Finala Campionatului Național de seniori 30.04-02.05.2010
Finala Campionatului Național de seniori 30.04-02.05.2010 s-a desfășurat la Drobeta Turnu Severin.
Campionatul Național de Lupte s – a organizat anul acesta la toate trei stilurile la un loc și în premieră în orașul de pe malul Dunării.
Puternica și foarte omogena echipă a Clubului Sportiv Școlar din Târgu Mureș a participat cu opt sportivi, șapte dintre ei ajungând în finale.
Acest lucru demonstrează valoarea sportivilor antrenați de profesorul Gyarmati Ferenc valoare pe care o speră fructificată și în Superliga Capionatului Național pe Echipe rezervată seniorilor.
Rezultatele obținute la competiții sunt urmatoarele:
- Boeriu Vlad locul II el cedând foarte greu în finală la sportivul Ștefan Gheorghiță proaspătul medaliat la Campionatul European de Seniori din acest an 96 kg;
- Recorean Adrian locul II sportivul, în acest an urcându - se o categorie, el fiind Campionul de anul trecut la 84 de kg, lucru ce face rezultatul din acest an unul foarte valoros;
- 120 kg Podar Cosmin locul III, el fiind un sportiv consacrat numai neșansa făcând să nu intre în finala mare, având un traseu foarte greu de parcurs pâna la meciul din sferturi;
- 60 kg Trifan Florin locul V și el urcând o categorie din anul trecut și concurând accidentat;
- 66 kg Kovacs Istvan locul V un sportiv cu reale perspective;
- 74 kg Boeriu Dragoș locul V el fiind înca la vârsta junioratului și anul viitor;
-120 kg Moldovan Claudiu locul V lipsa lui de experiență împiedicând anul acesta în drumul spre medalii.
Acestea fiind rezultatele de la acest campionat, profesorul Gyarmati Ferenc s – a declarat foarte mulțumit și speră ca anul viitor cu acești băieți extraordinari să obțină rezultate și mai bune atacând câteva titluri de Campioni.
Echipa de lupte din cadrul CSS Tg - Mureș mulțumește și pe această cale Companiei Romgaz și domnului Țerbea Sorin pentru sprijinul acordat în pregătirea sportivilor.