GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „LICURICI”

Adresa: str. Lămâiței, Nr. 18, Tg. Mureș, Județul Mureș
Telefon: 0365 730 949
E-mail:[email protected], [email protected] 


Motto:

„Activitatea e însăși esența vieții: a-i deprinde pe copii să se miște, și să lucreze, înseamnă a-i învăța să trăiască, acesta e rolul grădiniței!”

John Dewey și Evelin Dewey

Grădinița este  prima provocare ridicată în fața copilului. Noi dorim și știm să-l facem pe copil să răspundă bine acestei provocări. Vă asigurăm că alături de noi, el va urca cu succes prima treaptă spre o viață mai demnă și bună.

 

„ Școala de mâine”

Grădinița cu P.P. “Licurici” Tg. Mureș - și-a deschis porțile în anul 1975 sub denumirea de Grădinița cu Program Prelungit nr. 17, funcționa doar la parter și avea 2 grupe la secția română și 2 grupe la secția maghiară, oferind 120 de locuri.

Deoarece Cartierul 1848 se afla în construcție, solicitările în fiecare toamnă pentru un loc în grădiniță erau numeroase, încât unitatea nu a funcționat niciodată la capacitatea pentru care a fost proiectată. Așadar, grădinița și-a extins spațiul și la etaj,  în prezent are 7 grupe la secția română și 4 grupe la secția maghiară.

Toate grupele își desfășoară activitatea în Alternativa Step By Step din anul 2002.

După anul 1990 conducerea unității a fost preluată de D-na Dudilă Livia, director și în prezent iar, prioritară a fost amenajarea curții. Cu sprijinul Primăriei, Inspectoratului Școlar Județean, al părinților și sponsorilor, s-a construit gardul ce împrejmuiește grădinița, o construcție din mai multe plăci de beton. Pentru a înveseli curtea colectivul de cadre didactice a pictat în  ulei pe partea interioară a gardului 150 de imagini, reprezentând personaje din povești și basme viu colorate, astfel încât copiii să se simtă cu adevărat în lumea basmelor.

Pe parcursul celor 33 de ani de activitate grădinița a oferit o educație de calitate și a reușit să ocupe unul din locurile fruntașe din învățământul preuniversitar mureșean, se bucură de prestigiu și notorietate, de recunoștința, aprecierea generaților de copii care au învățat rosturile cunoașterii și ale vieții în acest „templu sacru” al Grădiniței cu P.P. „Licurici”.

 

 

Materialele publicate în cadrul acestui portal pot fi descărcate gratuit. Vă invităm să descărcați cele mai recente planșe de colorat și fișe didactice.

Grădinița cu P.P. “Licurici”, a doua mamă pentru cei mici

Grădinița cu P.P. “Licurici”, a doua mamă pentru cei mici urmărește:

 

  • să ofere un act educațional de calitate, care să contribuie la formarea unei personalități autonome și creative;
  • să educe copiii în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității umane și toleranței, al schimbului liber de opinii;
  • să asigure: egalitate de șanse tuturor copiilor, adaptare la regimul muncii școlare și la orice situație în viață;
  • să fie recunoscută la nivel național și internațional prin intermediul rezultatelor obținute de copii și cadre didactice în cadrul parteneriatelor existente și viitoare;
  • să asigure părinții că educația copiilor lor se face într-un ambient plăcut, sigur.

Baza materială

Clădirea a fost reabilitată în anul școlar 2007-2008 cu uși și ferestre termopan, gresie pe hol, parchet în toate sălile de grupă, grupuri sanitare moderne, întreținute în stare igienică perfectă, copertine, punct termic in grădiniță.

 

Grădinița beneficiază de:

Grădinița beneficiază de 9 săli de grupă: 3 mari și 6 mici. Acestea au triplă funcționalitate, o sală pentru activitățile instructiv – educative, o sală de mese, și un dormitor.

Sălile de grupă sunt personalizate și au un ambient corespunzător, fiind amenajate modern cu perdele de voal, covoare, televizor, DVD, calculator, internet, casetofon, CD-player, mobilier specific alternativei Step By Step, seturi de materiale didactice necesare activităților instructiv-educative și jucării.

Baza didactică a grădiniței este modernă – suntem singura grădiniță din țară care a implementat programul D-ului Prof. Magyar Gábor din Ungaria „Teoria Mișcării” – metodă complexă pentru dezvoltarea motricității și personalității destinată copiilor între 3-7 ani.

Grădinița are bucătărie proprie – bucătăresele cu experiență gătesc mâncăruri variate, gustoase și proaspete. Se asigură un meniu echilibrat necesar copiilor pentru dezvoltarea normală.

Dispunem și de un cabinet medical cu izolator – asistenta medicală este prezentă în fiecare zi.

Curtea grădiniței este spațioasă amenajată corespunzător cu tobogane, carusel, leagăne, nisipar, spații de joacă.

 

Resurse umane:

Frecventează grădinița un număr foarte mare de copii. În anul școlar 2008-2009 au fost repartizați în 11 grupe în alternativa Step by Step: 7 grupe secția română și 4 grupe secția maghiară;

Toate cele 23 de cadre didactice sunt calificate, frecvent urmează cursuri de formare și perfecționare. Personalul didactic este specializat în alternativa Step By Step, în utilizarea calculatorului.

Personalul nedidactic este foarte bine format pe servicii sociale.

Materialul uman (copiii) cu care se lucrează are valoare ridicată, dovadă fiind premiile obținute la diferite concursuri, spectacole, calificativele foarte bune la școală. Nominalizarea Grădiniței „Licurici” ca exemplu de bună practică în analiza învățământului preșcolar întocmită de I.S.J. Mureș.

 

Programul de funcționare al grădiniței

Viața și activitatea copilului dvs. în grădinița noastră între orele 515 – 1700
  515 –   800-   primirea copiilor
  800 –   845-   micul dejun
  845 –   900 -  gimnastică de înviorare 
  900 – 1100-   activități instructiv-educative
1100 – 1200-   activități opționale, activități alese, activități în aer liber
1200 – 1300-   masa de prânz
1300 – 1500-   somnul de prânz
1500 – 1530-   gustare
1530 – 1700-   activități de relaxare și recuperatorii

Vacanțe

Grădinița funcționează tot anul cu excepția unei singure luni din vacanța de vară: iulie sau august prin rotație, când au loc reparații, renovări, igienizări.
Se respectă programul de vacanță al Ministerului Educației, Tineretului și Cercetării.

Tarife

Tariful pentru hrană este de 6 lei pe zi.
La acesta se adaugă prețul activităților opționale.

Vârsta minimă de la care sunt primiți copiii este de 3 ani !

Materialul  ne-a fost trimis de către instituție.

 

Lasă un comentariu

 

Materialele publicate în cadrul acestui portal pot fi descărcate gratuit. Vă invităm să descărcați cele mai recente planșe de colorat și fișe didactice.