Aşa cum îi stă bine unei instituţii care pregăteşte artişti, Universitatea Teatrală din Tîrgu-Mureş şi-a deschis porţile în noul an şcolar luni, 5 octombrie 2009, la câteva zile distanţă de celelalte universităţi dar, în aceeaşi zi cu greva generală. După o vară plină de activitate, UAT Tîrgu-Mureş şi-a primit studenţii, noi sau mai vechi, cu multe schimbări. În primul rând, o nouă bibliotecă şi un nou spaţiu administrativ, noi săli de cursuri şi repetiţii dar şi noi specializări în oferta educaţională. Din păcate, vara care tocmai a trecut a marcat şi pierderea a doi dintre profesorii importanţi ce au activat la UAT Tîrgu-Mureş, este vorba despre Radu Dobre Basarab şi Ion Săsăran, omagiaţi cum se cuvine de profesorii şi studenţii prezenţi. Şi pentru că gongul de început trebuia să sune, pentru inaugurarea noului corp de clădiri, cei de la UAT s-au gândit la un moment inedit. Mai exact, cei aproape 400 de studenţi, profesori, părinţi şi alţi invitaţi, au citit în acelaşi timp în mai multe limbi, prima pagină din Poetica lui Aristotel. Nu a lipsit nici muzica, studenţii improvizând ad-hoc un concert de cover-uri. Una peste alta, prima scenă din noul spectacol al UAT Tîrgu-Mureş a trecut. Urmează un an în care rectorul Gasparik Attila a rugat studenţii să “profite” de profesori, mai exact de experienţa lor.
Laurenţiu Blaga
http://cultura.inmures.ro