"/>
articulaţia dento-alveolară alcătuită dintr-un ansamblu de ligamente, cu rol de menţinere a dintelui în alveola dentară; acest tip de articulaţie face parte din categoria sindesmozelor.
"hormonul sarcinii" secretat de blastocist; are rol în stimularea secreţiei de progesteron de către corpul galben.
diferenţa de concentraţie între două compartimente ale unei soluţii, localizate de o parte şi de alta a unei membrane semipermeabile.
este compus din gradientul de concentraţie şi gradientul electric.
formaţiune conjunctivo-fibroasă care leagă partea inferioară a testiculului de scrot.
structuri din zona medulară a lobulului timic, ale căror celule epiteliale sunt dispuse asemenea foiţelor din bulbul de ceapă.
osteonul; unitatea de structură şi funcţie a osului dur compact, alcătuită din canal Havers, lamele osoase concentrice şi osteocite.
spaţiul liber rămas în vârful cohleei la nivelul căruia perilimfa circulă între cele două rampe (timpanică şi vestibulară).
măduva roşie osoasă care produce elementele figurate ale sângelui.
prezenţa hematiilor în urină; este cauzată de infecţii ale tractului urinar şi ale nefronilor, de litiază renală, tumori maligne etc.
diminuarea capacității de acomodare a ochiului la lumina crepusculară și nocturnă, datorită deficienţei de vitamina A.
pigment din structura hematiilor, implicat în transportul gazelor respiratorii; o macromoleculă proteică este alcătuită din globină şi gruparea hem.
afecţiune determinată de deteriorarea discurilor intervertebrale, ceea ce poate avea drept consecinţă compresia rădăcinilor nervilor spinali şi a măduvei spinării.
substanţă minerală cristalizată (principalul component este fosfatul de calciu), dispusă într-o matrice organică care conţine şi fibre de colagen.
locul de intrare/ieşire a vaselor sanguine, a nervilor şi de intrare a bronhiilor primare.
os nepereche, de forma literei "U", situat în partea anterioară a gâtului, deasupra laringelui.
starea organismului în caz de expunere la o presiune atmosferică crescută.
defect de vedere, axul antero-posterior al globului ocular este mai mic de 24mm, convexitatea cristalinului scade, imaginea se formează posterior („în spatele”) retinei; se corectează cu lentile convergente.
creşterea peste limitele normale a unor organe/formaţiuni anatomice.
starea organismului în caz de expunere la o presiune atmosferică scăzută.
proteine bazice bogate în arginină, prezente alături de acizii nucleici în nucleul celular.
celulele ei se dezintegrează în momentul eliberării produşilor de secreţie.
reprezentarea corticală a densităţii axonilor din plăcile motorii ale musculaturii scheletice.
reprezentarea corticală a densităţii receptorilor din regiunile corpului.
colorarea în galben a tegumentului, mucoaselor, scleroticii datorită acumulării bilirubinei în sânge (bilirubina rezultă prin descompunerea hemoglobinei).
afecţiune cutanată caracterizată prin uscarea, îngroşarea pielii;scuamele care se desprind amintesc de solzii peştilor.