Mă-mbraci în arămiu

Când te voi chema, toamnă, peste umbra mea
Tu plângi pământul, eu sorb o lacrimă de-a ta.
Căznindu-ți spre mine trupul firav, desfrunzit,
Se desprind din tine flori pale ce ți-au murit.
Tu mă strigi, toamnă, te răzvrătești ca o nebună,
Vântul ți-e sălbatic, natura ți se-nchină,
Păsări disperă, căindu-ne despărțirea,
Înrobită de nesomn mi-ai dorit nemurirea.
Exista asemănare între noi, toamnă, demult,
Mă doare să-ți spun surioară, că nu-ți mai sunt.
Un strop de fericire mă bântuie, mi-a rămas,
Mă-mbraci în arămiu ce-ți freamătă prinzând glas.

De Dorina Ungureanu