Institutul Bancar Român

Alături de noi aveți șansa unei instruiri profesioniste de calitate, având în vedere faptul că lectorii IBR sunt specialiști din interiorul sistemului financiar. Trainingul se face sub îndrumarea unor practicieni, lucru extrem de important pentru o pregătire solidă.

INSTITUTUL BANCAR ROMÂN are ca principal obiectiv perfecționarea profesională, pregătirea și specializarea personalului bancar, în conformitate cu strategia stabilită de Banca Națională a României (BNR) în cooperare cu Asociația Română a Băncilor (ARB) și cu programele aprobate de Consiliul de Administrație.   

Programele de formare și specializare bancară desfășurate în cadrul Institutului Bancar Român (IBR), după o strategie aprobată de Banca Națională a României, în colaborare cu Asociația Română a Băncilor, se adresează nevoilor reale ale profesioniștilor din domeniul financiar-bancar.

Tematica variată a cursurilor este concepută pentru toate nivelurile educaționale - de la cursuri introductive pentru începători care doresc să se pregătească pentru a putea lucra în domeniul financiar sau în bănci, până la cursuri avansate, dedicate celor care au deja experiență, dar vor să se perfecționeze într-un domeniu sau să se specializeze în altul.

 

Material preluat de pe pagina instituției: http://www.ibr-rbi.ro/despre_noii.html

Contact

Adresa

Str. Negru Vodă nr. 3, 
Sector 3, 
București
E-mail : [email protected]

Telefoane:
(021) 327.50.95
(021) 327.47.25
(021) 327.47.26  

Fax: 
(021) 327.47.24

 

Detalii pe pagina web a instituției: http://www.ibr-rbi.ro/contacte.html