Cum învingem gelozia primului născut ?
"Adi, un băiețel de trei ani, intră în cameră și își vede mama, care tocmai îl alăptează pe noul născut. Privește pentru câteva minute, apoi începe să scâncească rugător: "Mami, de ce nu-l arunci pe bebeluș la gunoi ?"
Venirea pe lume a unui frățior sau surioare este asociată și cu unele schimbări în dinamica familială. De obicei, reacțiile cele mai vizibile aferente acestor schimbări pot fi observate la primul născut, în special dacă acesta se află la vârsta preșcolarității. Printre semnele că se simte detronat din poziția sa de privilegiat se regăsesc: reacțiile de agresivitate îndreptate împotriva nou-născutului sau a obiectelor ce îi aparțin (pătuțul, jucăriile), reacțiile de regresie la stadii de dezvoltare anterioare (enurezisul, suptul degetului, dorința de a bea cu biberonul, gângureala), plânsul excesiv, izolarea.
Toate aceste manifestări sugerează că schimbările care s-au petrecut odată cu apariția nou-născutului nu au fost în așa fel controlate de către părinți, încât și primul născut să-și găsească un rol confortabil. Astfel, dacă părinții nu îl pregătesc pe copil pentru schimbările care vor urma, mizând mai degrabă pe elementul surpriză, este foarte probabil ca o parte dintre reacțiile prezentate mai devreme, să nu întârzie să apară.
Chiar și atunci îi sunt oferite copilului explicații, părinții nu trebuie să se aștepte ca pregătirile pe care ei le fac pentru cel micuț să fie privite cu ochi buni de primul născut. Bunăoară, când mama aranjează pătuțul pentru cel mic, copilul îl lovește ca din întâmplare cu piciorul – este unul dintre micile semne de revoltă la ideea că un alt copil (care încă nici nu e născut) primește deja atât de multă atenție. Alteori copilul poate face afirmații de genul: „nu-mi trebuie o soră sau un frate, nu îl iubesc, e urât, du-l înapoi la spital”. Este important ca părinții să nu îl certe pe copil pentru aceste mici „răutăți”, înțelegându-l că se află în fața unei situații neobișnuite și că are nevoie de sprijin pentru a putea integra această nouă realitate.
Odată ce noul-născut se află deja în familie s-a observat că este foarte important modul în care mama relaționează cu cei doi copii. Astfel, dacă mama uită să se mai joace sau să vorbească și cu cel mare, nu doar cu bebelușul, sau îi acordă celui mare atenție doar când face greșeli, criticându-l sau pedepsindu-l, este foarte posibil ca toate aceste tensiuni să se manifeste în diverse simptome la nivelul comportamentului copilului. De foarte multe ori prin reacțiile de agresivitate îndreptate verbal sau fizic împotriva nou-născutului, copilul urmărește de fapt să o pedepsească pe mamă pentru lipsa ei de atenție și afecțiune.
Reacțiile de gelozie ale copilului transpar și în manifestări regresive de tipul enurezisului, suptul degetului, cerinței de a mânca numai lactate, revenirii la biberon, plânsului excesiv. Prin toate aceste manifestări copilul imită de fapt bebelușul, și face acest lucru întrucât observă că toată lumea, dar mai ales părinții lui, admiră bebelușul. Din acest motiv cea mai bună strategie de a para aceste reacții de gelozie este de a-l valoriza în postura sa de copil „mai mare”: astfel dacă este vorba de o fată, este indicat ca o figură feminină a familiei (o soră a mamei, o mătușă, o bunică) să o implice în activități cu cei de o vârstă cu ea, arătându-i permanent privilegiile de care se bucură un copil mai mare. În cazul unui băiat este bine ca tatăl să facă acest demers prin jocuri și activități „de bărbați”.
De îndată ce copilul este tratat la rândul său cu multă afecțiune și atenție și se simte valorizat în rolul său de frate sau soră mai mare, sentimentului de invidie îi va lua încet locul responsabilitatea și dragostea fraternă.
Articol scris de Loredana Moldovan
