savant român, laureat al Premiului Nobel(1974) pentru contribuţiile sale în studiul ultrastructurii celulare, al ribozomilor şi rolul acestora în biosinteza proteică.
componentă a bolţii palatine,alături de palatul dur.
mecanism de acţiune prin care hormonul (mesagerul chimic) acţionează asupra celulelor învecinate.
celule secretoare de calcitonină („celule C”), localizate în spaţiul interfolicular, în stroma conjunctivă a tiroidei; sunt identice ca structură cu celulele parafoliculare din glandele paratiroide.
ţesut cu aspect spongios, bogat în vase de sânge, specific organelor glandulare.
savant român cu contribuţii deosebite în endocrinologie, neurologie, psihiatrie şi genetică; Institutul Naţional de Endocrinologie(1946) îi poartă numele.
afecţiune neurologică cauzată de distrugerea sau degenerescenţa neuronilor care produc dopamina (simptome: tremor al membrelor, bărbiei, rigiditate musculară).
boală inflamatorie, cunoscută şi sub denumirea populară de "oreion", care poate determina paralizia temporară a nervului cranian facial (VII).
procesul fiziologic natural, prin care are loc expulzia conţinutului uterin, la sfârşitul perioadei de dezvoltare intrauterină.
os mic, de formă triunghiulară, situat în grosimea tendonului muşchiului cvadriceps femural.
formaţiune anatomică alungită, care pătrunde în rinichi prin hilul renal, alcătuită din vase renale, bazinet şi fibre nervoase vegetative.
afecţiune determinată de deficienţa vitaminei B3; manifestări: dermatite, tulburări digestive, tulburări nervoase.
stratul extern (tunica seroasă) din structura peretelui corpului uterin.
mişcări de contracţii şi relaxări succesive, propagate sub forma unor unde.
membrană conjunctivă care căptuşeşte cavitatea abdominală şi acoperă unele cavităţi viscerale.
proprietatea membranelor semipermeabile datorită căreia se restricţionează accesul anumitor substanţe.
proces prin care celulele înglobează picături de soluţii, în urma invaginării plasmalemei şi formării veziculelor endocitare.
cel de-al treilea lob al tiroidei, prezent la nivelul istmului.
zona de creştere în lungime a osului lung, alcătuită din cartilajele de creştere; este localizată la nivelul metafizelor.
organ discoidal cu rol în realizarea schimburilor selective dintre mamă şi făt, în secreţia endocrină şi protecţia fătului.
agregate limfoide, situate la nivelul intestinului subţire, mai frecvent în ileon; sunt vizibile sub aspectul unor zone albicioase, dispuse pe suprafaţa mucoasei intestinale.
limfocit B activat care secretă anticorpi specifici şi migrează în ţesuturile conjunctive.
malformatie congenitală a piciorului cunoscută sub denumirea de” picior plat” (talpa este puțin arcuită).
muşchiul pielos al gâtului (acţiune: de ridicare a pielii gâtului şi de coborâre a buzei inferioare).
inflamarea pleurei ca urmare a acumulării unei cantităţi mari de lichid pleural.
plex nervos vegetativ abdominal care se ramifică în plexurile: hepatic, pancreatic, gastric, mezenteric superior şi mezenteric inferior.
structură vasculară de la nivelul ventriculilor cerebrali, răspunzătoare de producerea lichidului cefalorahidian.
afecţiune pulmonară datorată acumulării aerului în cavitatea pleurală.
porţiunea corpusculului renal prin care capsula Bowmann se continuă cu tubul contort proximal.
porţiunea corpusculului renal prin care arteriolele pătrund/părăsesc capsula Bowmann.
primul deget al mâinii, opozabil, urmat de index, medius, inelar şi auricular.
malformaţie congenitală (datorată unor mutaţii genetice) manifestată prin prezenţa unor degete suplimentare.
senzaţia de foame exagerată care determină un aport alimentar excesiv.
