Citire pe dialoguri

Citire pe dialoguri

Citiți pe roluri dialogurile!

Închipuie-ți, plouă, e frig și pisica cea cafenie, cu urechi negre și ochi albaștri vine din grădină, și trece pipăind pietrele pentru a vedea dacă merită să le atingă cu labele, privind sfidător la câinele care se smucește în lanț. Apoi se întoarce cu spatele, mișcând ritmic coada înălțată, se îndreaptă spre intrare și împinge cu capul ușița ei, tăiată în ușa mea.

Uneori eu, stăpânul, îl las și pe câine să intre în casă, să dea o tură prin camere. Și de multe ori o vede pe pisică în patul înalt și larg, și latră la dânsa.
Într-o zi, pe când eu eram plecat iar pisica se întinsese pe plapumă, Pătat sări în două labe la fereastră și privi înăuntru. Da, pisica dormea dusă. Nu se uita numai câinele. Cocoșul, cele trei găini și căprița veniră și ei, ba și un pui de arici, stârnit de înghesuiala de la fereastră, se cățără pe tulpinile de iederă. Doi hârciogi galbeni care nu îndrăzneau să iasă de sub coșar de teama pisicii urcară la fereastra alăturată. Măgarul dete buzna și dânsul și își ridică picioarele din față pe zid, între hârciogi. Cum toată dimineața se spetise trăgând cotiga cu varză, îi întrebă pe vecinii cei galbeni:
- Da' ce-a lucrat de doarme așa mult?
Hârciogii, ursuzi din cauza vremii rele și a durerii de spate deoarece le dădusem voie să-și care niște saci cu provizii de pe ogor, răspunseră printre dinți:
- Ce să lucreze, nici măcar boabe nu cară, ca noi. Stăpânul îi pune hrana sub bot.

Găinile cotcodăciră:
- Face cumva ouă?
Iar cocoșul:
- Nu face ouă ca voi, nici nu cântă ca mine.
- Taci că tu ești de vină, au spus toți, dimineața nu cânți destul de tare și nu te aude.
- Ceee? Stăpânul se trezește numai după glasul meu, care se aude la trei mile de aici. Ceasul lui poate să se strice dar vocea mea nu.
Și cocoșul strigă un cucurigu atât de tăios încât cei din jur își astupară urechile iar pisica sări speriată. Văzu toate capetele acelea  la ferestre și se zburli. Furioasă pe câine care o făcuse de rușine arătând tuturor ce animal leneș este, hotărî să se răzbune. 

A doua zi merse la câine și spuse încolăcindu-și coada stufoasă în jurul labelor:  
- Uite ce m-am gândit, când stăpânul pleacă și te lasă liber prin curte vino în casă și dormi și tu în patul cel înalt și moale...
Pătat nici nu mai gândi de bucurie. Cum plecară stăpânii, veni fuga la ușa pisicii. Pisica vorbea de după ușă:
- O doamne, stăpâna a făcut prea cald în casa asta, ar trebui să împing puțin fereastra, să se mai răcorească.

- Lasă așa, te rog, zise câinele, murat de burnița de toamnă și scoțând aburi pe nas. Își băgă capul prin ușiță și intră pe jumătate dar nu putu să treacă, deoarece era mai mare decât deschizătura. După multe sforțări mai alunecă un pic, apoi rămase înțepenit. Pisica îl tot îndemna:
- Hai, fă un efort!
  Câinele se tot împingea dar degeaba. 
- Ai blana deasă și cârlionțată, stai puțin, dacă te tund vei fi mai subțire și vei încăpea sigur. Aduse foarfeca și începu a-i ciopârți din blană.
Câinele mai alunecă puțin prin deschizătură și se înțepeni și mai rău. Nu mai putea să se miște nici înainte, nici înapoi. Dacă văzu așa, pisica se uită la ceasul cel mare din casă și începu a se văicări:
- O, doamne, nu mai e mult și vin stăpânii și ne prind, va fi vai și amar de pielea noastră.  Și făcând o figură disperată începu să-l tragă pe câine de urechi.
Pătat, îngrijorat și el, nu zicea nici pâs și se lăsa tras de urechi, bucuros să scape mai repede. Și pisica trăgea și trăgea, iar câinele îi zicea:
-Trage mai tare, te rog! și speriat că îl vor prinde stăpânii nici nu mai simțea durerea. 

Când am venit acasă l-am găsit pe Pătat înțepenit în ușiță, cu urechile lungi ca la cockeri și blana ciopârțită. A trebuit să tai ușa cu ferăstrăul ca să-l scot, apoi l-am dus la tuns. A stat în hol până i-a crescut blana. S-a împăcat în cele din urmă cu pisica. Sâmbăta și duminica are voie și el în casă. Ea doarme pe pat iar el sub pat. Dar urechile i-au rămas lungi...

 

Povstea aparține Revistei Tuș, marcă înregistrată.