Congresul AGIRo s-a încheiat. Școala începe?
Congresele Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo) se deosebesc de celelalte adunări ale dăscălimii prin amploare și prin faptul că la ele nu este refuzată prezența niciunui cadru didactic. Dacă în 2006 la Arad au fost 750 participanți, în 2008 la Palatul Parlamentului au fost 1300, în 2009 la București au fost 950, în 2010 între 27-31 august la Constanța –Eforie Sud au fost 950 de învățători, educatoare, profesori, universitari, inspectori școlari din toate județele țării, 70 de cadre didactice române de peste hotare și, în premieră la această ediție, 300 de membri ai familiilor cadrelor didactice. Pentru ședința de deschidere nici nu s-a găsit sală care să-i încapă pe toți.
Ca întotdeauna au fost lansate invitații președenției, primului-ministru, MECTS, tuturor parlamentarilor din comisiile pentru învățământ, șefilor partidelor parlamentare, foștilor miniștri ai educației în viață, tuturor liderilor sindicali, universităților și autorităților locale din județul gazdă. La acest al XXXI-lea congres AGIRo organizat la Constanța după ce în urmă cu 100 de ani, în 1910, tot aici fusese un alt congres AGIRo, a participat și o delegație oficială a Ministerului Educației din R.Moldova condusă de ministrul Leonid Bujor.
Specialiști de prestigiu în științele educației, furnizori de formare profesională, soft educațional și carte școlară au conferențiat, au demarat proiecte, au încheiat parteneriate cu reprezentanții celor 49 asociații/sucursale județene/de sector membre AGIRo. Nume ca INTUITEXT, SIVECO, Centrul Educația 2000+, IRSCA EDUCATION și edituri de prestigiu au fost alături de participanți.
O mai mare funcționalitate a departamentelor și structurilor AGIRo a fost principalul scop al congresului. Pentru omogenizarea acestor grupuri de lucru și de inițiativă durata congresului a fost de 5 zile.
Cârcotașilor care întreabă ce rezultate concrete s-au obținut le spunem că dascălii nu producem fabrici și uzine și îi rugăm chiar pe dumnealor să scrie un eseu despre importanța măcar a șederii împreună tâmplă fierbine lângă tâmplă a 950 de profesori timp de 5 zile la care se mai adaugă faptul că până în ultima zi luaseră cuvântul TOȚI cei au dorit și că ministrul educației i-a ascultat pe absolut toți în plen sau informal în sala de mese și le-a răspuns FIECĂRUIA. Vor fi rămas frustrați câțiva demnitari locali că nu au vorbit în prima zi, că nu au vorbit atunci când rangul le-o cerea, ba chiar că nu li s-a dat microfonul înaintea lui Tudor Gheorghe. Prioritate au dascălii care au avut propuneri și înalții demnitari care le-ar putea rezolva.
,,DACĂ SOARTA NU M-AR FI PUS ACOLO UNDE SUNT, AȘ FI FOST ÎNVĂȚĂTOR,, (din mesajul tronului către un fost congres învățătoresc)
Cei prezenți în sala teatrului ,,Oleg Danovski” din Constanța au votat în unanimitate acordarea tilului de membru de onoare al AGIRo pentru Domnul Ministru al Educației Leonid Bujor din Chișinău și pentru demnitarii români care onorează și sprijină pentru a treia oară congresul AGIRo (Ecaterina Andronescu și Eugen Tomac).
Doamna Ministru Ecaterina Andronescu a spus în cuvântul său că se consideră ca slujitor al școlii membru de drept AGIRo și nu neapărat unul de onoare. Adăugăm că la precedentele două congrese ne-a sprijinit cu generozitate în organizare și că în 2009 în chiar zilele congresului a făcut schimbări în textul proiectului legii educației postat pe site-ul ministerului la propunerea AGIRo. După unii această atitudine apaține trecutului și ar fi nevoie de ,,pasul înainte”. După cei prezenți Dumneaei a meritat aplauze și prețuire.
Domnul Secretar de Stat Eugen Tomac este cel care fiind în fruntea Departamnentului pentru Relația cu Românii de Pretutindeni nu a lipsit de la niciunul dintre congrese și ne-a acordat un sprijin consistent care a făcut să poată fi împreună cu noi 70 de colegi români de peste hotare care apără frontierele limbii române.
Ar fi corespuns criteriului a trei prezențe la congresul AGIRo și Doamna Secretar de Stat Oana Badea care confirmase că va onora și această invitație. Președintele AGIRo îi pregătise această diplomă cu toate că în urmă cu 4 luni îl scosese afară din birou fiindcă timp de 3 minute o exasperase cu pledoaria pentru repararea discriminărilor la încadrare. Dumneaei spusese că știe de aceste crase discriminări dar că are acum alte priorități.
Diploma ,,Radio Erevan” a reușit datorită consilierilor săi să o ia Domnul Mihail Hărdău –președinte al comisiei senatoriale pentru învățământ. Uitând că Dumnealui a dictat textul legii 387 neținând cont de propunerile AGIRo, acuză în mesajul său că președintele AGIRo nu protestează îndeajuns împotriva nedreptăților legii 387 fiindcă s-ar fi văzut cu ,,sacii în căruță”. Realitatea este că președintele AGIRo nu este ,,cu sacii în căruță” ci este în situația exact contrară de institutor conform aberantei 387 și a OM 3235 și că a protestat în toată presa, la toate întâlnirile, că a făcut și plângere prealabilă. De la Caragiale încoace nu s-a mai pomenit o asemenea scrisoare. Președintele AGIRo ar fi făcut-o pierdută dacă ar fi fost sunat măcar de o secretară a Domului Hărdău. Dar așa stă treaba cu ,,pasul înainte” în clamata relație cu asociațiile profesionale și cu ,,recredibilizarea” instituțiilor și demnitarilor care uită că ei fac legile și pe cele bune și pe cele strâmbe și că tot ei le pot îndrepta.
DEMNITARI SCOȘI LA TABLĂ SAU ,,CUI ARE I SE MAI DĂ ȘI CUI N-ARE I SE VA LUA”
Fiecare demnitar a trebuit să răspundă cu DA sau NU unor întrebări. Fiindcă era reprezentantul curentului politic care susține cota unică de impozitare și implicit o solidaritate inversă decât în statele moderne (a văduvelor, gravidelor, invalizilor, copiilor, pensionarilor, a salariaților cu venituri mici cu bancherii și patronii), președintele Crin Antonescu a fost întrebat:
-Este adevărat că patronii români își procură materia primă cam la aceleași prețuri ca patronii din UE?
-Este adevărat că patronii români sunt impozitați cam la fel cu patronii din UE?
-Este adevărat că patronii români își plătesc angajații de 10-20 de ori mai puțin decât patronii din UE?
-Este adevărat că patronii români își vând marfa la aceleași prețuri ca patronii din UE?
Răspunzând cu DA la toate întrebările de mai sus înseamnă că președintele PNL a recunoscut, pe cale logică, că patronii români au un profit (ca procent) mult mai mare decât cei din UE și că s-au obișnuit ca din primul an de activitate să aibă și vilă și jeep și cont în străinătate.
Președintele AGIRo a acuzat că statul prin ridicolul de mic salariu minim încurajează nu economia de piață ci ori unități neviabile ori, efectiv, o expoatare cruntă a angajaților care încă au rămas în țară. Se salvează de această exploatare doar cei care aleg să muncească în străinătate la patroni care se mulțumesc cu un profit mai mic plătindu-i de 10 ori mai mult. Președintele AGIRo a mai cerut să înceteze dezinformarea cum că bugetarii ar fi mulți. În UE sunt în medie 30 de bugetari la 100 de salariați, iar în România erau doar 19 bugetari la 100 de angajați și asta înainte de disponibilizări. Vrea statul român să intre în disoluție sau în alt trend decât cel UE? A mai cerut o strategie de creștere a nivelului de trai care ar trebui să fie singurul scop al intrării în UE a României.
Președintele Băsescu (care anul trecut a fost prezent la congres) și premierul Boc (care a fost coleg de facultate cu Viorel Dolha -președintele AGIRo) au fost rugați ferm de domnul Dolha în apluzele sălii să înceteze cu sperietoarea grecizării României. ,,Dă, Doamne, să avem 2500 euro salariu ca în Grecia și să ni se ia al 14-lea salariu. După citirea mesajului premierului Boc și anunțul că ministrul Funeriu va fi prezent în a doua zi la congres Dolha a afirmat că în mod logic ar trebi să fie ferict că a apucat un premier care să îi fie fost coleg și un ministru care este din același oraș cu el. În același timp a spus că așteaptă de la domnul ministru Funeriu ca la congres sau în zilele imediat următoare ,,să treacă testul de dreaptă judecată” prin efectuarea unor modificări ale unor texte normative cu prevederi aberante. Doar asta ar fi un semn pentru ,,un pas înainte” în ,,recredibilizarea instituțiilor”. Președintele AGIRo a rugat asistența să nu mai fie apelat cu ,,președinte” fiindcă în ziua de azi acest cuvânt nu îl onorează, glumind că poate și în statut ar trebui să se modifice cu ,,director”, ,,împărat” sau orice altceva.
S-a pomenit de faptul că prea miroase a ”™907 și că atunci învățătorii au fost cei discutați în parlament că ar fi instigat țăranii să nu mai rabde. Sala i-a aplaudat frenetic pe acei ,,instigatori” și pe sutele de foști membri AGIRo pe care comuniștii i-au executat sau aruncat în temnițe pentru instigare. Participanții au primit o listă a acestor martiri AGIRo între care sunt și Ion Mihalache- care a fost și președinte al AGIRo și D.V.Țoni –cel mai important președinte AGIRo din perioada interbelică în speranța ca această listă să ne folosească de reper celor cu adevarat dascăli sau măcar ca referință istorică celorlalți. Dl învățător Petrescu a motivat ca multe dintre documentele de arhivă inclusiv carnetul de membru al AGIRo a trebuit să le ascundă și să le ardă ca să nu fie acuzat de trădare a statului (comunist evident). Emoționantă a fost întâlnirea cu domnul Victor Paulian, fost deținut politic, care ne-a vorbit despre umilințele la care a fost supus în anii de temniță. Cu acesta, cu urmașa familiei de patrioți Crihan și cu încă alți seniori ai AGIRo liderul asociației s-a întreținut și în particular preferându-i unor demnitari locali. Președintele AGIRo a regretat că nu crede că va avea onoarea de a fi închis pentru ,,instigare”, dar poate măcar să refuze propuneri tentante care să îi creeze ,,obligații”. Și a refuzat. La microfon.
Domnul Crin Antonescu și-a exprimat convingerea că, dacă mai ține ceva în țara aceasta, ține datorită unor oameni precum dascălii, care, deși desconsiderați și umiliți, înțeleg să-și ia în serios misiunea, continuând să se respecte pe ei și profesia aleasă. A subliniat necesitatea numirii unor oameni de prestigiu, care să se ocupe de educație, oameni care să respecte educația, astfel încât și la noi să devină realizabile două lucruri care, în alte țări, sunt sfinte: orice copil să aibă acces la educație și condiția celui care oficiază actul educației să nu mai fie una umilă. Fiu de învățătoare și profesor și dascăl la rândul său, a declarat că se va simți jignit, atâta vreme cât munca noastră va fi măsurată cu ceasul de taximetru, cu ora și ne-a urat succes, curaj și… răbdare.
Domnul Andrei Marga a fost provocat să comenteze faptul că doar de la Cluj au fost 2 miniștri care au demisionat datorită insuficienței bugetului educației. Andrei Marga, cel mai mediatizat intelectual român în 2010 după o monitorizare realizată de agenția MediaIQ, a amintit, dacă mai era nevoie, că România se află în cea mai mare criză a epocii moderne, o criză produsă din cauze indigene, din incompetențe administrative, precizând că sunt aduși în funcții, oameni nepotriviți, după criterii folosite abuziv de Stalin și Ceaușescu. După părerea dumnealui, România are cel mai incompetent guvern din istoria țării. Nici un alt guvern nu a reușit „performanța” de a nu obține niciun proiect de lege valabil. Legea Educației este plină de greșeli gramaticale și de erori logice. În acest fel, învățământul românesc va fi împins în trecut. În învățământ este nevoie de reorganizare, nu de disponibilizări.
”NAINTE, ÎNVĂȚĂTORI, UNIȚI!”
În sala în care a răsunat iarăși după 100 de ani vechiul ,,Imn al învățătorilor,, cu versurile ,,Pe-ntinsul țării răspândiți,/ De sus s-avem sfântă poruncă:/<Nainte, învățători, uniți!>”, s-a spus că în anii marii și adevăratei crize din ”˜29-”˜33 dascălii români, mai toți reuniți în AGIRo nu au făcut grevă acceptând curbe de sacrificiu de 5 -10 %, dar atunci salariul lor era mai mare decât al celor din Grecia de 3 ori iar în România veneau la munca de jos italieni și greci.
Domnul Cristian Dumitrescu, președintele comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților a menționat că, deși Legea Educației a fost „desțelenită”, reforma se poate face numai cu bani. Acest lucru va fi realizabil, când acei care hotărăsc destinele învățământului vor înțelege că au un singur partid: Partidul Școlii!
Doamna Ministru Ecaterina Andronescu ne-a asigurat că Legea Educației, aflată pe masa Senatului, este „cântărită”, articol cu articol, pentru a avea stabilitate în timp, prea dese fiind schimbările din învățământ. Dar orice lege, cât de bună ar fi, nu poate înlocui ceea ce face dascălul, în clasă: acolo, copilul se transformă, din nimic, într-un om mare.
Medalia de aur a fost oferită anul trecut delegației din zona Timoc-Morava din Serbia. Statul român nu a reclamat nici acum instituțiilor europene că Belgradul refuză dreptul la 2 ore pe săptămână de limbă română celor din această regiune care au cerut-o și care o cer și în acest an. Medalia (oferită primului congres de către Universitatea ,,Aurel Vlaicu” din Arad) a fost transmisă, anul acesta, Asociației Generale a Învățătorilor din România –filiala R.Moldova, înregistrată cu acest nume la Ministerul Justiției din Chișinău prin eforturile Doamnei prof.dr. Mariana Marin și al lui Viorel Dolha, primiți la Chișinău și încurajați de Vicepremierul Ion Negrei și Ministrul Leonid Bujor.
Cuvântarea domnului Leonid Bujor, ministrul învățământului din R.Moldova, a fost foarte emoționantă. Numindu-ne „frați de meserie”, și-a exprimat bucuria de a vedea posibilă derularea procesului de depolitizare, de „destalinizare”, în școli. În R.Moldova s-a trecut la elaborarea Codului educației, precum și la elaborarea unui nou curriculum. Prima lecție, în prima zi de școală, prin decizie ministerială, va fi dedicată lui Grigore Vieru, poetul care a cântat, mai bine decât oricine, adevărul despre limba, cultura, sufletul și durerile românilor din R.Moldova. S-a semnat acum de cei doi miniștri acordul de recunoaștere reciprocă a diplomelor din cele două țări. Urarea de final nu putea fi decât una plină de sensibilitate: „Liniște și pace în suflet! Să rămâneți, în continuare, semănători de carte și recunoștință!”. În a doua zi de congres cei doi miniștri au servit masa alături și împreună cu sutele de dascăli. Președintele AGIRo le-a spus atât lui Leonid Bujor cât și lui Petru Funeriu că îi socotește în egală măsură miniștri săi.
Mesajul Domnului Dr. Ion Popescu, Președinte al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Deputat al poporului din Ucraina, Vice-președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost prezentat de colegul Bostan Constantin din Cernăuți în aplauzele sălii pentru ceea ce face domnul Ion Popescu în apărarea drepturilor tuturor românilor de peste hotare.
Parlamentarii prezenți s-au angajat să facă o propunere legislativă care să reia tradiția prin care Ziua Învățătorului să se serbeze la 30 iunie, nu la date artificial stabilite și o inițiativa legislativă a serbării Limbii Române și în țara noastră la 31 august așa cum se sărbătorește în R.Moldova. Ediția 0 a zilei ,,Limbii române” a fost marcată cu ocazia congresului pe scena din fața restaurantului Măgura, unde au avut loc, în fiecare seară, spectacole oferite de elevi, dar și de ansambluri profesioniste din țară.
Întâlnirea de la Teatrul „Oleg Danovski” s-a încheiat cu un recital al maestrului Tudor Gheorghe, cuprinzând secvențe din spectacolul „Taina cuvintelor”, un spectacol grav, major, în care se pledează pentru frumusețea și poezia limbii române, pentru că „în limba ta ți-e dor de mama”!
FUNERIU: ,,ORICE ESTE ÎN DETRIMENTUL DASCĂLILOR, POATE SĂ AFECTEZE ACTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT”
Așa a răspuns Ministrul Funeriu la problema salariilor reduse cu 25% și a nedecontării navetei de către unii primari. Învățătorii și profesorii i-au pus ministrului zeci de întrebări, i-au prezentat diverse soluții și propuneri legate de învățământ. Nu în ultimul rând, dascălii s-au grabit să-și spună și ,,of-ul" personal, punctual. La Cazino Eforie Sud și apoi la sala Măgura, ministrul Funeriu a ascultat și a răspuns participanților peste 5 ore. Dascălii și-au expus problemele clar și la obiect, dar li s-a răspuns făcându-se apel la calitățile noastre omenești (răbdare, înțelegere), cum bine a spus o colegă, prin "șantaj emoțional".
Referindu-se la anii cât a trăit în străinătate, ministrul a subliniat care sunt valorile țărilor respective, în jurul cărora se adună oamenii, în vremuri de criză. Germania s-a ridicat prin muncă, americanii au ca simbol valoarea numită "visul american", pe japonezi, instituția împăratului, istoria, îi face să fie puternici, Franța are libertate, egalitate, fraternitate. Domnul ministru (al 100-lea ministru al învățământului, din țara noastră) a cerut să fie ajutat în încercările de recredibilizare a învățământului românesc, precizând că acest proces se poate face prin seriozitate și trebuie să aibă o continuitate și după schimbarea miniștrilor. În acest scop, i-a solicitat domnului președinte să-i adreseze o scrisoare oficială, cu care să se simtă mai bine "înarmat", în fața ministrului finanțelor, pentru că, se știe, fără fonduri este greu de reașezat învățământul acolo unde-i este locul.
Președintele AGIRo i-a reproșat ministrului că arcul guvernamental a respins la Cameră ,,cultivarea patriotismului” în lege adăugând că doar snobii credeau că francezii, germanii etc și-au dorit vreodată să fie altceva decât francezi, germani etc. Mai mult cu ocazia actualei crize se vede că fiecare stat UE ,,defilează” cu propriul buget, și se acoperă cu propria plapumă. I-a mai amintit ministrului că la investire a spus că are ca model Corea. În Corea învățătorii și educatoarele sunt plătiți mai bine cu câteva procente decât cei din ciclul gimnazial. Diferențe la salariu între cei care predau la ciclul primar sau gimnazial nu există nici în UE. Doar la noi prin legea 387 și OM 3235 s-au instituit discriminări demne de teatrul absurdului. Documente ale UE mai arată textual că o reducere a efectivului claselor duce la creșterea calității actului educativ. Doar la noi se suține de unii care nu au nimic în comun cu învățământul, in mod lipsit de logică, opusul. În România în 2009 au revenit în medie 16 elevi la un învățător în ciclul primar și 11 elevi la un profesor în gimnaziu. Iată cum stă situația în alte țări referitor la numărul de elevi la o educatoare: Finlanda -12, Ungaria -11, Islanda -5, Italia-13, Norvegia-12, Polonia-13, Slovacia-10, Spania-16, Suedia-12, Media europeană-15. Cu totul alta este media preșcolarilor la o educatoare în Africa -23. Iată cum stă situația în alte țări referitor la numărul de elevi la un învățător: Finlanda -16, Ungaria -11, Italia-11, Norvegia-12, Polonia-13, Spania-15, Suedia-12, Belgia -15, Media europeană-17, SUA- 16 elevi la un învățător. Cu totul alta este media elevilor la ciclul primar în Africa -26, iar Congo 86.
Dolha a mai citat din Președintele Obama care spunea în 27 ianuarie 2010: "ÎN SECOLUL 21, UNA DINTRE CELE MAI BUNE PROGRAME ANTI-SĂRĂCIE ESTE O LUME A EDUCAȚIEI DE CLASĂ.“ și ,,O NAȚIUNE BINE EDUCATĂ ESTE CHEIA SUCCESULUI ECONOMIC.” și ,,REDUCEREA OBSTACOLELOR DIN CALEA UNEI BUNE EDUCAȚII ESTE PRIMUL PAS ÎN A AJUTA URMĂTOAREA GENERAȚIE DE AMERICANI PROSPERI.” Președintele Obama a propus o creștere majoră (cu 6%) a finanțării pentru învățământul primar și secundar pentru anul următor, unul dintre puținele domenii care crește într-un an cu buget auster. Majorarea finanțării în învățământ se încadrează într-un efort mai larg al administrației americane concentrand resursele limitate pe termen lung pentru sănătatea economică a națiunii prin educație.
În numele Consiliului Director AGIRo (Cătălin Diaconu, Margareta Gheorghiță, Aprilia Gălbenuș, Adina Tulbure, Gheorghe Amaicei, Dan Parpală, Viorel Dolha, Ecaterina Rupesac) doamna Gălbenuș a prezentat o listă care centraliza toate propunerile venite din țară, fapt care l-a determinat pe domnul ministru Funeriu să exclame: „Aceasta-i atitudine, să se spună lucrurilor pe nume!”.
Când Ministrul a vorbit de începutul de an școlar președintele AGIRo a spus că personal nu crede că dascălii vor accepta după 1 octombrie să intre la clasă cât timp rămâne diminuarea de 20% a salariului, actualele discriminări la încadrare sau grilele de salarizare de care se aude.
Au mai luat cuvântul: domnul Teodor Pătrăuță Decan al Facultății de Științe ale Educației a Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” Arad care a sprijinit apariția volumului „Portrete de dascăli”. La congres au mai fost distribuite Buletinul congresului și Revista AGIRo însumând 450 pagini. Universitatea arădeană a făcut și invitația de a găzdui simpozionul ,,Portrete de dascăli” în 2011 și Congresul AGIRo în 2012 când se vor împlini 200 de ani de la înființarea primei școli din spațiul românesc care pregătea învățători români- Preparandia de la Arad (1812), eveniment aflat în calendarul UE. Ca să întărească sprijinul autorităților locale arădene pentru acest eveniment, la congres a fost prezent și primarul Aradului Gheorghe Falcă. Au mai luat cuvântul la congres și alți parlamentari și oficiali din Constanța și Eforie.
După Viorel Dolha trebuie să ținem ștacheta la fel de sus, să vrem mult, să vedem departe, să fim deschiși, să nu fim banali, să fim generoși cu elevii și colegii, să fim exigenți cu noi și cu cei care decid, să propunem doar lucruri pentru care avem argumente și care stau în picioare din punct de vedere principial, să fim diplomați dar să nu mințim, să nu fim naivi, să nu fim deprimați niciodată ci să gândim cum îndreptăm lucrurile, să mizăm pe buna intenție a oamenilor, să ne placă să fim contraziși, să respectăm instituțiile dar să fim exigenți cu ele, să punem suflet și să uităm de noi când suntem în slujba celorlalți, când nu mai putem fi 100% dedicați funcției să lăsăm pe alții, să nu rămânem cu resentimente dacă cineva ne-a dezamăgit vreodată, să copleșim prin principii, să reducem la minim formalismul și rutina, ceea ce le citim din cărți copiilor trebuie să și aplicăm. Toți dascălii trebuie sa fie modele. Dascălii niciodată nu trebuie să simtă ca omul comun sau să gândească precum precupeții. Cadrele didactice trebuie sa fie mai mult decât ,,salariați din sistemul bugetar”, lor le scrie în fișa postului că sunt învățătorii neamului și trebuie să deschidă ochii românului fie și instigându-l atunci când este înfometat sau scos din țara lui, iar românul nu realizează că asta i se întâmplă.
Vor fi și unii dezamăgiți de acest congres...Dar cine poate să pună în gura invitaților vorbe pe care participanții și-le-ar dori auzite? Cine poate face ca demnitarii să își țină apoi promisiunile? Rămâne să credem că ministrul și ceilalți demnitari chiar vor invita conducerea AGIRo la consultări și că vor răspunde pozitiv adresei oficial înregistrate cuprinzând propunerile congresului. Sperăm la ,,un pas înainte” care ar ,,recredibiliza” și instituții ale statului român și clamatul rol al ,,asociațiilor profesionale”.
Cronică realizată pe baza notelor colegilor Vasile Muntenu, Petronela Slavu, Gelu Dragos, Luminita Mirica- Bobit, Diana Adam și Nela Raceanu