Când te voi chema, toamnă, peste umbra mea
Tu plângi pământul, eu sorb o lacrimă de-a ta.
Căznindu-ți spre mine trupul firav, desfrunzit,
Se desprind din tine flori pale ce ți-au murit.
Ferecând fereastra cu teama de ieri,
Dispensat de soarele ce n-a topit ierni,
Sufletul ți-e nins, degerat de dureri,
Boala viețuiește în ochii tai terni.
Chip fericit? Ipocrit, schimonosit, deghizat,
Piatră rodată de apa nepotolită;
Eșecuri s-au amprentat în zâmbetul chinuit,
Veninul nu se scurge, sălășluiește-n sânge.
