Start pentru "Let`s Do It, Romania!" ediția 2013

În 2013, peste 96 de țări de pe Glob vor organiza o zi de curațenie națională, sub umbrela mișcării internaționale „Let`s Do It, World!”. România va fi și în acest an parte din schimbare, organizând o nouă Zi de Curațenie Naționala pe 28 septembrie.
Este pentru a doua oară consecutiv când țări din lumea întreagă își unesc forțele pentru a lupta împotriva deșeurilor din zonele naturale. Mișcarea „Let`s Do It, World!” este cea mai mare mișcare socială organizată vreodată în lume, reușind să mobilizeze peste 7 milioane de voluntari în numeroase acțiuni de curățenie și educație. În 2012, o rețea complexă de echipe de voluntari și ONG-uri au organizat 84 de acțiuni de curățenie de câte 1 zi, în Asia, Africa, America de Nord, America de Sud și Europa și au reușit să strângă peste 67 000 de tone de deșeuri.

„Ceva se schimbă în lume și acest ceva pleacă de jos în sus. Oamenii par să nu mai fie mulțumiți de modul în care lucrurile sunt organizate și sunt gata să-și asume un rol activ pentru a da startul la schimbare” a spus unul dintre inițiatorii mișcării, Rainer Nolvak.După succesul primelor 3 editii din 2010, 2011 si 2012 la care au participat peste 650 000 de voluntari și care au colectat peste 1,6 milioane de saci de deșeuri, Ziua de Curatenie Nationala din România a devenit deja o tradiție, care unește românii de peste tot. Proiectul aduce împreună autorități, companii, ONG-uri, reprezentanți media, persoane publice și voluntari pentru a face curățenie în toată țara, într-o singură zi. Anul acesta, în aceeași lună cu România, vor face curățenie generală Franța și Rusia.
„Let`s Do It, Romania! înseamnă în acest moment multă muncă și multă pasiune, dar și rezultate vizibile obținute pe parcursul celor 3 ani de când a luat naștere proiectul. În anii trecuți am făcut pași importanți în conștientizarea românilor în legătură cu problema pe care o reprezintă gunoaiele din natură și, în egală măsură, am reușit să mobilizăm la curățenie sute de mii de oameni, pentru a aduce o schimbare pozitivă României. Ușor, ușor, românii încep să înțeleagă mesajul nostru și să devină ambasadori care să îl ducă mai departe. În egală măsură, știm că suntem abia la început și că mai sunt multe lucruri de făcut, atât în partea de educație ecologică și prevenție, dar și în ceea ce privește mobilizarea la acțiune. Dincolo de semnificația ecologică, „Let`s Do It, Romania!” este o invitație de a lua atitudine și de a schimba ceva atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori, așa că vă asteptăm alături de noi. E important să arătăm că o astfel de inițiativă are continuitate și că se dezvoltă tot mai mult de la an la an” au declarat reprezentanții proiectului. Obiectivul strategic al „Let`s Do It, Romania!” 2013 este creșterea procentului de reciclare al deșeurilor colectate la 40% din numărul de saci colectați, de la 30% in 2012, 26% în 2011 și 17% în 2010. O noutate în acest an este obiectivul de a implica în curățenie și românii din diasporă, acolo unde acest lucru va fi posibil.Și în acest an, proiectul va beneficia de sprijinul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. „Pentru instituția pe care o coordonez și pentru mine, ca ministru al mediului, parteneriatul cu societatea civilă este fundamental în desfășurarea activității. Lucrăm în echipă, în beneficiul mediului. Sunt convinsă că o comunicare eficientă între minister și societatea civilă este calea spre o colaborare de succes și spre reușite comune. Cred, de asemenea, că asumarea unui rol activ al societății civile și participarea cetățenilor într-un număr foarte mare la acțiuni ecologice sunt elemente esențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu din România. Guvernul are obligația să acționeze pentru sănătatea mediului în care trăim, însă, în același timp, fiecare din noi, la nivel individual, trebuie să facem eforturi pentru a păstra ceea ce avem bun. Let”™s Do It, Romania! ne oferă posibilitatea să ajutăm natura, să o curățăm de deșeuri și să arătăm că suntem responsabili.” a declarat Ministrul Rovana Plumb.Curățenia Națională nu este singurul proiect organizat anul acesta de echipa “Let's Do It, Romania!”. Început în 2012, proiectul „Let`s Train It!” își propune să educe românii în zona ecologică, pentru a contribui la un comportament responsabil față de mediu. Anul trecut, în perioada 8-12 aprilie, echipa “Let's Do It, Romania!” a organizat proiectul „Școala mea e ECO”, în care peste 6000 de elevi din 131 de unități de învățamânt au beneficiat de training-uri ecologice. În 2013, training-urile vor fi adresate în continuare elevilor, dar și companiilor.Persoana de contact:Andreea Cristina Doctor, andreea.doctor@<wbr></wbr>letsdoitromania.com, 0753.699843

Site: http://www.<wbr></wbr>letsdoitromania.ro
Blog http://www.blog.<wbr></wbr>letsdoitromania.ro
Twitter: http://www.twitter.<wbr></wbr>com/letsdoitro
Cauza de Facebook: http://apps.<wbr></wbr>facebook.com/causes/causes/<wbr></wbr>403155/
Pagina de Facebook: http://www.facebook.<wbr></wbr>com/LetsDoItRO