Scurt istoric

În anul 1918 prin ordinul nr. 28732/1918, Imperiul Austro-Ungar deschide, la Reghin o "Școală de Baieți". La 7 iulie 1919 școala este preluată de statul român. În anul școlar 1919/1920 școala funcționează normal cu clasele a I-a și a II-a sub conducerea Consiliului Dirigent din Transilvania. Prin ordinul nr. 95725 B/ 1920 al Ministerului Instrucțiunii Publice "Școala Civilă de baieți" este transformată în Liceu de Stat, sub numele de Florea Bogdan, inginer agronom, animatorul comitetului de părinți care a ridicat școala la rangul de liceu.

Începând din 1922 la Reghin vor funcționa doar clase gimnaziale, pierzându-se statutul de liceu. Activitatea s-a desfășurat în clădirea fostului Tribunal - strada Coșbuc colț cu strada Mihai Viteazul.

În 1927 începe, din initiațiva Comitetului școlar și cu fonduri coordonate de Primărie, construirea unui local de școală care va fi terminat în anul 1930.
 Începând cu anul școlar 1930/1931, Gimnaziul se va muta în acest nou local de pe strada Petru Maior numărul 34, în spatele Spitalului orășenesc. Școala a primit denumirea de Liceul de stat din Reghin.

Între 1940 si 1944 activitatea se sistează;
La 5 noiembrie 1944 se redeschide Gimnaziul Mixt de Stat Petru Maior. Din 1947 activitatea se va desfășura în clădirea din strada Școlii nr. 3 în care se află astăzi Gimnaziul de Stat - Augustin Maior. Vechea clădire va fi utilizată ca și internat. 
 
În perioada 1948 - 1956 va funcționa în organizarea Liceului Petru Maior Școala Pedagogică
După lichidarea învățământului pedagogic la Reghin, vechiul Liceu de Stat este transformat în Școala medie de zece ani. Va funcționa sub aceasta denumire până în anul 1957.

În urma demersurilor Direcțiunii "Școlii medii nr. 1" la 21 octombrie 1957 Școala medie număr 1 va purta denumirea de "Școala medie nr. 1 Petru Maior".
Această denumire o va avea până în anul 1962 când din motive puțin știute e abandonată, simplificându-se totul la numele de "Școala medie mixtă nr. 1".
Din anul 1964 Școala Medie părăsește clădirea din str. Școlii și se va  muta în str. Pomilor. Din această dată, în localul nou, școala se va numi "Liceul teoretic nr. 1". 
 
În perioada anilor '70 liceul a fost transformat în "Liceu industrial de mecanică".
În anul 1974, la 50 de ani de la întemeiere Liceul Petru Maior avea 1100 de elevi, cu secție română și maghiară, învățământ seral, învățământ profesional și fără frecvență.
 
 
La începutul anilor '80 se extinde Școala serală de maiștri și Școala postliceală de metrologie. Această extindere obligă la un nou spațiu școlar și începând din anul 1982 Liceul Industrial de mecanică se va muta în noua clădire din fața uzinei I.M. Republica. De la această dată Liceul primește statutul de Grup Școlar de pe lângă IM Republica - Reghin.
 
 
În 1992 directorul școlii și Corpul profesoral hotărăsc reluarea numelui purtat de decenii. Astăzi liceul poartă denumirea de Grup Școlar Petru Maior.
Din anul 2003 în componența Grupului Școlar intră și Școala Generală numărul 3. În acest fel Grupul Școlar Petru Maior devine instituția școlară cu cel mai mare număr de elevi din județ (1300) cu secție română si maghiară, învățământ primar, gimnazial, liceal curs de zi, seral, cu frecvență redusă, școală profesională și de ucenici, școală postliceală.