Pledoarie pentru o altă strategie de implementare a învățământului electronic
Partea II – Disertație asupra modului cum ar trebui privită educația
Educația unei persoane poate fi descrisă ca având o structură bipolară unde cunoașterea și conștiința sunt componentele de bază ce modelează ființa până devine cu adevărat conștientă de sinele său și de rolul responsabil pe care îl deține în ecosistem.
În vremurile pe care le trăim datorită revoluției științifice aflate în plină ascensiune, decalaje importante se produc între cunoaștere și conștiință, decalaje care au efecte destabilizatoare care se întind până la nivel global.
Distribuția teritorială inegală a șanselor la educație între zonele urbane și rurale este un alt factor generator de probleme în ecosistemul global.
Diferențele educaționale prea mari produc efecte directe grave. Din punct de vedere social acestea duc la segregare și marginalizare, fenomene ce se observă mai acut în țările lumii a treia, unde lupta pentru supraviețuire ia uneori forme feroce sau dacă vreți fanatice. Din punct de vedere tehnologic provoacă migrarea resurselor în formă brută din zonele sărace spre cele dezvoltate, fără prea multă valoare adăugată peste ele și la un preț derizoriu. În acest mod nu poate exista progresul pe plan local. Apoi mai este vorba de resursele umane care și ele vor urma aceeași cale.
In contextul producerii celor două tipuri de efecte, individul social balansează între două ipostaze extreme ca fiind:
- complet la mila celorlalți și a mediului;
- agent modelator.
Aproape de prima situație este marea majoritate a populației care trăiește de azi pe mâine într-o continuă luptă pentru supraviețuire. Acesta este cazul când relația cu exteriorul nu poate fi controlată de aceștia, resursele posedate pentru adaptabilitate fiind foarte reduse.
Cealaltă extremă poate fi și ea dăunătoare din două puncte de vedere:
- al oportunismului oligarhic fiindcă se permite, într-o primă fază, unei singure ființe sau grup să afecteze mediul din apropiere, secătuindu-l în favoarea sa fără a-și pune probleme de conștiință, iar apoi în cea de-a doua fază, fiindcă i se permite să influențeze mediul, cu ajutorul resurselor supte anterior, pe direcții care se potrivesc cu nivelul propriu de înțelegere limitat și conform propriilor dorințe egoiste;
- al filantropiei imature fiindcă prin cunoștințele și bunurile care se oferă cu naivitate lumii se dă posibilitatea oportuniștilor oligarhici să folosească aceste cunoștințe în scopuri egoiste.
Civilizația actuală este parte integrantă din ecosistemului planetar iar relația dintre acestea două nu este deloc lipsită de evenimente negative. Echilibrul ecosistemului este dependent în mare măsură de elementele de top din lanțul trofic și cred că suntem de acord că în vremurile actuale deocamdată omul este pe locul 1. Datorită acestei situații se poate afirma că problemele umanității au devenit problemele ecosistemului și invers. Deși exista autoreglare la nivel de civilizație în momentul de față aceasta funcționează la limita de siguranță sau sub aceasta, depinde cum privim - pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt putem spune ca nu există deocamdată perspectiva unei conflagrații mondiale care să ducă la anihilare totală sau la distrugere masivă ci doar conflicte cu întindere geografică limitată datorită specificului regional, ceea ce nu înseamnă că sunt minore sau că limita de siguranță globală este foarte îndepărtată. Pe termen lung însă problema stă altfel, fiindcă poluarea mediului și epuizarea resurselor naturale vor genera cu siguranță conflagrații în cele din urmă la nivel mondial dacă nu intervine un factor de schimbare. Reglajul direct e posibil numai pe partea cunoașterii științifice, a educației, pentru că evoluția spirituală, adică a conștiinței individuale, este o variabilă care suferă modificări doar prin exemplele pe care fiecare le vede în jurul său și prin autocunoaștere voită. Evoluția conștiinței poate fi influențată însă indirect, într-o manieră statistică prin intermediul a cel puțin trei factori-acțiuni catalizatori proveniți dinspre autorități:
- Intenția: adoptarea unor legi care să dispună și să asigure îndeplinirea uniformizării educației indiferent de regiune. Astfel se percepe concret și pozitiv solidaritatea concetățenilor ca pe un exemplu demn de urmat și este un demers pozitiv pe termen lung pentru evoluția conștiinței.
- Concretizarea: punerea în fapt și ridicarea nivelului de educație duce la pătrunderea mai ușoară a noutăților științifice(care au rol educațional esențial) în zonele geografice defavorizate. Percepția lor e tot mai bună datorită bazei educaționale din ce în ce mai vaste. Acest factor crește încrederea fiecăruia în propriile puteri, duce la o conștientizare/formare mai bună a sinelui.
- Actualizarea continuă: conectarea permanentă la depozitul de cunoștințe și permanenta sincronizare a educației cu nivelul științific curent, conectarea cu lumea și conștientizarea problemelor globale ca fiind și responsabilitate proprie.
Deși aici am evidențiat numai ramura pozitivă a catalizării nu trebuie să neglijăm nici reversul medaliei, partea negativă. Canalele de comunicare pot transporta atât informație constructivă cât și destructivă. Influențele trebuie bine gestionate ținând seama de vârstă și nivelul de cunoștințe.
Este esențial ca uniformizarea educației să fie un proces gestionat la nivelul autorităților centrale și nu regionale pentru că aceste costuri vor diferi pe regiuni și trebuie redistribuite în bugetele naționale pentru o încărcare optimă.
Deși poate este un fapt larg cunoscut trebuie să precizăm încă o dată explicit că toată infrastructura - suport pentru educație, se bazează pe respectarea drepturilor.
Florin Jurca
