Părintele - profesor, profesorul - parinte

Părintele - profesor

Articolul de față se adresează în special părinților ce, din diverse motive, își neglijează rolul în educarea propriilor copii, considerând că odată ce sunt trimiși la școală e de datoria dascălilor să-i transforme în tineri cu personalități puternice. Însă, atâta timp cât cadrele didactice nu beneficiază de sprijin din partea părinților, sau atâta timp cât unii părinți „cunosc” materia și meseria mai bine decât un dascăl, e destul de greu ca obiectivul fundamnetal al educației să fie atins. La modul general, un părinte ar face orice pentru copilul său, dacă e nevoie își neglijează la rândul său părinții, neavând nici cea mai mica grijă cum că așa ceva i s-ar putea întâmpla și lui peste câțiva ani buni... Dar așa e legea firii – un părinte nu-și judeacă niciodată copilul, pe când el critică și compară în permanență, înțelegerea venind mult prea târziu.

 

Dar să revenim cu un sfat: oricât de mult și-ar iubi copiii, părinții ar trebui să-și rezerve o portiță și pentru acele situații când: „copilul meu nu face așa ceva”.  Însă „copilul meu”, oricât de bine educat răspunde chemării propriei sale personalități, al cărui „meșter Manole” e el însuși. Mai există apoi chemările genelor care sunt destul de complexe și cu rădăcini extinse. Însă, chiar și așa dezvoltarea copilului nu trebuie lăsată la întâmplare, înrucât o educație solidă poate compensa eventualele tare genetice. Indiferent de caz, părintele trebuie să fie „stăpân pe situație”, căci copilul, încă de la o vârstă fragedă, descoperă asemeni unui psiholog fin,  punctele slabe ale propriului părinte, profitând apoi de acestea. Un părinte mult prea permisiv, la fel ca un profesor, iși va pierde din respect. O minciună, trecută cu vederea pe motiv că „va fi descurcăreț copilul meu” nu va avea efecte benefice; evident nici o pedeapsa prea aspră nu va funcționa, însă până când copilul își va forma propria personalitate, acesta trebuie să beneficieze de un exemplu de principii de viață, de conduită. Se știe că într-o familie nu există reguli, ci doar modele, exemple, iată de ce părintele trebuie să-și ia sarcina în serios, căci e diferență mare între a naște un copil, ca simplă făptură biologică, și a naște un om.

 

În ceea ce privește copilul-elev, acesta ar trebui supravegheat destul de strict cam până în clasa a X-a. Evident, acum nu mai vorbim de verificarea temelor, dar nici nu poate fi lăsat de izbeliște pe motiv că acum „copilul meu e mare, a intrat la liceu.” Există mulți părinți, chiar eu am întâlnit astfel de cazuri, ce-și trimit copiii (elevi de ciclu primar) fără a le verifica temele. Așa ceva e inadmisibil, întrucât copilul nu-și va forma deprinderea de a învăța constant, va pleca la școală cu lacune serioase pe care învățătorul nu le va putea acoperi într-un timp atât de scurt și cu un număr atât de mare de elevi.

 

Scuza ce se găsește pentru o astfel de situație este că părinții lucrează într-un ritm infernal și că e aproape imposibil să se mai ocupe de copil. Dar cât durează să verifici un copil? O jumătate de oră, zece minute? Fac referire aici la noua generație de părinți, cei care mai degrabă cumpără Danonino decât să dea un măr prin răzătoare, cei care nu mai știu să spună povești de noapte bună sau să mai fredoneze un „Somnoroase păsărele”.  

 

Amintiți-vă de vremurile de dinainte de 89 când părinții se trezeau cu noaptea-n cap să cumpere un litru de lapte, când stăteau la cozi infernale pentru un pachet de unt. Ei aveau timp pentru copii – noi, nu. Ba mai mult ne mascăm indiferența prin principii de genul:  „să-și facă tema singur, trebuie să-nvețe să se descurce...”, principiu aplicat unui elev de clasa a II-a. Vă las pe voi să judecați...

 

Iar în ceea ce privește elevii de liceu, dacă aceștia nu primesc încurajări din partea părinților, dacă sunt lăsați de capul lor, nu va mai trece mult până ce abandonul școlar va deveni o problemă serioasă, așa cum e în alte țări din Europa unde, la 16 ani, copiii sunt maturizați forțat, asemeni unei plante de seră, drogați și deformați fizic. Pentru ei, familia e ca și inexistentă, casa e un fel de pensiune, acolo mănâncă și dorm... I-am copiat întotdeauna pe alții, de ce să ne lăsăm mai prejos acum? 

 

Articol scris de Corina David

Mai găsiți pe site

Cântecele pentru preșcolari

Get the Flash Player to see this player.

Poezii

Crizantema
Poezia Crizantema

Basme populare

Basme populare- Făt frumos cu părul de aur

Făt frumos cu părul de aur

A fost odată într-o pustie mare un pustnic, și petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul.

Citește mai departe»

Taguri