O viziune asupra poveștilor

Nu m-am gândit niciodată că unele povești foarte cunoscute sunt greu de povestit până nu le-am istorisit copilului meu. E nouă seara și copilul se duce la culcare. Mă așez lângă el cu o carte și el zice că vrea povestea „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Povestea începe cu tabloul frumos în care o împărăteasă stă la fereastră, coase, se înțeapă la deget și admiră roșul picăturilor de sânge pe zăpadă; își dorește o fetiță zugrăvită în aceste culori și astfel se naște Albă ca Zăpada.

Împărăteasa moare, în locul ei apare mama vitregă, o forță a răului, ascunsă perfid sub o înfățișare frumoasă. Ea îi dă poruncă unui vânător să o ducă pe Albă ca Zăpada în pădure și s-o ucidă, să-i aducă drept dovadă inima și plămânii fetei. Vânătorul o ia pe fată cu el la vânătoare. Ajunși în pădure scoate pumnalul și se pregătește „să-i străpungă inima nevinovată”. Aici cuvintele au o putere care mă fac să văd organul cel roșu, musculos, sângele, vârful pumnalului...  Vânătorului i se face milă de fată și o lasă să fugă sub cuvântul că nu va mai călca niciodată pe la curtea tatălui său. El duce în locul hm, inimii și plămânilor fetei, organele unei căprioare. Mama vitregă le frige și le înghite crezând că mănâncă inima și plămânii fiicei ei vitrege.

Îl văd pe Anthony Hopkins în rolul psihopatului Hanibal mâncând bucățele de creier dintr-o tigaie și simt nevoia să specific că filmul este interzis copiilor. Mă gândesc că este o poveste care ar merge doar ca film, în care aceste asasinate sunt evitate prin regia filmului, și nu sunt descrise în cuvinte. Mai departe se știe, vrăjitoarea se deghizează într-o negustoreasă și o îmbie pe fată cu o centură cu care o strânge până i se taie respirația. La a doua crimă sau tentativă de crimă cu premeditare, îi înfige în păr un pieptene otrăvit, la a treia crimă o otrăvește cu vestitul măr, preparat astfel încât să fie pe jumătate inofensiv, pe jumătate letal. Aici copilul asistă la câteva lecții despre cum să ucidă.

El devine foarte receptiv și cere detalii: cum s-a otrăvit Albă ca Zăpada cu pieptenele? Răspuns: păi otrava a intrat în piele, din piele s-a dus în sânge și așa în tot corpul, dar nu-i mai bine să citim altă poveste? Ia să vedem, basme românești. Trei inși s-au dus la vânat și s-au rătăcit. S-au urcat într-un copac și s-au uitat în toate părțile. Au văzut departe o lumină și când s-au dus acolo era un foc la care o jumătate de om frigea un om. Ăăăă, ceva ni se întoarce pe dos, la amândoi. Din „Prâslea cel voinic și merele de aur”, țâșnește sângele, sunt trei zmei cărora li se taie capul cu sabia,  Prâslea își taie o halcă din picior să-i dea să mănânce păsării care îl scoate de pe tărâmul celălalt, iar la sfârșit frații săi sunt zdrobiți de o bombă din fier. Dacă decapitarea și alte scene de cruzime apar datorită vechimii acestor povești care păstrează un iz medieval, raporturile dintre frați, dintre surori sau dintre mamă și fiică, în povești, sunt cel puțin ciudate.

Nu știu dacă au un mesaj de așa nu!  Cred că forța răului care apare sub chipul unui frate care îți taie funia e mai terifiantă decât imaginea unui balaur-demon scuipând foc pe nări. Vorbind de balauri, băiețelului meu îi place foarte mult dragonul din Shrek, o poveste în care arhetipurile unei povești sunt răsturnate. Din cauza asta nu-i mai plac poveștile în care balaurii sau dragonii sunt uciși. În schimb, când vede un păianjen prin casă țipă cât îl ține gura, și cere să fie omorât imediat, nu aruncat afară, ci omorât bine, strivit. Mă întreb dacă nu imită cumva o reclamă actuală. E doar un păianjen, de ce țipi așa, nu vezi ce mic e? Da, acum e mic dar noaptea se face mare, mare și iese de sub patul meu. Atunci detectez sursa: nu e reclama, e filmul cu Harry Potter.


În „Capra cu trei iezi” lupul ucide iezii, le pune capetele roase în geam, apoi unge toți pereții cu sânge, după care lupul cade în groapa cu foc, este ars de viu, lovit cu bolovani până moare. Spre deosebire de alte povești, în care violența semnifică doar binele care învinge răul, această poveste transmite un mesaj încă valabil. Transpusă în zilele noastre, povestea ar fi cu un copil sau mai mulți rămași singuri acasă și cu un nene rău la ușă, un criminal în serie sau un pedofil care încearcă, cu un ton mieros, să-i convingă să deschidă ușa. Când i-am explicat că lupul ar putea fi nenea rău iar iedul cel mic, el, și i-am spus să nu deschidă străinilor sau să nu se lase ademenit de persoane străine, cu dulciuri sau jucării, băiețelul a început să plângă și să tremure. Ce am văzut că îl îngrozea era teama de propria lui slăbiciune: „și dacă vine un om rău și îmi arată un lego și eu mă las dus de val?” După poveste, mi-a povestit și el un coșmar repetat, un om bate noaptea la ușă, el nu-i dă drumul și-i spune: „pleacă de aici, cumetre!” (cuvânt reținut din basme), dar omul intră prin ușă și se duce în patul lui, adună toate pernele din pat și pune în locul lor... piciorușe din sticlă.

 

Acordă o notă

Media Rating: 4.1/10 (total: 24)

Taguri