Regele alb

La o margine de lume,într-o necuprinsă pădure,
Departe, se-aude strigătul febril al unui bătrân lup alb.
Ninge des, cu fulgi cernuţi mari,grăbiţi, ce se-aştern ca un covor dalb.
Haita-l urmează pe rege în noapte,primejdii să-ndure.


Viscolul se porneşte,crengile trosnesc de vânt, nervos gemând.
Natura-ncrâncenată,de un ger înţepător ,freamată.
Animalele pădurii înfricoşate, nu se-arată;
Doar lupii prea însetaţi,adulmecă avid omătul, mergând.


Se ivesc zorile, cu soare ce se scaldă-n roşu sângeriu;
E aşa linişte! Haita de lupi caută să se-ascundă;
Încă nici o mişcare, regele alb stă totuşi la pândă;
Deodată, din a sa vizuină iese un iepure zglobiu.


Ce ghinion! Biata făptură surprinsă e fugărită!
Regele alb gâtu-i muşcă,îl înşfacă-n ghearele ascuţite;
Prada-i târâtă ,se zbate, se-apropie moartea, târziu presimte !
Împresurată de haita ce urlă că e hămesită.