Tabără de vară pentru voluntarii SNAC

În perioada 6-16 iulie, Inspectoratul Școlar Județean în colaborare cu "The Children's High Level Group (CHLG), fondată de scriitoarea J.K. Rowling și baronesa Emma Nicholson, organizează  tabăra de vară 2009, la Gurghiu.
Participanții taberei vor fi elevi voluntari în programul SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară) din județul Mureș. De asemenea sunt invitați și elevii voluntari de la un liceu din Anglia precum si copii cu dizabilități intelectuale.

Tabăra de vară promovează acceptarea reciprocă și oferă șansa voluntarilor și coordonatorilor din România  de a colabora cu voluntarii din Anglia în vederea organizării și desfășurării unor activități educative și recreative pentru copiii cu dizabilități.