Tehnologia modernă în educație

Dacă noțiuni precum „pedagogia waldorf”, sau „step by step” ridică destul de multe semne de întrebare pentru neinițiați, „tehnologia modernă în educație” e un concept lesne de înțeles, dar care nu scapă de biciuirea ironică a „adevărului” românesc: practica ne omoară.

La nivel teoretic, ideea de tehnologie în educație stapânește pagini bune, însă la nivel practic, conceptul funcționează doar cu „amortizor”. Evident, unii m-ar putea contrazice, având argumente destul de bune, cum că în unele școli elevii utilizează computerul chiar foarte des, că internetul este folosit pentru a selecta informații utile, că elevii se implică în realizarea unor proiecte deosebit de interesante ce nu numai că îi ajută pe aceștia să achiziționeze noi cunoștințe, dar îi și obligă să interacționeze, fără a mai fi timorați sau uneori complexați. Bun, perfect de-acord, însă aceste argumente funcționează într-un cadru restrâns – „unele școli”. Marea majoritate a școlilor folosesc „tehnologia modernă” doar în cazuri de excepție, creionul și hârtia ramânând sfinte.

În ce măsură ar trebui să condamnăm acest lucru; nu ar fi mai bine să realizam o cercetare ceva mai amănunțită? În 1984, F. Skinner, persoană de renume în domeniul pedagogiei, spunea, facând referire la educația americană: „Elevii ar învăța de două ori mai mult în același interval de timp și cu același efort, dacă s-ar utiliza tehnologia computerelor în actul de învățare.” 1 Ei bine, timpul ne permite acum să reflectăm puțin asupra calității învățământului american, și pentru a fi subtilă voi adresa o întrebare retorică: cum se face că măreața Americă apreciază și chiar caută profesori de altă sorginte decât cea americană? 

Utilizarea calculatorului de către elevi trebuie să se facă sub supravegherea profesorului și să respecte cerințele acestuia. Însă elevii noștri știu întotdeauna mai bine ce și unde să caute, sau puțin le pasă de recomandări, preferând să mai caute o manea sau să citească despre noile tendințe din lumea modei. Internetul și computerul se înscriu, pentru cei mai mulți, în normalitate, excepție făcând unii elevi din mediul rural unde conectarea e destul de costistoare și anevoioasă, iar achizționarea unui calculator e destul de problematică.

Cu toate acestea, ideea ce ar trebui reținută e nu simpla utilizare a „tehnologiei moderne în învățare”, ci modul în care se folosesc aceste resurse, iar de acest aspect sunt responsabili atât profesorii cât și părinții. Părinții pentru că nu au cuvânt de spus în fața copiilor, atunci când aceștia petrec prea mult timp în fața calculatorului, în loc sa lectureze ceva, și profesorii pentru că sunt oarecum indulgenți  în ceea ce privește modul în care este folosit internetul pentru redactarea unor lucrări. 

Să ne imaginăm o oră de geografie, unde elevilor li se propune sa realizeze un proiect despre o oarecare țară, sugerându-li-se să apeleze la internet. Dacă profesorul va colecta pur și simplu lucrările, fără să inițieze un concurs de genul: cea mai frumoasă prezentare a unei țări din punct de vedere al realizării artistice sau al conținutului, prezentare ce se poate realiza atât în echipă, cât și pe perechi sau individual, „tehnologia” e irosită. Ideea esențială, cu riscul de a produce repetiție, e că tehnologia trebuie folosită cu multă atenție și necesită pregatire serioasă din partea profesorului.

Dacă e să mergem cu un nivel sau două ceva  mai sus (mediul universitar sau care vizează dezvoltarea profesională a cadrelor didactice) descoperim aproape acceași situație: utilizarea simplistă a tehnologiei... un retroproiector sau un videoproiector și o persoană ce citește schema atât de vizibilă pentru toți cei prezenți. Viitorul profesor se familiarizează cu noțiuni teoretice de care va avea nevoie doar la vreun examen – și nici asta nu e sigur, mai târziu va merge să se specializeze și va da peste formatori ce și-au încropit în grabă un curs, sau peste personaje ce recită de pe niște foi îngălbenite mirosind a pivniță și-a naftalină, teorii ce – evident - nu se potrivesc la clasă.

Prea puțini rămân impresionați, iar suportul tehnologic fără un conținut adecvat și o manieră de prezentare ce permite interacțiuna  e ca pâinea fără sare. Cu părere de rău (și vorbesc din experiența personală) mulți formatori ce ar trebui să slujească drept model pentru cadrele didactice dornice de dezvoltare profesională mai au la rândul lor de învățat în ceea ce privește tehnologia modernă.