Rechinii, peşti cartilaginoşi

Rechinii, calcanii, peştii fierăstrău şi rudele lor sunt toţi peşti cartilaginoşi. Scheletul lor este format din cartilagiu, nu din oase. Se cunosc aproximativ 850 de specii de peşti cartilaginoşi. Toate traiesc în mare. Cei mai multi sunt vânători activi, având dinţi ascuţiţi pe ambele fălci. Rechinul balenă face excepţie, el nefiind vânător. Se hrăneşte cu micile animale din apa mării.

Multe specii de rechini au randuri de dinţi ascuţiti fixaţi într-o membrană fibroasă. În mod frecvent îşi pierd dinţii, în carnea prăzii sunt rapid înlocuiţi cu alţii. Se crede că aripioara dorsală rareori iese în afară, doar atunci când rechinii sunt aproape de suprafaţa apei.

Rechinii sunt numiţi şi sanitari ai mărilor şi oceanelor hrănindu-se cu peşti morţi, deasemenea cu scoici şi rechini mai mici.

Masculii se deosebesc de femele printr-o prelungire, care este o extensie a aripioarei pelvice şi serveşte ca organ copulativ.

REPRODUCEREA

Spre deosebire de peştii osoşi, care de obicei au pui mici şi imaturi, cea mai mare parte a rechinilor nasc pui mari şi bine dezvoltaţi. Rechinul tigru, de exemplu dă naştere numai la doi pui odată. Fertilizarea are loc intern. Cea mai mare parte a rechinilor sunt ovovivipari, ouale dezvoltându-se în interiorul femelei, aceasta dând naştere la pui vii.

Alţi rechini ovipari îşi depun icrele extern; ouale sunt de obicei în interiorul unei cochilii, prevăzute cu cârcei , care îi ajută să se prindă de roci sau plante. Alţii sunt vivipari, în acest caz puiul se dezvolta în interiorul femelei, ca la mamifere.

Dezvoltarea embrionară durează mai mult de 6 luni, iar în Atlantic la unii peşti durează mai mult de 2 ani. La naştere puiul de rechin al unor specii mai mari au mai mult de 1m lungime şi sunt rapizi, capabili să înoate şi se hrănesc cu acelaşi fel de prada ca adulţii.

Simţurile şi hrana

Rechinii au simţul mirosului foarte dezvoltat fiind capabili să detecteze în apa cantităţi mici de substanţe, cum ar fi sângele, astfel orientându-se spre pradă. Văzul deşi mai puţin dezvoltat permit rechinului să vadă mişcările umbrelor şi luminilor în apele întunecate. Rechinii sunt sensibili la sunetele cu frecvenţă joasă şi au o bună direcţionare auditivaă Organele aşezate lateral şi pe bot dau posibilitatea rechinului să perceapă stimulii electrici produşi de contracţiile musculare ale peştilor osoşi. Această combinaţie de simţuri ascuţite au dus la evoluţionarul succes al rechinilor.

Cei mai periculoşi rechini pentru oameni sunt marele alb rechinul ciocan, rechinul tigru şi rechinul albastru.

 

 

Este agresiv, mare vânător avand dinţi triunghiulari neregulati. Omoară foci, delfini şi chiar şi rechini. Se poate hrăni şi cu animale moarte şi resturi. Sunt cunoscute şi atacuri asupra oamenilor.

Poate atinge mărimea de 6 m până la maturitate. Este răspândit în oceanele Atlatic, Indian şi Pacific.