.

Citește mai departe povestea cu ilustrații în pdf»