„Săptămâna porților deschise la UPM”

Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureș organizează în perioada 2-5 aprilie 2013 acțiunea „Săptămâna porților deschise la UPM”, în școli această perioadă fiind dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș și-a exprimat întreaga disponibilitate în vederea organizării unor activități comune cu elevii din instituțiile de învățământ din județul Mureș și din județele limitrofe, asigurând participarea elevilor la activități demonstrative de curs și seminar, vizitarea cabinetelor, laboratoarelor și a Centrului Multimedia, a bibliotecilor universității, întâlniri cu cadre didactice și studenți, cu bursieri ERASMUS, dezbateri pe teme de interes comun privind învățământul românesc în contextul reformei în domeniul educației și cercetării, competiții sportive, etc.
Toate aceste activități sunt menite să îi familiarizeze pe liceeni cu viața de student și mediul academic, astfel încât să fie ajutați în alegerea universității ai cărei studenți vor să devină.
Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu MureșCompartimentul de relații publice și promovare ofertă educaționalăStr. Nicolae Iorga, Nr.1, Sala R 1603.04.2013