Poveşti adevărate despre bulimia nervosă

Eram o fată nu prea înaltă, puţin supraponderală. Îmi doream cu orice preţ să arăt şi eu ca marele dive, precum Kylie Minogue sau Julia Roberts, ca să atrag atenţia băieţilor din jurul meu. Aşadar am decis să slăbesc.

Am început să citesc reviste şi articole despre cure de slăbire şi alimentaţie sănătoasă. Treptat am devenit vegetariană. N-am mai mâncat carne, lactate şi am ajuns să trăiesc numai cu  cereale. Mâncam seminţe, cereale, multe fructe şi legume. Evitam orice produs alimentar care avea zahăr, inclusiv fructe, precum banana. În 5-6 luni am reuşit să dau jos câteva kilograme, şi m-am simţit frumoasă foc. Calculam tot timpul caloriile şi am ajuns să trăiesc cu 2-3 fructe sau legume pe zi.
Perioada aceasta în schimb nu a durat mult, căci tot timpul îmi era foame.

Nu mă puteam concentra la nimic, iar noaptea deseori visam că mănânc sau că mi se pregăteşte o masă pe cinste. Deseori eram bolnavă, şi uram iernile, pentru că răceam foarte tare. După o jumătate de an, n-am mai rezistat fără mâncare. Mi-am propus să-mi schimb strategia. Am început să mănânc mai mult şi să merg la aerobic, gândindu-mă că efortul depus va arde caloriile. Spre marea mea dezamăgire m-am îngrăşat şi mă simţeam la fel de urâtă ca Baba Cloanţa.

Într-o zi, citind o revistă de alimentaţie sănătoasă, am găsit un articol despre bulimie, unde erau enumerate şi tipurile ei: cea de purgare şi de nepurgare. De aici am aflat că pot elimina din organism mâncarea fără să mai fac gimnastică sau să ţin cură de slăbire severă.  După o masă copioasă m-am dus la baie şi am încercat să vomit, să dau afară tot ce am mâncat. După multe încercări, în sfârşit am reuşit, dar toată ziua m-am simţit slăbită şi fără putere. Trebuie să fie şi o altă modalitate, mă gândeam. M-am dus la bibliotecă, am scos cărţi de specialitate din bibliotecă şi m-am documentat. Mi-am dat seama că laxativul şi anumite tipuri de ceai mă pot ajuta. Zis şi făcut. Am cumpărat de la farmacie fel de fel de produse. Dimineaţa, după ce luam micul dejun, beam o cantitate mare de ceai laxativ, la prânz de obicei luam şi un medicament, pentru că mâncam, cât încăpea în mine.
Efectele au fost vizibile. Am slăbit iarăşi, aveam succes la băieţi, viaţa era roz, până ce a început să mă doară stomacul din ce în ce mai mult. Am ignorat durerile şi mi-am văzut de viaţa mea, trăind astfel mai mult de 5 ani.

Până la urmă am ajuns la medic, pentru investigaţii, şi am aflat că am ulcer. M-a speriat enorm de mult faptul că situaţia mea s-ar putea agrava. După o discuţie lungă cu partenerul meu, el era singura persoană care a aflat de secretul meu, m-am decis că mă las de aceste obiceiuri. Am discutat şi cu un psiholog, care m-a ajutat mult, să îmi reconstruiesc stilul de viaţă.

Acum nu mai sunt aşa de suplă, dar nici grasă nu mă pot pronunţa. Evit să mă uit prea mult la televizor şi încerc să nu privesc  manechinele ca pe nişte repere sau idealuri. Nu pot să neg, că atunci când văd o femeie suplă, frumoasă şi de succes, nu îmi vin idei trăsnite în cap! În astfel de situaţii îmi spun că numai astăzi să trăiesc sănătos. În paşi mărunţi îmi reordonez viaţa.

 Anonimă

Dacă te confrunţi cu această boală sau cunoşti astfel de cazuri, ne poţi scrie în formularul de mai jos şi poate împreună reuşim să tragem un semnal de alarmă.