Nevoi speciale

Ce înseamnă nevoi speciale de educație, și în ce măsură e un elev susceptibil de a se înscrie în categoria nevoilor speciale? La modul general, și exagerând puțin, am putea spune că toți elevii au nevoi speciale de educație; profesorul trebuie să se plieze pe structura personalității fiecărui elev. Însă, în categoria elevilor cu nevoi speciale de educație se înscriu de regulă elevii dislexici, cei ce suferă de hiperactivitate, cei epileptici, sau cu dizabilități fizice, etc. Dar pe lângă aceste cazuri, există și elevi melancolici, sau chiar depresivi, cu probleme familiale, elevi agresați de alți colegi mai mari, fiind evident că astfel de contexte nu sunt propice pentru învățare, cadrului didatic revenindu-i obligația de a se apropia mai mult de elevi, astfel încât să poată descoperi problema, și eventual să o remedieze. S-a propus, și amintiți-vă că în urmă cu un an, doi, a existat o campanie destul de serioasă legată de această temă, ca elevii cu nevoi speciale să fie tratați fără a se face vreo diferență, întrucât izolarea acestora nu ar face altceva decât să augmenteze eventualele neajunsuri.

Nu știu însă, în ce măsură funcționează acest îndemn, care este gradul de succes al acestuia, având în vedere că profesorul român nu beneficiază de ajutorul unui asistent. Aș vrea să lăsăm deoparte cazurile extreme de genul dizabilităților fizice, și să ne axăm puțin pe cele legate de aspecte mai simple cum ar fi imposibilitatea concentrării pe o perioadă mai lungă, memoria scurtă, refuzul de a se subordona unor reguli și chiar rugăminți. În ce măsură se înscriu aceste aspecte în așa numitele „nevoi speciale”? Cum se face că acum, când elevii nu mai au de memorat poezii și comentarii, există atât de multe probleme? De ce renunță din ce în ce mai mulți copii la școală, (din fericire, fenomenul nu are aploarea pe care o are, de exemplu în Marea Britanie)? Nu sunt oare și părinții de vină? (Cineva mărturisea că dacă ar fi îndrăznit cumva să-i spună tatălui că se lasă de școală, nu numai că a doua zi ar fi fost dus de mână la școală, dar ar mai fi și încasat-o :-). Și poate totuși, dacă părintele britanic ar fi procedat asfel, destul de probabil că ar fi fost dat în judecată.

Citeam undeva, că în S.U.A, probleme de genul dislexiei și a hiperactivității au fost tratate medicamentos, efectele secundare destul de dramatice apărând ceva mai târziu. Ar fi păcat să se ajungă aici, dar probabil acum așa e la modă.  Oare nu se face prea mult caz de niște situații ce ar putea fi rezolvate mult mai simplu, prin implicarea mai conștiincioasă a părinților, a rudelor, a prietenilor, înainte de a se recuge la soluții extreme? Oare schimbarea stilului de viață (alimentația sănătoasă – mâncarea gătită, sportul, plimbările, reducerea semnificativă a numărului de ore petrecute în fața calculatorului) nu ar avea efecte benefice asupra „elevilor cu nevoi speciale”? Și ce ar trebui făcut cu elevii din mediul rural, ai căror părinți nici n-au auzit de dislexie, sau te miri ce altceva, ce ar trebui făcut cu un elev care are un intelect scăzut, o memorie extrem de slabă  și care provine în același timp dintr-un mediu familial destul de problematic. Unde să trimiți elevul acela, cine plătește pentru el, și ce-i rezervă viitorul? Un astfel de scenariu nu este unul fictiv, ci se înscrie în realitatea rurală, mai exact în cea a comunității de rromi, dar nu numai, unde din 6, 7 copii câți are în medie o familie, doar 1, 2 au înzestrarea genetică necesară pentru a face școală, însă tocmai ei, pentru că sunt descurcăreți, trebuie să asigure material familia prin slujbele temporare pe care le capătă.

Un alt aspect al problemei elevilor cu nevoi speciale îl reprezintă elevii supradotați, elevii ce ar putea atinge performanța într-un anumit domeniu. Așa numita „gifted education” sau „educația pentru excelență” a început să fie din ce în ce mai bine reprezentată și la noi în țară. În luna aprilie, domnul Florian Colceag, responsabilul Edcației pentru Excelență a prezentat câteva dintre beneficilile unor astfel de programe, atenționând cadrele didactice că fiecare elev e unic în felul său, că un adevărat profesor-pedagog poate descoperi într-un elev rebel, obraznic, cum l-ar numi cei conservatori, un individ cu o inteligență sclipitoare, capabil de performanță. Cu adevărat remarcabil, domnul Colceag a făcut referire la teoria inteligențelor multiple, lasând de înțeles printre altele că toți sunem capabili de lucruri deosebite, doar că trebuie să descoperim acea latură. Cei care doresc să afle mai multe detalii despre Educația pentru Excelență, pot accesa următorul site: www.supradotati.ro

"Prin gifted education se respecta natura divina a omului si nu omul-marfa, omul de consum. Noi promovam omul creator, omul capabil sa-si dezvolte potentialele.", Florian Colceag, Presedinte IRSCA Gifted Education

Articol scris de Corina David