Amfetaminele și inhalanții

Amfetaminele

Aceste substanțe simpatomimetice sunt derivați ai adrenalinei (epinefrinei) la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea sunt numite și "amine de trezire" sau "amine tonifiante"

Acțiune și pericole în caz de abuz:

Creșterea performanțelor și a capacității de efort se face pe seama rezervelor energetice; dacă acestea nu se refac în cantitate suficientă, cu timpul se ajunge la epuizarea generală a organismului. Acest risc este cu atât mai mare, cu cât prin efectul lor central, amfetaminele și derivații lor suprimă senzația de foame, determinând reducerea aportului alimentar.

Nevoia de somn dispare, iar senzația de oboseală este suprimată (ceea ce face ca oamenii surmenați să resimtă mult mai mult efectul amfetaminelor decât cei odihniți). Capacitatea de gândire este accelerată până la fuga de idei, inițiativa crescută.

Doze crescute de peste 20 miligrame pot determina la persoane, care nu sunt obișnuite cu efectul substanțelor, fenomene adverse deosebit de neplăcute ce umbresc acțiunea stimulatoare: palpitații, uscăciunea gurii, dureri de cap, greață cu vărsături, neliniște și insomnie chinuitoare.

Supradozarea duce la neliniște maximă și gândire necontrolată; este posibilă colabarea sistemului circulator, la fel ca instalarea unei stări profunde de inconștiență (comă). Fără tratament, o intoxicație de acest tip (cu 100 - 200 mg) duce de regulă la deces; medicina de azi cunoaște însă antidoturi eficiente (barbiturice, neuroleptice, ergotamina).

Abuz și dependență: 

Pentru amfetamine, ca și pentru majoritatea restului de droguri este valabilă axioma: dependent devine doar, cine este predispus. Predispuse sunt, de regulă, acele persoane pentru care efectul stupefiantului respectiv reprezintă un sprijin psihic ce le ajută inițial să facă față mai ușor unor tensiunni interioare. Amfetaminele sunt substanțe tipice dădătoare de dependență, în sensul că doza poate fi crescută rapid și foarte mult - până la cantități care, pentru persoane neobișnuite, sunt letale (200-300 mg Pervitin). Toleranța farmacologică este deci mare, dar nu este egală în toate cazurile. Dependentul trebuie să-și crească din ce în ce mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorită, în același timp însă doarme din ce în ce mai prost. Dependenții de amfetamină dorm doar câteva ore pe noapte, timp de luni de zile.

Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea într-o stare ce se deosebește foarte puțin de psihoza acută.  El se simte amenințat și urmărit de orice persoană necunoscută, are halucinații auditive și este complet derutat.

În cazurile mai puțin grave, dispoziția persoanei este constant negativă și tensionată. Euforia inițială dispare aproape total; chiar și dozele crescute asigură doar o dispoziție lamentabilă. Dimineața este cea mai neplăcută. Toate mișcările par a necesita un efort uriaș - o reacție a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.

Inhalanți 

Mulți solvenți organici cum sunt cleiul, benzina, eterul, alți solvenți și aerosoli produc vapori ce dau senzații asemănătoare intoxicării cu alcool. Aceștia pot însă provoca deteriorări grave și definitive ale nervilor, creierului, stomacului, plămânilor, măduvei osoase și ficatului. Adesea poate surveni și moartea din cauza intoxicării.
 
Inhalanții pătrunși în organism pot cauza afecțiuni grave. Acestea intra în organism pe nas. Ei pot cauza secreții sau hemoragii nazale, precum și deteriorări ale ochilor și aparatului respirator. Inhalanții intră în sânge prin plămâni și circulă prin tot organismul. Ei pot cauza vomă și dureri de cap. La nivelul creierului ei pot schimba reacțiile chimice, precum și modul prin care neuronii transmit mesajele. Inhalanții produc afecțiuni definitive ale creierului, dar și ale ficatului, rinichilor, oaselor, inimii, celulelor sanguine și ale altor organe. Dozele mari de inhalanți pot încetini activitatea aparatului respirator în asemenea măsură, încât persoana poate înceta să mai respire. Chiar și moartea poate surveni din cauza slăbirii capacității inimii.

Lasă un comentariu