"/>
şanţ care delimitează cele două piramide pontine;conţine artera bazilară.
șanț de pe fața medială a emisferei cerebrale, localizat în lobul occipital.
şanţul localizat în partea supero-posterioară a humerusului.
unitatea morfofuncţională a miofibrilei care asigură suportul anatomic al contracţiei.
afecţiune nervoasă caracterizată prin tulburări de afectivitate, paranoia, stare de apatie, degradarea funcţiilor psihice.
afecţiune neurologică cronică determinată de degradarea mielinei.
curbură anatomică a coloanei vertebrale în plan frontal; accentuareaa dublei curburi (în patologie).
afecţiune determinată de deficienţa vitaminei C; manifestări: tulburări gastrointestinale, anemii, dureri articulare, hemoragii gingivale, tegumentare.
producerea în exces a sebumului de către glandele sebacee (pielea şi firul de păr au aspect gras).
contracţia musculară simplă, produsă prin aplicarea unui stimul unic, cu intensitate prag.
peretele median (cu porţiunea superioară osoasă, iar cea inferioară cartilaginoasă) care desparte cele două fose nazale.
mediator chimic al neuronilor; intervine în termoreglare, ritm nictemeral.
hormoni androgeni produşi de corticosuprarenală; contribuie la apariţia caracterelor secundare sexuale în timpul pubertăţii.
formaţiune musculară netedă dispusă la punctul de origine a capilarelor arteriale.
boală genetică în care se sintetizează o formă anormală de hemoglobină: hemoglobina S(hematiile au formă de seceră, acidul glutamic este înlocuit cu valina). Se manifestă prin dureri abdominale, osoase, astenie, tahicardie, stări febrile, icter, polidipsie, poliurie, ulcerații cutanate etc.
Sindromul Imunodeficienței Dobândite este ultima fază a infecției cu HIV (Virusul Imunodeficienței Umane). Boala debutează ca o mononucleoză infecțioasă. HIV atacă sistemul imun al organismului care devine incapabil să lupte împotriva infecțiilor. Virusul se transmite prin lichidele corpului. SIDA apare la 5-10 ani de la contaminare, manifestându-se prin astenie de lungă durată, inflamarea ganglionilor limfatici, hipersudorație, febră, scădere în greutate, leziuni tegumentare, infecții...
legătura de contiguitate dintre doi neuroni, la nivelul căreia se realizează transmiterea impulsului nervos.
malformație congenitală datorată unor mutații genetice, manifestată prin unirea unor degete.
dilataţie situată la locul de bifurcare a arterelor carotide comune; conţin chemo- şi baroreceptori.
vas venos care colectează sângele neoxigenat de la nivelul inimii şi se deschide în atriul drept, în apropierea locului de vărsare a venei cave superioare.
prelungiri ale foselor nazale în oasele învecinate; mucoasa sinusurilor este o prelungire a mucoasei nazale.
sistem coloidal (referitor la citoplasmă): sistem în care faza de dispersie este apa(lichidul), iar faza dispersată este reprezentată de miceliile coloidale aflate în mişcare browniană.
parte a scoarței cerebrale, alcătuită din allocortex și zone învecinate neocortexului.
sistemul vascular inițiat prin capilare, continuat de vene și finalizat prin capilare.
legătura vasculară dintre nucleii mijlocii hipotalamici şi adenohipofiză.
sindrom clinic cauzat de insuficienţa, la nivel celular, a oxigenului / nutrienţilor .
reacţie de hipersensibilitate imediată care poate cauza decesul datorită scăderii tensiunii arteriale şi a tulburărilor respiratorii.
alcătuiesc musculatura scheletală, sunt alcătuiţi din ţesut muscular striat scheletic; asigură mişcările voluntare, postura, echilibrul, mimica, tonusul muscular.
hormonul creşterii secretat de adenohipofiză, influenţează procesele de creştere şi dezvoltare a organismului.
afecţiune determinată de deficitul de calciu, magneziu din organism; se manifestă prin spasme, tetanie, tremor, convulsii.
lichid alcalin care conţine spermatozoizi şi produşii de secreţie ai glandelor anexe genitale bărbăteşti (prostata, veziculele seminale, glandele bulbo-uretrale).
celulă primară care, prin diferenţiere, formează alte tipuri de celule.
pigment rezultat în urma oxidării bacteriene a stercobilinogenului (produs de degradare a bilirubinei).