Educația ecologică

Educația ecologică

Educația ecologică

E mai mult ca sigur că pentru generațiile ceva mai tinere această glumă e cît se poate de familiară: “Doi adolescenți poartă un dialog banal pe messenger. A: - Ai văzut ce ninge afara? B: - Nu, dă-mi și mie linku”™ ”. Destul de amuzant,și totuși destul de trist, întrucât noile generații par a deveni, încetul cu încetul agorafobe. Educația ecologică, concept destul de la modă, are implicații mult mai largi decat “ecologie”, întrucât presupune responsabilitate și conștientizare din partea celui implicat într-un astfel de proces.

 

Interesul acordat educației ecologice a devenit în ultimii ani destul de ridicat, școlile și grădinițele desfășurând activități multiple prin care încearcă să sensibilizeze elevii în privința problemelor legate de mediu. Deși manualele, și nu vorbesc aici doar de cele de geografie, încearcă, prin intermediul materialelor prezentate, să educe elevii în direcția protecției mediului înconjurator, nu e suficient. E drept că nici nu putem transforma toate orele în ore de educație ecologică, însă dacă doar un profesor ar atrage zilnic atenția, fie și doar pentru un minut, asupra problemelor de mediu, educația ecologica nu ar mai fi un concept străin, ci s-ar integra în viața școlară de zi cu zi.

 

Pentru ca elevii sa conștientizeze ceea ce ecologia înseamnă cu adevărat, ar trebui să se pornească de la capătul opus, adică de la prezentarea unor materiale reale (cazurile unor râuri poluate, deșeurile aruncate te miri pe unde) ce ar trebui, dacă nu să șocheze, măcar să ridice un semn de întrebare. Câteva ore bune de consiliere (dirigenție) ar trebui rezervate problemelor de ecologie, elevii fiind mai mult decât interesati să se implice în activități de genul realizării unor postere pe tema poluării, sau a unor jocuri de rol în care aceștia să sustină punctele de vedere ale unor organizații ecologice sau, dimpotrivă, ale unor mari companii petroliere. Idei  sunt multe, doar că e nevoie de răbdare pentru a fi puse în practică. Elevii trebuie îndrumați în a conștientiza că educația ecologica nu e un fel de “univers” separat  care, atâta timp cât stai deoparte nu te privește și nu te afectează, ci din contră.

 

Dacă nu te implici vei fi afectat. Sunt destul de multe cadre didactice ce sacrifică orele de consiliere pentru a finaliza o lecție, însă asemenea practici ar trebui abandonate fară drept la “recurs”. Și chiar dacă nu putem oferi elevilor activități care să-i implice direct (o excursie undeva în inima munților) putem iniția dialoguri prin intermediul cărora să evidențiem ceea ce e bine ca și “comportament” ecologic și ceea ce e neindicat. Le putem spune că la munte un turist trebuie să ducă în spate resturile menajere rezultate în urma șederii sale câțiva kilometi buni până ce întâlnește containere special amenajate, în timp ce la mare copilașii își bronzează fundulețele rotofeie lângă mucurile de tigări sau cutiile de bere aruncate la o distanță de câțiva centimetri de coșurile de gunoi. Greu de spus… educație ecologică sau educație civică? Oricum, dacă dintr-un efectiv de 30 de elevi, 10 rețin exemplul, atunci omenirea mai are speranțe.

 

Articolul debutează cu o glumă, care deși ar putea părea lipsită de relevanță, se va autojustifica. Implicarea elevilor în “educația ecologică” presupune pășirea acestora afară din virtual într-o lume în care se mai aud încă greierii. 

 

Articol scris de Corina David

Taguri