Interdisciplinaritatea în procesul de predare-învățare

Aportul la cultura generală a fiecărei discipline se exprimă nu prin ceea ce este specific, ci prin ceea ce are comun, generalizator, transferabil, de la un domeniu la altul"  Louis Croft

 

Interdisciplinaritatea este o modalitate de acțiune și gândire, dintre obiectele și fenomenele lumii reale, și se impune în învățământul preșcolar pentru realizarea sarcinilor ce-i revin în pregătirea copilului pentru integrarea cu succes în activitatea școlară și societate.

 

Interdisciplinaritatea în contextul educației preșcolare devine un concept cheie, cu ajutorul căruia educatoarea poate realiza un demers educativ centrat pe nevoile copilului preșcolar, posibilitățile și ritmurile lui de învățare, pe rolurile si demersurile celui ce învăța.

 

Abordarea interdisciplinară a conținuturilor este o necesitate dată de nevoia firească a copilului preșcolar de a explora mediul înconjurător, fizic și social, de a-l cunoaște si a-l stăpâni, preocupare ce este pe deplin întâmpinată în condițiile structurării interdisciplinare a curriculumului.

 

Modul natural al copiilor de a învăța despre ce îi inconjoară nu este acumularea de cunoștințe pe domenii ale stiintei ci integrarea informațiilor, priceperilor, capacităților diverse in jurul unor teme care le-au stârnit interesul sau a unor elemente de viață socială.

 

A preda interdisciplinar în alternativa educațională PETAS înseamnă a îmbunătăți elementele învățate anterior, a completa progresiv teme încât să nu devină o repetare monotonă a sarcinilor propuse în cadrul acțiunilor frontale și jocurilor alese. În aceste condiții activitățile sunt mai atractive, mai eficiente, preșcolarul fiind un subiect al cunoașterii și actiunii și nu un receptor. Pentru a dobândi informațiile, fiecare cadru didactic trebuie să știe cât, cum, în ce scop, cu ce rezultate, să ofere preșcolarilor surse adecvate motivante, care le pot suscita căutarea informațiilor de orice fel, să le descopere.

 

În alternativa educaționala PETAS forma specifică de activitate a copilului preșcolar este jocul; jocurile alese si activitățile frontale se intrepătrund, se influențeaza reciproc, se completează. Uneori jocurile și activitățile alese sunt o modalitate firească de completare, de consolidare, și de evaluare a cunoștințelor, priceperilor și capacităților insușite în cadrul activităților frontale. Alteori au menirea de a pregăti activitățile frontale în sensul familiarizării copiilor cu conținutul temei care urmează sa fie abordat. Se dau sarcini suplimentare copiilor capabili de performanțe și de asemenea se organizează activități recuperatorii cu copiii care au absentat.

 

Pentru realizarea interdisciplinarității în cadrul activităților de educarea limbajului am avut în vedere specificul psihologic al copilului în dezvoltare, urmărind să satisfacem nevoile copilului care pentru noi educatoarele sunt cerințe educative importante.

 

Astfel in cadrul jocului "SPUNE MAI DEPARTE" am consolidat capacitatea copiilor de a forma propozitii cu sens logic și corect din punct de vedere gramatical. Jocul l-am desfășurat în formație de cerc. Am început activitatea prin imitarea zborului albinelor, recitând versurile:"Zum, zum, zum/ Noi plecam la drum/ Albinuța se desparte/Tu spune mai departe/. În timp ce copii recitau versurile, conducătorul jocului a dat coronița cu antene unui copil.

La terminarea versurilor, copiii se opresc, se întorc cu fața către centrul cercului iar copilul care a primit coronița trece în mijlocul cercului și completează propoziția începută de conducător. Dacă răspunsul copilului a fost bun, el "zboară" în mijlocul cercului în timp ce grupa aplaudă și imită zumzetul albinelor.


Exemple:

  • În pădure trăiește......
  • Cireașa este un.......
  • Anotimpul iarna este......  

De asemenea prin jocurile didactice "GHICI DESPRE CE ESTE VORBA", "CINE E", "CĂLĂTORUL ISCUSIT", "ȘTII CU CE", am solicitat alcătuirea de propoziții după ilustrații și de asemenea am îmbogățit cunoștințele copiilor despre mijloacele de locomoție.

 

Copiii au fost solicitați să denumească și să recunoască mijloacele de locomoție precizând și locul pe unde circulă. Materialul didactic folosit a fost un disc, având pe marginea lui lipite imagini. Copilul atins cu o baghetă a fost întrebat "GHICI DESPRE CE ESTE VORBA" copilul denumind mijlocul de locomoție reprezentat în imaginea de pe disc, precizând și locul pe unde circulă.

 

De exemplu:

 

"Aceasta este o mașină. Mașina circulă pe șosea". Am complicat jocul întrebând copiii amănunte referitoare la însușirile acestora (cine conduce? ce transportă?). Am procedat la fel cu toate imaginile, iar pentru ca jocul să fie mai atractiv am imitat și zgomotul produs de aceste mijloace de locomoție.

 

Prin jocurile didactice “RĂSPUNDE CORECT ȘI PUIȘORUL VA FI FERICIT", "AJUTĂ PISICUȚA","CĂSUȚA CU SURPRIZE”, am verificat și am consolidat formularea de propoziții, despărțirea în silabe a cuvintelor, recunoașterea sunetelor inițiale și finale. În cadrul acestui joc, copii au fost împărțiți în două echipe. Fiecare echipă a avut câte-un coș, iar la fiecare răspuns corect au primit câte-un ou dat de conducătorul jocului-"puișorul". Copiii au fost solicitați sa recunoască poezia reprezentată de imagini pe planșă. Cu ajutorul planșelor am denumit păsările de curte care se regăsesc in poeziile învățate, am despărțit în silabe cuvinte și am identificat sunetul inițial și final al cuvântului dat.

 

De exemplu:"Rața merge la baltă", cuvântul "rața"- pasăre de curte. Sunet inițial "r" și sunet final "a".

 

Un rezultat deosebit am obținut în cadrul jocului didactic "ÎN EXCURSIE". Am început activitatea prin observarea sălii care a avut un alt aspect. Am poavazat sala cu crengi, iarbă, flori, animale, cabana pădurarului, un coș cu alimente, cărți cu imagini despre ocrotirea naturii. Copiii au trebuit să descopere anumite ''capcane-surpriză",sa rezolve cerinșele, apoi ne-am deplasat mai departe, în adâncul pădurii până la un alt indiciu; Echipa care a ajuns la "Cabana pădurarului " a fost declarat câștigătoare.

 

Sarcini: "Vara este un cuvânt,
Vara este un anotimp,
Vara este-o mândră floare,
Câte luni aceasta are?"

 

sau "Pentru ca ești copil mare
Zi-mi numele tău în silabe
și ce sunet auziți
Numele când vi-l rostiți?"

 

sau "Uită-te atent la soare
Spune câte raze are?
și ce formă, ce culoare
Are pe cer mândrul soare?"

 

Toate jocurile didactice amintite le-am abordat interdisciplinar consolidând aptitudinile, capacitățile de comunicare, matematice, psiho-motrice, muzicale, de construcții.

 

Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista atunci când ei vor fi mari și nimic nu ne va permite să știm cum va fi lumea lor, atunci să-i învățăm să se adapteze."

Maria Montessori

Material trimis de dir. Fărcaș Maria-Rodica, educ. Andrau Cornelia, educ.Gliga Hermina și educ.Bindila Roxana Grădinița cu Program Prelungit Nr.4, Tg-Mureș