Flori din legume

Flori din legume

 

Materiale necesare:

  • ridichi

  • castraveți

  • morcovi

  • ceapă

  • foarfecă

  • curățător de legume

  • cuțit

  • bețișoare pentru frigărui


Descriere:


Dalie din ridichi


După ce spălăm bine ridichea, o ștergem cu un prosop de bucătărie. O decojim cu un curățător de legume, lăsând fâșiile de coajă atașate de ridiche. Acestea vor fi petalele daliei. Vârfurile le putem rotunji cu o foarfecă. Dacă vrem ca petalele să fie mai ascuțite, vom decupa triunghiuri din vârfurile lor. Floarea o fixăm pe un bețișor de frigăruie și o punem într-o vază sau un ceainic.


Cală din castraveți și morcovi


Putem face o cală atât din castraveți cât și din felii subțiri de măr.

Luăm un castravete mai mare și-l decojim. Tăiem din castravetele decojit o felie subțire folosind curățătorul de legume și facem din ea o pâlnie. Cala o fixăm pe un bețișor de frigăruie, iar la mijloc vom pune un triunghi decupat dintr-un morcov.


Trandafir din coajă de morcov sau roșie


Pentru trandafir e bine să alegem un morcov mai mare. Îl decojim și îl tăiem în două. Luăm curățătorul de legume și tăiem o felie lungă și subțire din el, pe care o rulăm pe capătul unui bețișor.


Lalea din ardei


Alegem un ardei galben din care tăiem o bucățică. Cu ajutorul unei foarfeci decupăm petalele lalelei, patru triunghiuri de aceeași mărime. Pentru frunze, avem nevoie de o felie mai groasă de castravete, tăiată în două. Fixăm floarea și frunzele pe un bețișor de frigăruie și o așezăm într-o vază.

 

 

Material realizat de Ognean Imola - profesor prescolar 

Acordă o notă

Media Rating: 5.8/10 (total: 8)

Taguri