Recompensa și evaluarea în educație

Mințim când negăm, că noi, adulții nu dorim o recompensă pentru munca depusă. Ne simțim bine dacă cei din jurul nostru ne apreciază munca, și ne bucurăm dacă suntem  plătiți pentru efortul făcut. La grădiniță acest efort este măsurat în puncte roșii și steluțe aurii, iar la școală în calificative și note.

De când începusem să lucrez în învățământ, am avut o problemă cu modul de  evaluare a copiilor. Atunci, încă se obișnuia sa se dea punctele roșii și steluțele aurii, pe care le decupa fiecare educatoare conștiincioasă acasă sau în timpul ei liber. Înțeleg că  aceste puncte roșii, luate drept recompensă vor să fie date ca un fel de factor motivațional.În practică, însă, nu numai că eșuează, dar produce și niște efecte secundare nedorite. Vă și spun de ce. Să pornim de la o ipoteză dovedită nu numai științific, dar testată și empiric.

E vorba despre un studiu behaviorist făcut de renumitul psiholog B.F. Skinner, care sună așa: orice comportament care este întărit, se repetă. Copiii sunt diferiți, cu aptitudini diferite. Cum poate înțelege un copilaș de trei ani, că el nu cântă la fel de frumos, ca prietenul lui, Mihăiță? La rândul lui Mihăiță, poate nu știe să construiască un castel la fel de mare ca ceilalți.

E și atunci, eu ca pedagog, cui să-i dau punctul roșu, calificativul sau nota? Celui care a excelat într-un anumit moment într-un anumit domeniu? Într-adevăr pe X îl dezvoltăm pe moment, și îl ajutăm să atingă o performanță mai bună, dar ce se întâmplă cu restul grupei, cu cei 15-20 de copii, care n-au primit nimic? Ei trag concluziile: ”eu nu sunt bun, el e mai bun decât mine, de ce să mă mai strădui?”. Uite așa intră în conștiința grupului că X e mai bun, e mai priceput decât restul. Pedagogia clasică nu ține seama de faptul că rostul instituțiilor de educație e să dezvolte abilitățile și competențele copiilor, să-i învețe să socializeze și să-și însușească normele societății în care trăim.

Aceste puncte, note, calificative sunt doar niște etichete inutile care nu fac altceva decât să zdrobească  încrederea de sine și așa fragilă a copiilor. Maria Motessori, fondatoarea școlii Montessori, nu folosește în metoda ei  recompense extrinseci cum ar fi steluțele aurii sau notele, deoarece ele deranjează și întrerup concentrarea copiilor. Recompensele ar trebui să fie doar cele interne și să provină din mulțumirea copilului care a reușit să ducă la bun sfârșit o activitate.

Deși metoda lui Maria Montessori e una dintre preferatele mele, și am o stimă deoasebită față de munca ei, nu cred că un copil se poate dezvolta, doar de dragul dezvoltării, sau cum ar zice un artist, “l'art pour l'art”. E nevoie totuși să fie încurajat, motivat și răsplătit pentru munca lui, exact așa cum ne dorim și noi să fim respectați, dar nu prin laude programatice sau condiționare pavloviană, care, pot să zic, e doar la un pas de dresaj.

În educația văzută prin ochii mei, încurajarea verbală sinceră, caldă, spontană, care urmărește doar binele copilului, întotdeauna dă roade. Îl face pe copil să vibreze, să fie vesel și să încerce să dea totul din el, fără să se teamă că celălalt e mai bun decât el, fără să creadă că e judecat de colegi. Astfel, în sala de grupă sau în clasă, creăm o atmosferă de prietenie, unde ne simțim bine unul cu celălalt. Grădinița și școala nu se lansează într-o competiție, unde fiecare luptă pentru podium, ci e un spațiu de socializare, un loc unde niște adulți  îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile.Se mai întâmplă atât la școală cât și acasă, ca elevii să fie recompensați cu mâncare și dulciuri.

De 1 Iunie, în multe grădinițe, copiii sunt duși în grup organizat la McDonald's. De ce? Da, ca să mănânce și să primească baloane gratuit. Mă întreb, acest tip de recompensă ce scop didactic are? Oare o experiență inedită, cum ar fi o excursie, o ieșire cu colegii de clasă, vizionarea unui spectacol la teatru sau film n-ar fi o recompensă mai eficientă de ziua copilului, decât o vizită la restaurant? Avem nevoie de mâncare pentru a trăi, și nu invers.

Deși aceste nevoi fiziologice instinctive sunt foarte puternice, rolul nostru de pedagog competent constă tocmai în a le așeza acolo unde le e locul, la baza piramidei trebuințelor din ierarhia lui Maslow. 

Ognean Imola - redactor Educatie în Mureș