Povești adevărate despre bulimia nervosă

Eram o fată nu prea înaltă, puțin supraponderală. Îmi doream cu orice preț să arăt și eu ca marile dive, precum Kylie Minogue sau Julia Roberts, ca să atrag atenția băieților din jurul meu. Așadar am decis să slăbesc.

Am început să citesc reviste și articole despre cure de slăbire și alimentație sănătoasă. Treptat am devenit vegetariană. N-am mai mâncat carne, lactate și am ajuns să trăiesc numai cu  cereale. Mâncam semințe, cereale, multe fructe și legume. Evitam orice produs alimentar care avea zahăr, inclusiv fructe, precum banana. În 5-6 luni am reușit să dau jos câteva kilograme, și m-am simțit frumoasă foc. Calculam tot timpul caloriile și am ajuns să trăiesc cu 2-3 fructe sau legume pe zi.
Perioada aceasta în schimb nu a durat mult, căci tot timpul îmi era foame.

Nu mă puteam concentra la nimic, iar noaptea deseori visam că mănânc sau că mi se pregătește o masă pe cinste. Deseori eram bolnavă, și uram iernile, pentru că răceam foarte tare. După o jumătate de an, n-am mai rezistat fără mâncare. Mi-am propus să-mi schimb strategia. Am început să mănânc mai mult și să merg la aerobic, gândindu-mă că efortul depus va arde caloriile. Spre marea mea dezamăgire m-am îngrășat și mă simțeam la fel de urâtă ca Baba Cloanța.

Într-o zi, citind o revistă de alimentație sănătoasă, am găsit un articol despre bulimie, unde erau enumerate și tipurile ei: cea de purgare și de nepurgare. De aici am aflat că pot elimina din organism mâncarea fără să mai fac gimnastică sau să țin cură de slăbire severă.  După o masă copioasă m-am dus la baie și am încercat să vomit, să dau afară tot ce am mâncat. După multe încercări, în sfârșit am reușit, dar toată ziua m-am simțit slăbită și fără putere. Trebuie să fie și o altă modalitate, mă gândeam. M-am dus la bibliotecă, am scos cărți de specialitate din bibliotecă și m-am documentat. Mi-am dat seama că laxativul și anumite tipuri de ceai mă pot ajuta. Zis și făcut. Am cumpărat de la farmacie fel de fel de produse. Dimineața, după ce luam micul dejun, beam o cantitate mare de ceai laxativ, la prânz de obicei luam și un medicament, pentru că mâncam, cât încăpea în mine.


Efectele au fost vizibile. Am slăbit iarăși, aveam succes la băieți, viața era roz, până ce a început să mă doară stomacul din ce în ce mai mult. Am ignorat durerile și mi-am văzut de viața mea, trăind astfel mai mult de 5 ani.

Până la urmă am ajuns la medic, pentru investigații, și am aflat că am ulcer. M-a speriat enorm de mult faptul că situația mea s-ar putea agrava. După o discuție lungă cu partenerul meu, el era singura persoană care a aflat de secretul meu, m-am decis că mă las de aceste obiceiuri. Am discutat și cu un psiholog, care m-a ajutat mult, să îmi reconstruiesc stilul de viață.


Acum nu mai sunt așa de suplă, dar nici grasă nu mă pot pronunța. Evit să mă uit prea mult la televizor și încerc să nu privesc  manechinele ca pe niște repere sau idealuri. Nu pot să neg, că atunci când văd o femeie suplă, frumoasă și de succes, nu îmi vin idei trăsnite în cap! În astfel de situații îmi spun că numai astăzi să trăiesc sănătos. În pași mărunți îmi reordonez viața.

 Anonimă


Dacă te confrunți cu această boală sau cunoști astfel de cazuri, ne poți scrie în formularul de mai jos și poate împreună reușim să tragem un semnal de alarmă.