Lansare de carte la Universitatea „Petru Maior”

 Școala Doctorală de Studii Literare din cadrul Universității „Petru Maior”, în colaborare cu Institutul de Studii Multiculturale Alpha, Uniunea scriitorilor din România, Filiala Târgu-Mureș și revista „Vatra” organizează, joi, 5 decembrie a.c., de la ora 11, în Aula Magna a Universității „Petru Maior”, lansarea volumului de poeme Gravuri (Editura Ardealul, 2013), a cunoscutului poet Ion Horea, născut pe meleaguri mureșene, afirmat ca unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani. Cartea va fi prezentată de criticii literari Al. Cistelecan și Iulian Boldea și de poetul, eseistul și editorul Eugeniu Nistor. Cele mai importante volume de poezii publicate de Ion Horea (Coloană în amiază, Umbra plopilor, Bătaia cu aur, Un cântec de dragoste pentru Transilvania, Eu trebuie să fiu, Noaptea nopților, Podul de vamă, Dealuri de lut, Locul și ceasul, Căderea pe gânduri, Bătăi în dungă, Sonete, Scribul) conturează un traseu poetic remarcabil, un destin de excepție care, dincolo de formule și mode poetice, a rămas egal cu sine, impunând un mod de a scrie poezie exemplar, integrat în cea mai pură tradiție a liricii ardelene, impregnată de accente ale evocării sau de sugestii expresioniste. Versurile lui Ion Horea, cu ritmica lor învăluitoare, cu arhitectura lor fluidă și cadența riguroasă, reconstituie o întreagă lume, a tradiției, a rădăcinilor simbolice, a istoriei și a unei mitologii personale în care satul, „continitul”, hotarul sunt repere încărcate de nostalgie și sensibilitate ale geografiei transilvane.